"și de-ar ști lumea întreagă cum este să te iubesc nu ar mai întreba niciodată ce am văzut în tine" Ashton Park este probabil cea mai optimistă, plină de viață și aeriană persoană pe care o cunoști. Hardin Acosta este genul de persoană de care conștiința îți spune să fugi. Numele lui Ashton este cunoscut doar printre prietenii săi. Numele lui Hardin doar diavolul nu-l mai știe, însă o să-l cunoască curând, deoarece acolo îi este locul. Lui Ashton nu-i pasă de nimeni și nimic, își conduce viața după gândurile haotice care-i trec prin minte. Hardin însă își calculează fiecare pas. Ai putea zice chiar că lor doi le este imposibil să se întâlnească, însă soarta are căile ei. "Am vrut să-ți spun că m-ai mințit Mi-ai promis că timpul se va opri în loc Dar ai spus adevărul Deoarece când mă sărutai Se oprea totul pentru mine Buzele mele Timpul Și inima mea"

atunci când porțile iadului se deschid... la ce te poți aștepta oare? numai nu la el. Dumnezeu i-a luat deja dreptul de a iubi, dar tu i-ai demonstrat imposibilul. Sufletele voastre erau menite înainte de existența universului. Sufletele voastre aparțineau reciproc chiar și din lumi diferite. Iar el te-a căutat o eternitate, pentru a te găsi o viață. Începută: 12 ianuarie 2021 Terminată: 9 mai 2021

~Iubește-mi păcatele atunci când nici chiar Dumnezeu n-a făcut-o.~ "-Ești diavol? Pune întrebarea după ce realiză ca nu prea aveam de gând să spun ceva pur și simplu. Mă ridic de jos, trecându-mi degetul mare peste buza inferioară. Sufletele de om erau destul de gustoase, însă cum am spus, faptul că nu au consistență, este deja iritant. Îl privesc suspicios și îmi arcuiesc o sprânceana, trecându-mi degetele prin păr. Pentru câteva secunde mă întrebam de unde știe, însă în momentul în care îmi ating coarnele, realizez de unde știe. Uitasem de chestiile astea din cap. Râd sec și mă apropii lent de el. Deja asta era, nu aveam de ales, dacă știa si el, trebuia sa îl omor. Nu riscam sa las dovezi sau martori până la urmă, deși el nu avea dovezi, însă mai bine sa nu risc sa stârnesc un haos in întreaga lume. -Mă întreb ce cauți aici, chicotesc vag și îi dau o șuviță din par de pe frunte la o parte, după ce m-am apropiat lent de el. Îmi urmărește atent fiecare mișcare și expiră greu. Îi simt corpul tremurând, de parcă îi era frică de mine. De parcă îi făceam doar rău doar cu simpla mea prezența. De parcă avea vreo idee ce aveam sa fac in continuare. Însă, deși în acest întuneric, mă puteam pierde în continuare în culoarea albastră a ochilor săi. Chiar si asta am făcut, pentru câteva secunde. -De ce l-ai omorât?... Voi, diavolii, nu aveți suflet, strigă la mine furios și fuge spre cadavru, lăsându-mă singur iarăși." Cuvinte: 76,580

Gândul imi zboară inevitabil la EL, oricât de mult incerc sa nu. De ce lasă astea să se întâmple?! Am stat 4 ani împreună și mi-a terorizat zilele urlând la mine ca daca cedez mă omoară cu mâinile goale. "Fără tine nu e la fel". Îmi bag mâinile în păr și il strâng în pumni. El nu își exprimă sentimentele. El nu face asa ceva prin cuvinte, el doar... El doar avea grija sa fiu bine, m-a învațat să lupt si sa imi controlez apucăturile. Antrenat de un soldat în interiorul închisorii. Cine ar mai avea norocul ăsta...