eileriulia's Reading List
99 stories
My stupid innocence by Pufosenie
Pufosenie
  • WpView
    Reads 2,923,201
  • WpVote
    Votes 120,533
  • WpPart
    Parts 53
◄ Finalizată ►Sfătuită de mama acesteia, Julie decide să își viziteze tatăl în Virginia. Ajunsă acolo și transferată la același liceu ca fratele său mai mare, Kevin, descoperă o tradiție ciudată, care le impune băieților să le fure virginitatea fetelor. Astfel, Julie, singura virgină rămasă, ajunge obiectivul principal al codului, urmat cuvânt cu cuvânt de cinci băieți superbi. Însă încăpățânarea fetei și faptul că nu vrea să-și încalce principiile, îi dau putere să treacă peste toate obstacolele și să nu se lasă prinsă în mrejele seducției. Julie e o fată determinată să reziste tentațiilor, dar inima ei nu este de piatră. Fiecare gest și cuvânt o duc în pragul disperării și o fac să se îndrăgostească pe zi ce trece. Suportul prietenelor sale înseamnă mult, având în vedere că și ele au trecut prin asta. Violet, fata goth, și Xandra, fata populară, sunt un sprijin pentru vulnerabila Julie. Băieții nu se lasă cu una cu două, știind că nu mai există cale de întoarcere. Importanța unui nou obiectiv este mare, indiferent cine are de suferit. Totul pare o joacă, până când sentimentele sunt implicate și ele. Ceea ce a luat naștere ca o distracție a unor adolescenți, continuă cu ceva ce are de gând să le schimbe perspectiva asupra vieții. Dar care va fi alesul? Urmăriți-le evoluția, visați alături de ei, luați propriile decizii, îndrăgostiți-vă de personaje cu ajutorul primului volum. [ Prima publicare 30 iunie 2013 ]
Rafael Rossi by Elyy334
Elyy334
  • WpView
    Reads 176,107
  • WpVote
    Votes 6,422
  • WpPart
    Parts 46
Rafael Rossi, asemănător șefului mafiot italian fragil, care a jurat că nu va lăsa niciodată pe nimeni să se apropie de demonii săi care i-au determinat doar tulburarea de stres post traumatic. El a promis o singură promisiune, să-i facă pe cei care l-au făcut să sângereze și cel mai mare motiv al lui a fost să nu lase niciodată pe nimeni să sufere cu durerea pe care a purtat-o ​​în inima lui, care a sângerat până în ziua de azi. Creștese din dragoste cu conceptul de iubire care îl făcea doar să sufere. Nu știa că șeful mafiei fără inimă că va găsi pe cineva care îl cunoaște mai mult decât se cunoștea el însuși. Ravenna Romano, o terapeută amabilă și iubitoare, care și-a pus misiunea de a-i ajuta pe alții să scape de durere și să-i facă să se îndrăgostească din nou de ideea iubirii. Pierderea fratelui ei mai mic,la o vârstă fragedă, ia dat blestemul unei inimi sângerânde, care, după o lungă rată, a aflat că durerea poate fi atenuată doar de iubire. Ea știa că întunericul poate fi îndepărtat doar de lumina speranței. Speranța unui nou nou început. Dar ea nu știa că îl va ajuta pe italianul fără inimă să-și dea seama că inima lui aștepta să fie vindecată. Nu știa că va fi terapeutul lui Rafael Rossi. - Domnule Rossi, chiar am nevoie să vă deschideți pentru ca sesiunile noastre să funcționeze. Spuse ea cu vocea ei dulce și inocentă, în timp ce el se simțea înfuriat de eforturile ei inutile de a vindeca ceva care nu există. - Ce-ar fi să începi prin a te deschide față de mine?Întrebă el în timp ce ochii lui călătoreau pe corpul ei neatins de nimeni. - Domnule Rossi, nu înțeleg. Inima grijulie a terapeutului a vorbit în timp ce ea a simțit privirea lui lacomă. - Deschideți picioarele pentru mine, doamna Romano. #1 dragoste 5 Iulie 2022
Drake by Maria_M_1
Maria_M_1
  • WpView
    Reads 43,847
  • WpVote
    Votes 1,416
  • WpPart
    Parts 36
Drake Carter, un barbat sexy, pervers si care iubea pericolul. Ziua lucra la un service auto iar noapte incalca legea, sfarsind ziua cu diferite femei. Motto-ul lui fiind "De ce sa ai una singura cand le poti avea pe toate". Dar ce se inatampla cand acesta incepe sa isi doreasca doar o singura fata? Prima serie din Sentimente puternice.
Deasupra norilor și dincolo de ei // FINALIZATĂ // by TheWriterOfMoon
TheWriterOfMoon
  • WpView
    Reads 53,980
  • WpVote
    Votes 4,118
  • WpPart
    Parts 20
- Vreau să te duc deasupra norilor, Nora! Îi vorbi Josh în timp ce îi ținea mâinile într-ale lui. Se îndrăgostise nebunește de ea. De îngerul lui. - Și după? îl întrebă ea, timidă. Îi plăcea compania lui. Era singurul bărbat de care nu se temea. - Și dincolo de ei, iubito. Până la capătul lumii, îngeraș! se aplecă deasupra ei și o sărută pe frunte. O simți cum se înfioară. Și el avea fluturi în stomac.
Cum mi-am răpit ducesa by roxannewilde3121001
roxannewilde3121001
  • WpView
    Reads 59,420
  • WpVote
    Votes 6,657
  • WpPart
    Parts 30
SERIA CĂSĂTORII CU FINAL NEAȘTEPTAT (4)//SERIA FAMILIA CARDINHAM (8) Evangeline Cardinham, fiica mare a ducelui de Rothgar, a făcut o greșeală când s-a îndrăgostit, iar acum, singură și cu inima frântă în locul în care a fost abandonată de chiar familia ei, sare în brațele răpitorului ei, Aaron, duce de Albany. Pentru ea, ducele de Albany este chiar bărbatul de care avea nevoie, suficient de disperat pentru a o accepta în ciuda reputației sale distruse. Aaron, duce de Albany, vânează căsătoria cu o Cardinham de când chiar această familie l-a nedreptățit, întreținând prin comportamentul lor ostilitatea societății față de greșelile tatălui său. Totuși, nu acest lucru l-a dus pe Albany în locul în care Evangeline este alungată, ci curiozitatea: ce ascunde rivalul lui pe o proprietate abandonată? Iar când descoperă obiectul dorinței sale căzut în dizgrație, Albany nu se poate abține să nu revendice un lucru care consideră că îi aparține și pe care categoric vrea să îl repare. Totuși, niciunul nu găsește în celălalt persoana pe care o aștepta. Evenimentele prin care Evangeline a trecut au lăsat-o nefericită și pesimistă cu privire la viitor, iar Albany nu pare deloc monstrul pe care a vrut familia ei să îl prezinte. În schimb, descoperă un bărbat amuzant, sensibil și la fel de rănit ca ea, unul căruia nu îi poate rezista. Deși ambii au alte intenții în momentul în care pornesc la drum, finalul călătoriei îi va descoperi atingând un țel comun: să se îndrăgostească unul de celălalt, chiar dacă un fost iubit și un bărbat care disprețuiește familia Cardinham nu vor să îi lase să fie împreună. COPERTĂ REALIZATĂ DE @yoonymi
De dragul tău... (I) (finalizată) by anisorani
anisorani
  • WpView
    Reads 169,714
  • WpVote
    Votes 16,519
  • WpPart
    Parts 33
Are părul ud şi adunat în şuvițe rebele. E frumos. Mi se usucă deodată gura şi-mi trec repede limba peste buza de jos să... -Ai văzut ceva să-ți placă? îl aud parcă mai aproape. Copertă realizată de Lea Armstrong
Nopti de seductie by Majda_Smith
Majda_Smith
  • WpView
    Reads 371,637
  • WpVote
    Votes 23,690
  • WpPart
    Parts 26
Faith se infiora de placere cand insusi regele ii propuse sa se casatoreasca cu unul dintre fii lui si sa ii daruiasca mostenitori. Jamal era periculos de sexy si un amant legendar; un expert in erotism,fara nici o indoiala. Insa ce putea sa vada Jamal la Faith? Multe! Pentru ca Jamal era in secret atras de inocenta Faith. Dar atunci de ce se imbraca Faith in matase si interpreta rolul seducatoarei Honey Martin ca sa ii castige inima? Si cum ar putea sa aleaga Jamal intre indrazneata si nerusinata amanta si rusinoasa si timida sotie? Mulțumesc LeaArmstrong pentru copertă.
Arron by mirunaabm
mirunaabm
  • WpView
    Reads 178,682
  • WpVote
    Votes 6,615
  • WpPart
    Parts 50
Sarah este o fata de rand. Care incearca sa isi ia viata in propriile maini muncind cinstit. Dar ce se intampla atunci cand tatal ei moare? Cine este barbatul acela misterios? ..... Toata viata ei capata o intorsatura atunci cand in viata ei apare Arron,barbatul dur si fara sentimente. Se va schimba ceva? ~~~ Cititi si veti afla mai multe! Prima carte, doar incerc! Sper sa fie pe gustul unora dintre voi, macar! Kisses💟💟
Mândrie și prejudecata  by adelinat17
adelinat17
  • WpView
    Reads 36,911
  • WpVote
    Votes 1,382
  • WpPart
    Parts 61
Numai cea mai profunda iubire m-ar face sa ma căsătoresc .
Moștenitorul tronului🔞 by quueeenn_e
quueeenn_e
  • WpView
    Reads 22,893
  • WpVote
    Votes 1,065
  • WpPart
    Parts 10
Aaliyah nu știa cum să reacționeze atunci când îl văzu din nou, crezuse ca nu-l va mai vedea niciodată și asta oarecum o liniștise, însă acum Ace se afla în fata ei privind-o în profunzime, analizând-o amănunțit. -Ace, ea este prietena mea cea mai buna Aaliyah. Ii introduse Gabe, Aaliyah înghiți in sec nestiind ce sa facă și doar își întinsă mana spre el. Aaliyah, el este fratele meu Ace. Continuase acesta. -Incantat sa te cunosc, Aaliyah. Spuse Ace pe un ton jos ceea ce o facu pe Aaliyah sa se cutremure amintindu-i de o anume noapte. -De asemenea, Ace. Spuse ea, încercând sa para nederanjata, însă vocea ei tremura. -Ace, pot sa am încredere ca nu o faci sa fuga cât timp ma duc sa vad cum se simte mama foarte repede? Ace aproba din cap la întrebarea lui Gabe, iar Aaliyah vru sa tipe în semn de protest, nu voia sa rămână singura cu Ace. -Mi-ai lipsit, Aaliyah. Spuse el dur prinzandu-i talia imediat ce Gabe se indepartase suficient. Aaliyah se cutremura la cuvintele acestuia nestiind cum sa reacționeze. ~~~~ Aaliyah era o simpla fata îndrăgostită de prietenul ei cel mai bun, însă o noapte încurcata ii da lumea peste cap, fiind fermecata de fratele acestuia. Ace era moștenitorul tronului, iar în curând avea sa devina rege având în vedere starea de sănătate a tatălui său, nu avea cea mai buna relație cu fratele sau, însă când o cunoaște pe Aaliyah, prietena acestuia totul se schimba pentru el.