Eden
8 stories
Jurământul celor uitați by moonight_owl
moonight_owl
  • WpView
    Reads 1,640
  • WpVote
    Votes 191
  • WpPart
    Parts 26
O lume lipsită de lumina stelelor, bântuită de la începutul vremurilor de războiul dintre cele două forțe celești; pândită acum de distrugerea unei forțe mult mai întunecate. O promisiune a zeilor. Un jurământ pecetluit în sânge și os pentru niște copii, cu mult înainte ca aceștia să se fi născut. Acum, când legea nescrisă este pusă în mișcare, este rândul altor moștenitori să se ridice și să aleagă dacă vor face aceleași greșeli , sau dacă vor birui și vor aduce pace între regatele născute din același sânge etern. Iar când lumea se ține de prăpastie doar printr-un fir susținut de existența unor persoane care și-au uitat proveniența; pot legăturile eterne să readucă pierduții înapoi la tărâmul pe care au ales să îl uite? "Scena ploii de sânge care cade O simt vivid în minte, întâmplându-se repetat." Primul volum al seriei Blestemul Coroanei
Jurnalul magiei by freshcolour
freshcolour
  • WpView
    Reads 1,928
  • WpVote
    Votes 18
  • WpPart
    Parts 7
Toate vrăjile găsite de mine se află aici.Nu e o glumă cine crede le poate practica.
Vrăji Descântece Și Farmece by Miknight
Miknight
  • WpView
    Reads 101,352
  • WpVote
    Votes 1,029
  • WpPart
    Parts 60
Această carte este un pinax ocult, o sinteză a cunoștințelor vrăjitorești. Conține atât date istorice, geografie cât și vrăji și ritualuri oculte, toate aduse la lumină pentru a dobândi învățături de bază. ⚠️De reținut că nu este un manual de inițiere și nici o carte satanică.⚠️ Nu doresc comentarii care să deranjeze alți cititori sau pe mine, vă amintesc că nu e nimeni obligat să citească ci o faceți din propria inițiativă. Nu îți place subiectul, nu citi! Nu există nici-un motiv să vii aici și să faci mișto de pasiunea sau hobby-ul unor oameni. Nu aveți dreptul să judecați gusturile nimănui.
Biblia Neagră by Cute__human
Cute__human
  • WpView
    Reads 39
  • WpVote
    Votes 0
  • WpPart
    Parts 3
Ce crezi că stă în spatele acelui Lucifer de care toți știm? Cel care, poate, a avut un motiv întemeiat să fie izgonit din Ceruri. Cel care a schimbat soarta întregii omeniri cu un păcat... Luând chip de șarpe și răzbunându-se. Dar pentru ce?....
Căderea lui Lilith - „Păcatul strămoșesc" Volumul II by roxannewilde3121001
roxannewilde3121001
  • WpView
    Reads 144,493
  • WpVote
    Votes 14,477
  • WpPart
    Parts 45
O singură noapte poate schimba încercările ducelui de Queensberry de a-i aduce pe lord Grovestone și pe Lilith, sora prietenului său și pupila sa, împreună. Două gemete de tandrețe modifică planul atât de bine elaborat al celui care dorește să își îndeplinească misiunea de dragul prietenei sale. Trei perechi de ochi schimbă definitiv relația dintre două suflete pasionale, care trăiesc ghidați de dorința trupurilor lor. Iar o infinitate de cuvinte poate distruge sau repara ceea ce a fost deja comis. La toate acestea se adaugă și un trecut de care Lucian nu se poate desprinde și durerea profundă a unei mirese abandonate în noaptea nunții sale. TOATE DREPTRUILE REZERVATE COPERTĂ DE @farrahgemini
Iubind Întunericul |Finalizată| by DenisaCarla16
DenisaCarla16
  • WpView
    Reads 128,721
  • WpVote
    Votes 7,327
  • WpPart
    Parts 30
||dragoste|| dramă|| ficțiune adolescenți|| Lucifer este un băiat cu un trecut dureros. A asistat la uciderea mamei sale, chiar de către tatăl său. Cu timpul, acesta a învățat să se ascundă după o mască a indiferenței și a orgoliului. Cicatricea primită în acea zi blestemată, îi reamintește zilnic, că viața nu are nimic bun de dat. Totul se va schimba însă, cu mutarea lui și a unchiului său în Florida. Aici o va întâlni pe Angel, îngerul și salvarea lui. Va vrea să o descopere, deoarece simte că acel îngeraș, are mai multe secrete chiar și decât el. „O privesc sub glugă. Ochi albaștri. Păr blond. Piele albă. Mă întorc apoi la țigară. O termin și încep o alta. Dau să inhalez fumul, când văd mâna fetei ce stătea pe bancă pusă pe țigară. „Te arzi fraiero!" țip când observ că degetul ei era pus deasupra capătului aprins. ㅡ Mai bine așa. Nu știi că țigările îți fac rău? ㅡ Nu știi că nu e bine să te bagi în viața altora? îi spun pe un ton rece și calculat, aprinzând o altă țigară. Nici de data asta nu am avut noroc. Idioata mi-a rupt-o de la jumătate. ㅡ Tâmpito! Ce dracu' ai? ㅡ Nu vorbi așa! Și nu aș avea nimic dacă tu ai lăsa hârtiile alea otrăvite la o parte! ㅡ Cu ce drept îmi rupi tu țigara? Nici nu ne cunoaștem! ㅡ Da exact! Angel Winstow, zise ea întinzându-mi mâna. ㅡ Du-te naibii, spun eu ridicându-mă și plecând instant. ㅡ Mi-a părut bine „du-te naibii", o aud strigând din spatele meu. Nebună." -necesită editare- ~carte foarte-foarte- clișeică:)~
+1 more
Fata Diavolului (1) by Unicorn_Multicolor
Unicorn_Multicolor
  • WpView
    Reads 48,140
  • WpVote
    Votes 2,298
  • WpPart
    Parts 31
Dacă iubești demonii și tot ce ține de supranatural, nu mai caută altundeva. Cartea aceasta îți va satisface toate gândurile. Lucifer, cel mai puternic demon al Iadului, face un pact cu Creatorul pentru a încheia Armageddonul, dar puțin știa Creatorul că fratele său se îndrăgostise de o muritoare pentru care aștepta de milenii. Totuși fata vrea să fie credincioasă. Va reuși Lucifer să o seducă prin jocurile lui malefice? Sau își va pierde Iadul din cauza fetei? Ce-ar fi să aflați voi răspunsul.
Lilith - povestea nescrisă by Jessiblee
Jessiblee
  • WpView
    Reads 5,617
  • WpVote
    Votes 143
  • WpPart
    Parts 6
În această carte este povestea nescrisă a lui Lilith, prima soție a lui Adam .