7Nikol09
- Reads 1,498
- Votes 9
- Parts 51
"Am intrat în sala de curs cu căștile în urechi, lăsând muzica să-mi curgă prin vene. Îmi mișcam ușor umerii, aproape dansând, și fredonam versurile în șoaptă. Nu mă interesa nimeni și nimic din jur. Până când am ridicat privirea.
Atunci l-am văzut.
Nu era doamna Andrei la catedră, ci un bărbat pe care nu-l mai văzusem niciodată. Serios, cu privirea aia pătrunzătoare, fixată asupra clasei. M-am blocat o clipă, apoi am simțit că mi se strânge stomacul. Am ieșit repede pe hol, convins că am greșit sala. Dar nu. Era aceea corectă.
M-am întors și m-am apropiat de catedră, fără niciun pic de respect.
-Ce cauți aici? Unde e doamna Andrei?
El nu a răspuns. M-a privit calm, aproape deranjant de calm, și a spus doar:
-Du-te la locul tău și așteaptă. După ce se termină ora, îți dau explicațiile.
Am oftat zgomotos și m-am trântit pe scaun, cu o atitudine de sfidare. Îmi spusesem că nu-mi pasă, dar adevărul e că eram curios. Cine era tipul ăsta? Și ce caută în fața clasei mele?
Când ora s-a terminat, ceilalți au plecat, dar eu am rămas. Mă sprijineam pe spătar, cu picioarele urcate pe bancă, privindu-l de jos în sus. Voiam să văd dacă vine spre mine.
Și a venit.
M-a privit serios, iar când m-am pregătit să spun ceva, mi-a împins picioarele jos de pe bancă. Mi s-a tăiat respirația o secundă. Nu de la gestul lui, ci de la faptul că s-a aplecat până să fie la nivelul meu, privindu-mă direct în ochi.
-Doamna Andrei nu mai este profesoara ta, a spus. Eu sunt. Și dacă ai ceva de rezolvat... spune.
Am simțit un fior prin tot corpul. Și nu era de teamă. Am zâmbit ușor, un zâmbet din ăla pe care-l fac atunci când vreau să ascund altceva. Pentru că adevărul e că îmi plăcea să fiu privit așa. Îmi plăcea felul în care mă provoca fără să ridice vocea.
Din ziua aceea mi-am promis că o să-i fac zile fripte domnului Ethan Blake. Dar pe ascuns... adoram să fiu în pre