Nu știam cine este. Nu știam că numele Nikolai Orlov făcea poliția să tremure și rivalii să dispară fără urmă. Tot ce am văzut a fost un pacient arogant, cu accent rusesc și o privire de gheață, care îmi provoca fiori pe șira spinării. I-am salvat viața. Aceasta a fost prima mea greșeală. A doua a fost să cred că mă va lăsa să plec. "- Am văzut lucruri mai rele decât un bogătaș, care nu știe să se ferească de gloanțe. - Cine a zis că sunt bogătaș? - Cine a zis că îmi pasă? am replicat, făcând primul nod chirurgical. - Ai o gură mare, milaya. - Și tu ai o gaură în tine. Ce alte lucruri mai vrei să evidențiem?"

Ea este furtuna care nu cere voie să lovească. El este gheața care refuză să se topească - până când o atinge pe ea. Zhavía nu a fost niciodată genul de fată care așteaptă să fie salvată. E impulsivă, sarcastică, frumoasă fără să-și ceară scuze, dar și plină de răni bine ascunse. În spatele replicilor acide se află o inimă care a fost trădată prea des. N-are încredere în nimeni. Caleb e periculos. Genul care tace și face. Îți intră sub piele fără să-ți dai seama, cu o privire rece și o atitudine care spune „nu mă atinge... decât dacă îndrăznești". Ascunde demoni vechi și furie care ar putea arde tot ce iubește. Dar în prezența ei, se aprinde. Iar el urăște să piardă controlul. Când drumurile lor se ciocnesc - la propriu și la figurat - nimic nu mai rămâne la fel. Sunt doi magneți opuși, care se atrag până la autodistrugere. Se provoacă. Se urăsc că se iubesc. Însă în spatele sarcasmului, săruturilor interzise și certurilor care par a fi preludii, există o întrebare care-i bântuie pe amândoi: Poate doi oameni care se distrug reciproc... să se și salveze? Pentru că atunci când Zhavía și Caleb sunt împreună, nu mai există reguli. Doar flăcări.