Talmeș-balmeș × Poezie și prostie Prostia și poezia sunt sacre ca și poemele acre. ©Macabrepoem 2015

Talmeș-balmeș × Poezie și prostie Prostia și poezia sunt sacre ca și poemele acre. ©Macabrepoem 2016 All my rights are reserved.

Talmeș-balmeș × Poezie și prostie Prostia și poezia sunt sacre ca și poemele acre. ©Macabrepoem 2021 All my rights are reserved.

©®Macabrepoem 2016 toate drepturile de autor sunt rezervate. Poeme macabre despre ură, iubire, nefericire și bucurie.

În întunericul vremii pășesc, Simt în tălpi cioburi de durere. N-aș fi crezut că te găsesc, Căutând luna, într-o noapte fără stele.

jignind arta poeziei prin poeme patetice 13-14

,,și încă lipesc flori presate pe discul de muzică clasică al nesperanțelor noastre uitate în absurd..." Când stelele cad în și din mine, învelișurile lor de vise și speranțe îmi zdruncină, puțin câte puțin, esența. Îmi găuresc sufletul, îmi vlăguiesc trupul, îmi încoronează mintea cu absurdul și se ciobesc pentru mine, dăruindu-mi lumina lor. Cu cioburile de stele, pot crea petale de flori pe care le pot arunca în vânt. Cu cioburile de stele, îmi pot construi universurile de fum. °copertă realizată de @farrahgemini° finalizată

când realitatea își smulge capul și-l schimbă pe doi cenți cu inima visului.

În sufletul meu fragil ca de sticlă se pogoară, întortocheată, o disperare a lacrimilor de sidef. Demonii urlă în vânturi sânge, sinapsele neuronilor mei se ard în menuet sălbatic și se desprind de dendrite, spălându-mi cu brutalitate culorile, iar doctorii neființei îmi dezlipesc carnea de pe oase. O sfâșie și o dezintegrează în nonsens. Mă pasă goală, impură. E prea cald în mine, prea strâmt. Vreau mai mult, mai mult. Mai mult haos să se zbată în covatele scobite ale ochilor mei presărați cu pulbere de moarte. Prin haos m-am legat, prin haos am să mă dezleg. Sunt constrânsă să fiu liberă, nu mai pricep. Scrie-mă, domnule judecător, scrie-mi numele damnat în carnețelul cu sentințe și impregnează fiecare literă în veșnicia de cobalt. Lasă-mă să mă sfărâm în fum, și ură, și mii de nopți albe și negre...

Cuvintele îmi strigau cu ecou în minte, cauzându-mi surzirea sinelui interior; îmi băteau la ferestrele irișilor, cicatrizându-mi sticla sufletului și spărgându-mi în bucățele viziunea asupra lumii; îmi curgeau în cascade prin sinusuri și prin gură, lăsându-mă vulnerabilă și sufocându-mă, ca, mai apoi, să mă recupereze din oceanul lor incomprehensibil de filozofie, subiectivism și ideologii și să mă urce pe piedestalul eliberării. Cuvintele îmi săpau în piept ca o gheară găunoasă de genune. Cuvintele mă distrugeau. Într-un miez de noapte, n-am mai rezistat și le-am permis să se elibereze. Mâna mi-a tremurat incontrolabil deasupra foilor de carnet risipite pe tot cuprinsul apartamentului meu. Mi-am colorat palmele cu stropi psihotici de cerneală, am îmbuteliat licurici, praf de stele, pulbere de lună și răsuflare de diamant, m-am măritat cu abstractul și mi-am strâns la piept, avar, eul liric, printre zgomotele stiloului scrijelind hârtia. Ochii mi-au scăpărat în întuneric, a beatitudine. Și am scris scrisori. Iar, cu fărâmele de ventrilocitate rămase, mi-am pictat trupul lumesc, efemer, și mi-am reîntregit spiritul. cover by YOONGBERRY.