Best books <3 <3
9 histoires
CHIC par Pufosenie
CHIC
Pufosenie
  • LECTURES 1,058,797
  • Votes 12,234
  • Parties 26
(Finalizată)❞ Am căscat și am deschis ușa, mergând pe hol către baie. Mi-am înghițit saliva în momentul în care l-am văzut pe Xander la bustul gol, acoperit doar de un prosop. Era prea devreme pentru mine pentru a avea fantezii? M-am frecat la ochi, așteptând să dispară, însă el era încă pe hol. Și ce bine arăta! Mirosul gelului său de duș era ademenitor, iar trupul lui mă făcea să poftesc, mai ceva ca înghețata. - Poți să nu te mai holbezi la mine, a spus cu accentul lui franțuzesc. Am țipat, acoperindu-mi ochii. Deci era real! Și ce naiba căuta la mine în casă? Și de ce era gol? - Uhm, cum de... am încercat să spun, dar tot nu mă puteam opri din a-i analiza trupul. Hormonii mei îmi cereau să recurg la fapte păcătoase, însă nu m-ar fi deranjat dacă le-aș fi ascultat. Era prea greu să stau lângă el așa. - Oh, mamă! am exclamat, urmărind o dâră de apă, scurgându-se de-a lungul abdomenului său. Xander avea un rânjet obraznic, necaracteristic lui. De obicei, părea confuz și se dădea neștiutor de atracția mea față de el. Însă acum părea să nu ignore totul, ci într-un fel savura atenția primită. - Wallington, a făcut el doi pași spre mine. E normal să mă vrei. Sunt tânăr, carismatic și irezistibil. Adolescentele de vârsta ta sunt în limbă după mine. Am izbucnit într-un râs nervos, observând aroganța cu care îmi vorbea. Minunat! Aveam de-a face cu un narcisist de prima clasă.❞ Drăguța și dolofana Kayla trece printr-o schimbare majoră. Reușind să scadă în greutate, ajunge fata ideală, care atrage atenția fiecărui băiat. Rănită și respinsă în trecut, decide să se răzbune pe băieți, frângându-le inima. Păcat că profesorul de franceză, Xander Kloud, îi va da de furcă.
Jocul Pasiunii - II Seducţie Toxică par devoratoaredesuflete
Jocul Pasiunii - II Seducţie Toxică
devoratoaredesuflete
  • LECTURES 358,210
  • Votes 18,516
  • Parties 44
.
Devilicious. par devoratoaredesuflete
Devilicious.
devoratoaredesuflete
  • LECTURES 190,956
  • Votes 12,312
  • Parties 42
" - Nu te iubesc pur şi simplu, îmi eşti obsesie. Nu mi-am dorit niciodată să posed un lucru atât de mult cum mi-am dorit să te posed pe tine. Am nevoie să îmi aparţii doar mie, pentru o eternitate. Vreau să-ţi absorb sufletul şi trupul, să-ţi fur până şi ultima suflare şi să te las complet goală. Tu nu-mi calmezi demonii, îi trezeşti, îi stârnești, îi faci curioşi pentru diavolul ce se ascunde înăuntrul tău. Camuflezi sub un chip plăpând de înger, cel mai puternic diavol, îl torturezi, îl ţii sub papuc, pentru a-l folosii după bunul plac. Îţi văd iadul în adâncimea ochilor tăi precum un ocean: limpezi şi clari la suprafaţă, dar atât de tulburi la interior. Pot să jur că ard flăcări acolo, altfel cum s-ar explica privirea ta care mă arde chiar şi pe mine? Mi-ai întunecat mintea, până ai rămas tu singura lumină din ea. Mi-ai provocat dependenţă. "
"Călăul" par EvaAse
"Călăul"
EvaAse
  • LECTURES 7,533,257
  • Votes 288,384
  • Parties 108
CARTE NEEDITATĂ " Dacă nu exprimi vreo emoție, nu înseamnă că nu trăiești una. " Megaloman. Acerb. Ardent. Maximilian Browns își petrece majoritatea vieții construind un zid acaparant și tulburător care să-l apare de-o posibilă ea. Treptat, cărămizile indiferenței, misteriozității și durității formează un scut de neclintit, însă el continuă să ducă o luptă nesfârșită cu oamenii din jurul său. Spontană. Sociabilă. Emotivă. Maria Weaver, dezinvoltă și curioasă din fire, reușește să distrugă zidul într-un timp concis și remarcabil, odată cu apariția ei în viața lui. Reprezentând o simplitate în nuanțe, continuă să lupte împotriva unui alexitimic în negare. Lăsat acum vulnerabil și neputincios, amintirile revin, rănile se redeschid, însă pansamentul nu întârzie să apară. All Rights Reserved 2013-2017 EvaAse NECESITĂ EDITARE
Iubire periculoasă par MirellaFlori
Iubire periculoasă
MirellaFlori
  • LECTURES 8,005,948
  • Votes 314,664
  • Parties 108
Abygail Smith, o tânără în vârstă de nouăsprezece ani, crede că știe exact ce își dorește de la viață . Însă, după o petrecere la care merge însoțită de cea mai bună prietenă , lumea ei perfectă este zguduită din temelii . Dylan Turner obține întodeauna ce vrea. Sexy si provocator, băiatul o face să simtă dragostea și pasiunea, dar îi face cunoștință și cu durerea și suferința. Povestea lor este condimentată cu certuri, întâlniri romantice şi despărţiri dureroase. „Iubirea poate fi de mai multe feluri, dar toţi tindem să o alegem pe cea periculoasă. Căci aceasta este cea care ne pune limitele la încercare, care ne face să ne simţim vii, dar şi cea care ne poate distruge cel mai uşor. Nu mă îndoiesc că vei lua cea mai bună decizie, dar vreau să ştii că ,atunci când ai de ales trebuie să o faci cu inima, nu cu mintea." -Capitolul 17 *Cartea necesită editare. Conține greșeli ce urmează să fie remediate.*
Seductie vanata par BlurOfFives
Seductie vanata
BlurOfFives
  • LECTURES 1,500,585
  • Votes 59,395
  • Parties 28
Un accident i-a adus impreuna...dar sunt atatea lucruri care ii despart.
Getting Caught (Prima Carte)- Editata par FefeLove
Getting Caught (Prima Carte)- Editata
FefeLove
  • LECTURES 535,985
  • Votes 22,851
  • Parties 24
Tocmai când am vrut să mă ridic, gura lui s-a năpustit peste a mea. În secunda în care buzele ni s-au atins, am gemut amândoi. Mi-am simțit tot corpul explodând cu o dorință fierbinte. Buzele lui erau atât de disperate încât le savurau pe ale mele, cu mișcări rapide. Una din mâinile lui s-a făcut pumn în părul meu, trăgând, făcându-mă să îmi deschid gura. Nu a irosit nicio secundă pentru că limba lui a intrat acolo unde aveam nevoie să fie, explorând fiecare colțișor al gurii mele. Mi-am trecut limba peste buza lui inferioară, făcându-l să își retragă limba pentru că era rândul meu. În timp ce limba mea umbla nestingherită, gustând, mi-am trecut dinții ușor peste buza lui. Într-o fracțiune de secundă, eram sub el. Sânii mei, acoperiți doar cu o bucată subțire de material erau presați cu pieptul lui. Greutatea lui mă strivea, dar senzația era plăcută, deoarece membrul lui, acum mai vizibil ca niciodată, îmi atingea stomacul făcându-mi spatele să se arcuiască. *** Raisa Wilson, a avut o viață grea de la vârsta de 18 ani și este obligată să trăiască cu un mafiot care se întâmplă să fie și prietenul ei. Dar ce se întâmplă când o trimite să fure din casa unui bărbat și ea rămâne prinsă acolo? Facebook-https://www.facebook.com/fefelove.pewattpad Fictiune adulti #1 Povestiri de dragoste #1
Renascand (In curs de editare-Poate fi citita) par FefeLove
Renascand (In curs de editare-Poate fi citita)
FefeLove
  • LECTURES 228,100
  • Votes 13,136
  • Parties 33
-Am fost abuzata. Am spus, cu lacrimile curgandu-mi inca o data pe obraji. Am fost abuzata...sexual, am soptit. Nu sunt fata inocenta, care crezi ca sunt. Ma uitam in ochii lui si tot ce puteam vedea era soc. Eram inca aproape de el, asa ca l-am simtit cand s-a incordat. Mi-am aplecat capul in jos si lacrimile cadeau acum pe palmele lui, care le tineau pe ale mele. Atunci si-a pus un deget sub barbia mea, ridicandu-mi fata sa ma uit la el. -Imi pare rau...A spus, dandu-mi drumul la maini si punadu-si-le in jurul meu, facandu-ma sa ma apropii si mai mult de el. *** Dupa ce a fost abuzata sexual, Ami a incetat sa mai vada lumea, in special baietii, cu aceiasi ochi. Ea impinge pe toata lumea la o parte, nevrand sa aiba din nou sentimentul de pierdere si nici sa fie ranita. Dar oare va mai avea incredere in baieti? Oare va gasi baiatul care sa o faca sa uite tot ce s-a intamplat? Oare va trece vreodata peste? Facebook-https://www.facebook.com/fefelove.pewattpad
Love of forgotten times par LinaVaughan
Love of forgotten times
LinaVaughan
  • LECTURES 23,791
  • Votes 968
  • Parties 21
Oteea, Tabitha si Ferra sunt trei fete carora destinul le-a pregatit ceva foarte special. Intr-o seara ele sunt abordate de o batrana cersetoare care este mai mult decat lasa sa se vada. Ce se va intampla cu ele? Doar destinul ne va spune.