H
35 stories
O zi în plus (Întreruptă) by SweetChalou
SweetChalou
  • WpView
    Reads 85,359
  • WpVote
    Votes 10,587
  • WpPart
    Parts 38
!Fantasy-Romance! Avril Rivera este o adevărată dilemă; una chiar foarte mare. Singura ei dorinţă este să părăsească Norkdeal, împreună cu fraţii ei, pentru totdeauna. Dar ea ştie foarte bine că Theo şi Cole nu sunt Visători, aşa cum ceilalţi o numesc pe Avril, iar vieţile lor nu ar fi cruţate. Doar puterile sale îi ţin pe toţi în viaţă, căci, dacă ea nu ar mai putea îndeplini dorinţele oamenilor, ar fi fost moartă de mult timp. În paralel, Keyron Alston priveşte cum lumea din jurul său se prăbuşeşte şi nu poate face nimic. Singura lui dorinţă este să captureze un Visător şi să-l oblige să-i îndeplinească visul. Avril nu-l consideră mai mult decât Prinţul laş al oraşului în care ea trăieşte. Niciodată nu va creşte în ochii ei, mai ales când, pentru el, viaţa ei nu contează câtuşi de puţin. Totuşi, vor depinde unul de celălalt cum n-au mai făcut-o vreodată, iar ochii, arzând în flăcări, care-l priveau odată pe el, se vor îneca în apă. Toate drepturile îmi aparțin în totalitate. AverkisBllack a realizat coperta.
Blestemul celei uitate #Wattys2016 by Anutica2001
Anutica2001
  • WpView
    Reads 20,010
  • WpVote
    Votes 2,729
  • WpPart
    Parts 25
ATENȚIE ! CARTE ÎN MAI MULTE PĂRȚI ! -Câștigător Wattys2016- Ce se întâmplă când tot ce știai e dat peste cap? Când îți dai seama că nu știi adevărul nici despre propria-ți persoană? Și când ți se dezvăluie că Pamântul nu-i altceva decât unul din celelalte universe ce aparțin Marii Spirale? Exact așa se simte Lyra Evans, o tânără fată de doar 13 ani, care a reușit să treacă Testul Schimbării, în ciuda originilor sale, fiind acceptată la renumita academie Misticdale, școala pentru toți vrăjitorii ce aparțin Marii Spiarale. Dar odată cu începerea noului an școlar, secrete cutremurătoare sunt dezvăluite și se pare că Cercul Umbrei e mai puternic și unit ca niciodată. Lyra împreuna cu noii săi prieteni trebuie să coopereze dacă nu vor ca întreaga Spirala sa fie separată pentru totdeauna... Locul 10 în fantezie-29.06.2016; Locul 9 in fantezie-30.06.2016; «Si mai presus de orice, privește cu ochi strălucitori in jur, căci cele mai mari secrete sunt ascunse în locuri puțin probabile. Cei ce nu cred în magie n-o vor găsi niciodată.» Coperta minunată este făcută de fantabuloasa @wanderess_4
Alesele I&II (FINALIZATĂ)  by Anaid_Z
Anaid_Z
  • WpView
    Reads 144,845
  • WpVote
    Votes 7,737
  • WpPart
    Parts 117
Sezonul I Două fete, normale, cu o viață obișnuită. Ziua, elevele unui liceu renumit. Seara, stăpânele curselor ilegale. Dar toate acestea i-au o întorsătură neașteptată pentru oraş, pentru oameni şi pentru ele. Umbrele nopții apărând, iar coincidențele nu dispar şi îi face prieteni. Duşmanii vechi apărând în oraş, iar pericolele nu întârzie să apară pentru a împiedica destinul. Dar când marele adevăr iese la iveală, totul se schimbă. Fetele se îndoiesc de viitorul pe care l-au vrut şi urmând cel care e scris din înainte să se nască. Sezonul II Un nou continent, o nouă țară, o nouă casă, dar cei mai apropiați rămânând lângă ele. Destinul ducându-le la locul predestinat, iar asta naşte noi inamici. Ele trebuind să lupte pentru poporul lor şi apărându-i pe cei dragi. Iubirea ținându-le puternice şi făcându-le să nu renunțe la orice pericol care apare. Cover by GraphicRo Locuri: #5 în Vampiri - 5.noiembrie.2016 #4 în Vampiri - 7.noiembrie.2016 #3 în Vampiri - 2.decembrie.2016 #2 în Vampiri - 15.decembrie.2016 #1 în Vampiri - 15.februarie.2017
Immortality  by Dark_Love20
Dark_Love20
  • WpView
    Reads 391,656
  • WpVote
    Votes 23,022
  • WpPart
    Parts 1
Finalizată Vampiri & vârcolaci Volumul 1 & 2 Când sunt aproape de ieșirea din pădure, un râs parcă malefic se face auzit, însă nimeni nu este prin jur. Doar eu. - Uite-te la tine ! Ești atât de jalnică ! Plângi pentru un amărât de băiat ? Cât de proastă poți fii ? Se aude voce ce am memorat-o acum ceva timp. - Lasă-mă în pace ! Țip cât mă țin plămânii. - Nici vorbă !! Încă nu mi-am luat ce este al meu, surioaro. - Ce ? Rostesc pusă din nou în ceață. - E momentul să-ți iei adio de la această lume ! Să-i transmiți toată ura mea tatălui tău ! Mă uit prin jur, dar nimic. După câteva momente, simt cum ceva ascuțit îmi intră în umeri și mă întoarce cu fața spre persoana ce vrea să îmi ia viața. Ceea ce văd mă face să îmi tremure fiecare mușchi din corp. O fată ce pare a fii mai învârstă decât mine, de aceeași înălțime ca a mea, iar părul ei este de un șaten deschis. Însă fața ei este asemănată cu a unui câine, iar urechile ei sunt mari și ascuțite. Imediat aceasta sare pe mine, în ciuda țipetelor mele, și mă trântește pe jos. Unghiile sale îmi intră în piept, ceea ce mă face să nu mai scot niciun sunet, iar respirația mea să se taie. Îmi văd inima care încă bate în mâna ei, după care închid ochii și mă scufund într-un întuneric profund. ____________________________________ 23.03.2018 : #8 în categoria vampiri 23.03.2018 : #2 în categoria vampiri 27.04.2018 : #1 în categoria vampiri 28.04.2018 : #1 în categoria vampiri 29.04.2018 : #1 în categoria vampiri 30.04.2018 : #1 în categoria vampiri *** Locul #1 în categoria vampiri de mult mai multe ori 🙏🏻🙏🏻🙏🏻🙏🏻❤️💛💙
Aleasă de Printul Vampirilor  by Florentina-Marina
Florentina-Marina
  • WpView
    Reads 270,578
  • WpVote
    Votes 10,898
  • WpPart
    Parts 93
Primul capitol - 2 August 2017 Sectiunea vampiri: #1 -12 Septembrie 2017 #1 -11 Noiembrie 2017 #1 -17 Noiembrie 2017 #1 -16 Decembrie 2017 #1 -4 Martie 2018 #1 -27 Iunie 2021❗ #3 -9 Aprilie 2023❗️ #1 - iunie 2023❗️ #2 -5 august 2023❗️ Cartea este in curs de corectare ●Volumul 1 Fiecare fata la 18 ani este aleasa de un vampir la balul de pe 15 August. Sarah o fata din New York, va fi si ea aleasa chiar de ziua ei ,caci ziua ei este chiar in ziua balului. Urmareste poveste si afla pe ce drum va merge Sarah si ce pericole sau surprize o astapta. Oare il va iubi, il va accepta cu bratele deschise pe alesul ei? Ce probleme se vor arata in calea fericirii ei si ce surprize o astepta? ●Volumul 2 Mama m-a ambandonat și am ramas cu tata, care s-a recasatorit. Împreună cu sora mea ,facem turul lumii cu casa de moda. Ajunsa in New York, trecutul incepe sa isi arate coltii si fantomele lui sa-mi bantuie pasii. Insa cand apar ei, doi prieteni inzestrati cu iubire si intelegere, totul pare ca se aseaza pe un făgaș normal. Oare chiar asa este? - Cititi si veti afla -
Cronicile Unei SHIRAY ( Finalizată)  by anna-kat_taylor
anna-kat_taylor
  • WpView
    Reads 164,266
  • WpVote
    Votes 11,456
  • WpPart
    Parts 82
Fantezie & Romance Raelynn Swann nu e o adolescentă normală, oarecare. Se mută des din oraș în oraș, fără a-și face prieteni sau a zăbovi prea mult într-unul. Nu poate spune nimanui cine sau ce este, pentru propria protecție dar și pentru a lor. Dar nu poți fugi pentru totdeauna, nu-i așa? Așa că atunci când se oprește în Stonehaven, Raelynn decide că de data asta va fi diferit, își va face prieteni, va avea parte de acea iubire de-o vară și va încerca să ducă o viață normală pentru atât cât i se permite. Se pare însă, că nu s-ar fi gandit niciodată că acei prieteni vor fi și ei parte a supranaturalului și că în scurt timp vor deveni cei pentru care va lupta și îi va apăra cu propria viață. Apoi mai e și Logan, vampirul cei sucește mințile, o copleșește și o transforma în cineva ce mereu a visat că va fi. O războinică ce își apără pentru prima dată locul în care se simte acasă. Va reuși Raelynn să apere Safe Harbour și pe cei din oras pentru a se stabili sau va continua să fugă? Iubire sau ură? Luptă sau fugă? Prieten sau dușman? O poveste despre dragoste, război și prietenie. Carte în 3 părți/ volume, toate scrise aici. Prima postare: Septembrie 2017 Locul #1 in Vampiri Octombrie 2022 Locul 1 în Fantezie Iulie 2021 Locul 1 in fantezie Martie 2020 Locul 1 in fantezie 20.10.2018
Deep Love with an Alpha by Katherin_Leigh
Katherin_Leigh
  • WpView
    Reads 167,730
  • WpVote
    Votes 9,433
  • WpPart
    Parts 27
Hey, sunt Summer,am 17 ani, am parul negru, avand in inaltime 1,70,sunt destul de inalta pentru o fata,nu??Ochii mei sunt intunecati,adica sunt negrii.Sunt destul de tupeista,si nu suport ca cineva sa ma comande,adica imi ascult parintii pentru ca le sunt datoare caci m-au crescut destul de bine,adica datorita lor sunt puternica si dau piept cu toate "problemele" vietii,cum ar fi supravietuirea in liceu,stresul imbracamintii,adica ma uit la dulapul plin de haine si nu am cu ce sa ma imbrac rugandu-ma ca Dumnezeu sa imi dea un semn,off...viata asta.Oricum cred ca v-am spus tot despre mine,a.. da,sunt si un varcolac. Imi voi intalni sufletul pereche,ma va accept???Voi supravietui vietii de liceana???
Frumoasa Bestiei by AnaMaria034
AnaMaria034
  • WpView
    Reads 205,281
  • WpVote
    Votes 16,383
  • WpPart
    Parts 28
Isabelle (Amelie Crawford) este implicata intr-un accident de masina, de pe urma caruia se trezeste intr-un complex imens plin de oameni suspiciosi. Insa momentul in care ea nimereste in aceea comunitate nu pare unul foarte bun, deoarece, varcolacii care locuiesc acolo sunt in plin razboi cu o alta haita. Hayden Wyat Hallywell, Alfa al haitei Hallywell, uraste oamenii si tot ceea ce tine de existenta lor. Totusi, dupa ce un membru de-al haitei incalca regulile de aur a varcolacilor, si se apropie de zona oamenilor, cauzand ranirea, aproape fatala, a unei femei, care se dovedeste a fi si sufletul sau pereche, liderul Alfa este nevoit sa o accepte pentru cateva zile pe teritoriul sau, pana cand aceasta isi va reveni in urma accidentului. Cum ranile erau destul de fatale, liderul decide sa ii dea sangele sau, pentru a-i salva viata; fapt ce complica si mai mult situatia. Cateva zile se vor transforma intr-o saptamana, si numai pentru ca sangele administrat femeii pare a avea un efect neasteptat, dar si pentru ca Hayden nu poate renunta atat de usor la perechea sa. Alfa Hayden uraste situatiile fara rezolvare, iar faptul ca razboiul ii bate practic la usa si el nu stie cum sa rezolve situatia, nu il ajuta deloc. Insa, aparentele pot fi inselatoare, iar Isabelle (Amelie Crawford) nu pare a fi o domnita care trebuie salvata de printul fermecator. Cand adevarata sa origine va iesi la suprafata, Alfa Hayden nu va mai putea face fata noii situatii si va trebui sa rabde si sa se acomodeze cu noua sa viata, care va fii complet diferita de ceea ce fusese pana in acel moment. A.N.: Povestea a ajuns pe locul 7 in topul celor mai populare carti cu Varcolaci! (02.08.2018) Va multumesc enorm! AnaMaria034
Vampirium I: Iubește-mă așa cum sunt  by Anonim_artist
Anonim_artist
  • WpView
    Reads 203,849
  • WpVote
    Votes 12,789
  • WpPart
    Parts 44
"Se zice ca ochii sunt oglinda sufletului, dar la cât de inexpresivi sunt ai săi, nu sunt sigură dacă are unul." - Emma Ti s-a întâmplat vreodată să crezi că viața nu este așa de simplă pe cât pare? Că ai putea să renunți la tot cu un singur gest, sau că propria viață nu îți mai aparține? Lumea, așa cum o știam noi, cu bune și cu rele, s-a transformat într-o lupta pentru dominație. Viața însăși reprezintă acum un joc al supraviețuirii, joc pe care mulți dintre noi îl pierd. Și totuși, în toată aceasta teroare a atacurilor și în tot întunericul crimelor apare și o fărâmă de lumină. Aruncată în mijlocul necunoscutului, nevoită să lupte pentru supraviețuire și libertate, Emma reușește să înțeleagă cu adevărat necesitatea nemuririi, cât și secretele nebănuite ale vieții. Iubirea, înțelegerea, sacrificiul sunt doar câteva din esențialele lucruri învățate pe parcursul călătoriei sale spre regăsire. Dar, atunci cand este transformata fără voie într-o ființa pe care o detestă, se depărtează fără voie de cei apropiați ei. Apar tot mai multe piedici care lupta pentru distrugerea relatiei cu persoanele cunoscute, tot mai multe secrete ce o fac sa isi piarda increderea de sine. Oare va putea trece peste tot sau va renunta?