- Au ars stelele în noaptea asta, a comentat cu privirea ațintită spre cer. - Mai puțin tu. - Hm? - Îți simt pe spatele meu strălucirea. A pufnit pe nas. - E o umbră care te va consuma. - O să mă tragă în tenebrele tale... - Da... - Dar mă voi agăța de sufletul tău după aceea. - Bun, fiindcă demonii mei te cer, iar eu nu mai reușesc să le fac contra. 🔞 Atenție, limbaj explicit! ®️©️ Toate drepturile rezervate.

El mi-a oferit un nume. O casă. Un inel. Dar niciodată inima... Poate pentru că inima lui era deja moartă, îngropată alături de femeia pe care o iubea. Îi purtam numele și locuiam în casa lui. În fața lumii eram soția perfectă, în spatele ușilor închise, doar un trofeu fără valoare. M-a salvat dintr-un iad, doar ca să mă arunce într-altul Uneori, îmi dădea voie și în patul lui, dar niciodată prea mult. Eram un corp pe care putea să-l atingă, nu să-l și iubească. Eu eram vie, alături de el, capabilă să mă sacrific doar pentru un zâmbet de-al lui. El? El era complet orbit de amintirea unei femei care nici măcar nu mai respira. Aș fi încercat să concurez cu ea, dacă ar fi fost măcar în viață...