Iubirile mele 🖤💔❤️‍🔥❤️‍🩹🤍
10 stories
Strigă-mi numele by ClauuRux
ClauuRux
  • WpView
    Reads 172,691
  • WpVote
    Votes 8,647
  • WpPart
    Parts 71
„ - Strigă-mi numele, Abel! Să-mi strigi numele când vei înțelege că eu am fost singura care te-a iubit cu adevărat! Strigătele mele s-au pierdut în liniștea și frigul nopții, la fel cum pașii lui se pierdeau în asfalt și-l îndepărtau tot mai mult de mine. Lacrimile mi-au alunecat pe chip la fel de nepăsătoare ca el și furia a început să-mi bată în piept mai tare decât inima. Ea-mi alimenta corpul și mă ținea pe picioare ca să nu cad la pământ. Ajunsesem la sfârșit. După toate luptele pe care le-am dus, în sfârșit puteam atinge finalul cu mâinile noastre. O dată și ne-am distrus. Un singur sunet puternic a împânzit strada, amuțind totul în jurul ei și oprindu-l pe Abel. Ochii mi s-au mărit și l-au căutat, dar el încremenise cu privirea înainte și spatele la mine. Acum chiar se terminase." În inima orașului Boston, unde umbrele și lumina se contopesc, debutează povestea tulburătoare a Clarissei Darcel. Tânăra curajoasă și încrezătoare își croiește drum printre umbrele orașului, încercând să se elibereze de autoritatea restrictivă a tatălui ei. Însă viața ei ia o întorsătură neașteptată când pășește pragul unui club misterios, pierdut în luminile neonului și dezinvoltură. În această lume nocturnă, Clarissa se confruntă nu doar cu intrigile clubului, ci și cu propriile sale dorințe și temeri. Îl întâlnește pe Abel, un bărbat plin de secrete și aer periculos, ce exprimă un interes deosebit pentru ea. Cu un magnetism puternic și cuvinte bine alese, Abel își propune să dezlege secretele trecutului ei și să se infiltreze în lumea ei, pornind un dans riscant între dorință și mândrie, care le va transforma viețile pentru totdeauna.
Dincolo de limite by Bolohan
Bolohan
  • WpView
    Reads 51,702
  • WpVote
    Votes 1,722
  • WpPart
    Parts 9
Kathrine a învățat de mult că dragostea nu se cere, nu se așteaptă și, mai mult, nu se primește cu porția de la cei care ar trebui să-i ofere infinitul. Abandonată și uitată de propria mamă, cum ar putea ea pretinde la iubirea celorlalți? Când a plecat, Kendra a închis sufletul fiicei ei într-o colivie și a uitat să lase cheia, iar Kattie a crescut cu gândul că va fi o viață prizonieră acelui destin. Până într-o zi în care sufletul îi cere să sfideze totul și să o apuce pe un alt drum. Se desprinde de tot ceea ce o ține captivă și se aruncă în necunoscut. Acolo unde doi ochi negri o vor face să creadă că iubirea există și că lipsea doar din locul pe care-l numea ea ,,acasă". Dar ce te faci când cel de care te îndrăgostești este profesorul tău de literatură? Vei alege să respecți etica și să trăiești în umbra unui secret sau vei risca totul pentru o dragoste dincolo de orice limite? Damir a simțit pe propria piele ce înseamnă să pierzi cu adevărat totul. Un accident de mașină a provocat dezastrul, a declanșat traume și i-a spulberat sufletul. Visa la o viață ca-n povești alături de prințesa lui, care găzduia întreg cerul în irișii săi albaștri. Viața i-a râs în nas și i-a luat-o, iar el nu a știut cum să accepte asta. Tot ceea ce-l ținea în viață, pentru el era un blestem. Nu-și dorea decât să ajungă înapoi ,,acasă", acolo unde sufletul ei se odihnea. Până atunci când, din amalgamul de studenți care trec pragul Universității, apare ea - fata cu ochii diferiți. Fata care purta cerul și pământul în privire. Urăște ploaia, dar zâmbetul lui Kattie, de sub cerul liber și plângăcios, îl face să aibă curajul s-o lase să-l ude din nou. Urăște să trăiască, dar entuziasmul ei este molipsitor. El nu mai știe cum să iubească. Ea nu a iubit niciodată.
Linia subțire dintre LEGE și DORINȚĂ  by LyerraCazacthea
LyerraCazacthea
  • WpView
    Reads 16,165
  • WpVote
    Votes 3,219
  • WpPart
    Parts 20
👮🏻‍♀️ Ezra pășește în FBI cu o poreclă care îi apasă pe umeri mai greu decât orice armă: 𝑵𝒆𝒑𝒐𝒂𝒕𝒂 𝒄𝒖 𝒑𝒊𝒍𝒆. Sub protecția atentă a unchiului ei, comisar-șef respectat, ea este plasată sub supravegherea lui Enzo Baddle, unul dintre cei mai buni agenți. 👮🏻‍♂️ Enzo este agentul perfect în teren: rece, calculat, perfecționist. Fiecare decizie a lui este cântărită și fiecare mișcare controlată. Experiența l-a învățat că legăturile personale nu fac decât să devină arme în mâna inamicului, iar atașamentele sunt riscuri inutile. Însă sub masca lui de disciplină se ascunde un trecut care i-a lăsat cicatrici, făcându-l să creadă că iubirea nu este decât o slăbiciune. Pentru el, Ezra este doar un test nedorit, o începătoare încăpățânată care îi răscolește regulile. Dar ea nu vine singură. Viața ei personală e deja desenată. Fiind logodită cu Damian Wilson, un avocat de succes și un bărbat admirat de toți pentru calmul și prestigiul său. Doar că, dincolo de aparențele perfecte, Damian e rece și distant, mereu cu mintea la carieră, iar Ezra, prinsă între așteptările familiei și loialitatea față de el, nu vede fisurile din relația lor. Când este trimisă alături de Enzo să rezolve un caz plin de piste false cu amenințări ascunse și riscuri la tot pasul, lumea Ezrei începe să se clatine. Ancheta îi apropie din ce în ce mai mult, iar linia dintre rațiune și dorință devine tot mai subțire. Se trezește prinsă într-o luptă interioară: să rămână în siguranța rece pe care i-o oferă Damian sau să riște totul pentru focul periculos pe care Enzo îl aprinde în ea. Între loialitate, datorie și pasiune, ea învață că unele bătălii nu se dau doar pe terenul de luptă, ci și în inimă. Iar alegerea ei ar putea să schimbe nu doar propriul destin...
White Blood by AmaTerasuNix
AmaTerasuNix
  • WpView
    Reads 404,074
  • WpVote
    Votes 30,723
  • WpPart
    Parts 41
¶A fost odată ca niciodată, o fată care s-a îndrăgostit de băiatul cu ochi sălbatici de pe strada ei preferată. A fost odată ca niciodată, un băiat care s-a îndrăgostit de fata plină de culori din 13th Street. A fost odată ca niciodată, două inimi pline de culori care s-au devorat și au bătut una pentru cealaltă cu ardoare. A fost odată ca niciodată, o poveste de iubire care s-a încheiat cu două inimi sfâșiate.¶ 13th Street. Volumul 2. Povestea lui Kike și Coco.
13th Street by AmaTerasuNix
AmaTerasuNix
  • WpView
    Reads 1,509,104
  • WpVote
    Votes 84,535
  • WpPart
    Parts 60
"River face parte dintr-o bandă, umblă vorba prin liceu. Juliana se înțelege bine cu toată lumea. River poartă mereu după el aceeași bandană neagră, legată de încheietura mâinii lui stângi. Juliana portă mereu la gât același lănțișor din argint pe care l-a primit în copilărie de la cel mai bun prieten al ei. River își pierde timpul liber în 13th Street, locul unde se adună cei mai nebuni oameni din Bronx. Juliana adoră să-și piardă timpul liber făcând fotografii oamenilor de pe stradă. River nu se deplasează cu mașina, el vine la liceu cu placa de skate. Juliana preferă să ia la pas străzile orașului, pentru a putea surprinde în fotografiile ei cât mai multe momente. River reprezintă focul neîmblânzit, iar Juliana adoră să se joace cu orice flacără."
Frânturi Din Trecut (Fosta 𝐑𝐚𝐢𝐧𝐒𝐭𝐨𝐫𝐦 ) by AuthorAndreeaMD
AuthorAndreeaMD
  • WpView
    Reads 236,752
  • WpVote
    Votes 3,033
  • WpPart
    Parts 7
Rain nu are încredere în bărbați. Nu după ce a fost distrusă în tăcere cu doi ani în urmă. Dar acum, o minciună nevinovată o forțează să-și găsească rapid un partener. Storm e genul de care ar trebui să fugă - periculos, rece și dintr-o lume unde totul se plătește cu sânge. Dar e și singura ei opțiune. Cei doi nu au nimic în comun, în afara unui trecut tumultos, care refuză să rămână îngropat. Iar atunci când descoperă că își pot vindeca rănile reciproc, nu realizează când încalcă linia subțire dintre iubire și ură. Trecutul lui e scăldat în sânge și datorii rămase neplătite, iar când acesta se întoarce, lovește întâi ce iubește. Slăbiciunile sunt o armă, iar Storm e convins că trebuie să o protejeze cum poate mai bine de trecutul său. Însă diavolii nu dorm niciodată, mai ales dacă fac parte din trecutul tău. Ei pândesc. Așteaptă cu răbdare. Iar în cele din urmă, sfâșie. „NU TOȚI PĂRINȚII LASĂ MOȘTENIRI. UNII LASĂ DATORII CE TREBUIE PLĂTITE ÎN SÂNGE"
Dosarul 47: Orfelinatul  by Ary_12z
Ary_12z
  • WpView
    Reads 54,515
  • WpVote
    Votes 3,705
  • WpPart
    Parts 57
--- "Unele legături nu pot fi distruse. Nici măcar de întunericul care pândește dincolo de ziduri." Kaden n-a avut niciodată o familie. Crescut în spatele zidurilor reci ale unui orfelinat, a învățat să supraviețuiască în tăcere. Olivia, fiica unui judecător influent, este singura care i-a văzut sufletul dincolo de privirea tăioasă. De la prima lor întâlnire, lângă gardul ruginit al instituției, între ei s-a născut o legătură imposibil de explicat - și imposibil de uitat. Dar orfelinatul ascunde secrete. Copiii dispar. Șoaptele din întuneric devin tot mai înfricoșătoare. Iar într-o noapte, Kaden aude ceva ce nu trebuia să audă niciodată. "E exact ce căutai. Are 15 ani, e sănătos tun, cam tăcut dar ăsta e un lucru bun. Nimeni nu îi va observa dispariția." Acum, Kaden nu mai are de ales. Trebuie să fugă. Să supraviețuiască. Să afle adevărul. Dar în cine poate avea încredere când totul în jur e o minciună? ---
Moștenitoarea Tronului: Iubire sau Ură by LoreMizuki
LoreMizuki
  • WpView
    Reads 57,613
  • WpVote
    Votes 3,604
  • WpPart
    Parts 34
~O singură alegere îţi poate schimba viaţa, dar te poate şi distruge.~ A ales Iadul. A ales binele prietenilor săi în locul binelui său. Acum e singură într-o lume rece şi plină de ură. Totul e în întuneric, exact ca inima ei. Şi-a revendicat tronul pierdut la naştere, însă nu asta era dorinţa ei. Dorinţa din inima ei este să fie împreună cu el. A făcut o alegere şi asta a costat-o mult. Pentru tron a pierdut iubirea. * * * * * El a ajutat-o mereu să iasă din întuneric, însă cine îl ajută când lumina lui începe să devină neagră? A pierdut-o iar. A pierdut-o exact ca în trecut. Chiar dacă este viu, sufletul său e mort. El pe Pământ. Ea în Iad. "Iubire sau Ură" De ce vin mereu împreună? De ce iubirea se poate transforma în ură, şi invers? . . . Ultimul Vomul din Seria "Moştenitoarea Tronului" Volumul I: Înger sau Demon Volumul II: Pământ sau Iad Volumul III: Iubire sau Ură ~Cover by: IasmyKillha~ #8 în Fantezie (21.09.2019) #4 în Fantezie (22.09.2019) #10 în Fantezie (28.12.2019) #6 in Fantezie (18.02.2020) #5 in Fantezie (27.12.2020) .
Moștenitoarea Tronului: Pământ sau Iad  by LoreMizuki
LoreMizuki
  • WpView
    Reads 83,399
  • WpVote
    Votes 5,780
  • WpPart
    Parts 40
~Uneori, pierzând o bătălie, vezi feluri noi de a câştiga războiul.~ L-a pierdut. Îl avea atât de aproape şi, totuşi, i-a scăpat printre degete. Ce va face în continuare? Va trăi după cum a fost ultima lui dorinţă, sau se lasă pradă întunericului? Şi-a trezit adevărata natură în bătălia pierdută, dar ce va face cu ea acum? Pentru ce să mai lupte când el nu mai este? Demonii o vânează. Abbadon îi doreşte moartea. Tronul se îndepărtează din ce în ce mai mult. Dorinţele îi dispar pe zi ce trece. Va învinge? Astaroth e cu adevărat mort? Atunci cine este cel ce o ajută mereu din întuneric? "Pământ sau Iad" Ce alegi când prietenii sunt la mijloc şi de ce nu amândouă? . . . Al Doilea Volum din Seria "Moştenitoarea Tronului" Volumul I : Înger sau Demon Volumul II : Pământ sau Iad Volumul III: Iubire sau Ură ~Cover by: IasmyKillha~ Mii de mulţumiri surioarei mele minunate din alți părinţi ( te simţi tu :} Maria) pentru susţinerea din întuneric. Fara ea probabil această carte n-ar mai fi continuat. #7 în Fantezie (13.09.2017) #10 în Fantezie (08.10.2018) #6 în Fantezie (21.09.2019) #6 in Fantezie (27.12.2020)
Moștenitoarea Tronului: Înger sau Demon by LoreMizuki
LoreMizuki
  • WpView
    Reads 168,379
  • WpVote
    Votes 9,859
  • WpPart
    Parts 43
. Liana pare o adolescentă normală la prima vedere, însă nu este deloc aşa. Mutarea în Oraşul Nou- Sanzhi- îi aduce schimbări radicale. Viaţa ei liniştită se schimbă o dată ce-l reîntâlneşte. Mici pasaje din trecut îi tulbură visele. Pericolele apar din ce în ce mai des. Liceul Sanctus nu este unul normal. Oare a fost vreodată? Va fi capabilă să învingă răul, sau se va baza pe cei de lângă ea? Îşi va regăsi fratele ce dispare din senin? * * * * * Când totul începe să devină liniştit, un alt dezastru se petrece. Frica de a nu pierde oamenii importanţi nu va fi niciodată învinsă. Nu când eşti moştenitoarea tronului lui Belzebut. "Înger sau Demon" Este doar una dintre ele, sau amândouă? . . . #Finalizată&Rescrisă Primul Volum din Seria "Moştenitoarea Tronului" Volumul I: Înger sau Demon Volumul II: Pământ sau Iad Volumul III: Iubire sau Ură ~Cover by: IasmyKillha~ Cartea este scrisă în stilul meu. Nu-ţi place, nu citeşti! #7 în Fantezie (17.06.2017) #8 în Fantezie (04.08.2018) #2 în Fantezie (21.09.2019) #1 in Fantezie (28.11.2019) #4 in Fantezie (27.12.2020)