A fost odată lumea, lumea noastră. Un pământ frumos dar care alerga prea mult, atât de mult încât să-l îngrijoreze pe Kairos însuși, Zeul Timpului. Din palatul său făcut din ceasuri, privea limbile ceasurilor zurlii, care se învârteau tot mai repede. Ceasurile mai mari reprezentau națiunile, iar cele mai mici, oamenii.

"- Nu mai eşti tu, am inceput sa spun usor. Eşti rece. Eşti nepăsătoare. Ai sufletul pustiu. Parcă eşti pe altă lume. Eşti goală pe dinăuntru. Te-ai pierdut iar. Te-ai schimbat. Nu mai simţi. Eşti tristă. Ai ochii goi. Eşti dură. Nu îţi mai pasă de nimic. Dar ghici ce, la fel de grav sunt şi eu." Volumul doi al trilogiei "Umbre". Primul volum se numeste "Sfidare". Poveste realizata in colaboprare cu @Missimperfect12 Copyright © 2015. All Rights Reserved - @QuyenStefy and @Missimperfect12 *No part of these pages may be used for any purpose. Therefore, reproduction, modification, storage in a retrieval system or retransmission, in any form or by any means, electronic, mechanical or otherwise, is strictly prohibited without prior written permission.

- Fiecare înger are demonul său. - Dacă tu eşti îngerul, atunci lasă-mă pe mine să port coarnele. Poveste realizata in colaboprare cu @Missimperfect12 Copyright © 2015. All Rights Reserved - @QuyenStefy and @Missimperfect12 *No part of these pages may be used for any purpose. Therefore, reproduction, modification, storage in a retrieval system or retransmission, in any form or by any means, electronic, mechanical or otherwise, is strictly prohibited without prior written permission.

Cele două vâsle ale vieţii   Un părinte bătrân se nevoia spre împlinirea dragostei faţă de aproapele la o apă mare, unde, de dimineaţă şi până seara, el îi trecea pe oameni cu barca, care unde avea nevoie. Ce era deosebit la acesta era faptul că pe vâslele bărcii sale erau scrise două cuvinte: „rugăciune" şi „muncă". Într-o zi oarecare, un tânăr a urcat în barca acestuia, spre a fi trecut pe partea cealaltă a apei. Văzând cele două cuvinte scrise pe vâslele bătrânului - anume „rugăciune" şi „muncă" - şi crezând că acela nu ştie prea multe despre viaţa de zi cu zi, a zis către el: - Moşule, cine munceşte, nu mai are nevoie de rugăciune. Bătrânul nu răspunse nimic acestuia, făcându-se chiar că nu îl aude, însă în acel moment el încetă să mai folosească vâsla pe care era scris cuvântul „rugăciune". Vâslind numai cu o singură vâslă, barca nici nu înainta, nici nu dădea înapoi, ci se învârtea pe loc. Atunci, tânărul cel mândru îşi dădu seama ce vru să facă bătrânul, îşi ceru iertare şi mulţumi pentru caldă lecţie pe care i-o dădu.

Sunt doar gânduri şi trăiri pe care niciodată nu am avut curaj să le arăt. Până acum. De cele mai multe ori din teamă. Teamă că voi rămâne goală, ştiind că toţi mă vor citi şi judeca. Dar am conştientizat că dacă le ţin în mine nu mai au nicio valoare. Poate doar pentru mine. Dar de ce să ţin ceva în mine când nimic nu e al meu? Deci, iată-mă, îmi fac curaj. Deşi nu ştiu dacă mă va ajuta la ceva sau nu. Ce poate merge rău?