yaoi ^^
33 stories
Finally Alive - YAOI/BOY×BOY by DeathOfDreams
DeathOfDreams
  • WpView
    Reads 6,536
  • WpVote
    Votes 501
  • WpPart
    Parts 7
Eu sunt intersecția dintre viață şi moarte. Sunt tipul care merge ca şi cum trăieşte, dar în realitate atârnă ca o marionetă de sforile pe care le manevrează cu precizie un păpuşar iscusit. Singura problemă este că eu nu am un păpuşar. Sunt o persoană care şi-ar fi dat până şi ultimul strop de iubire pentru cineva care i-ar fi fost alături, şi asta am şi făcut. Din păcate, fântâna fără fund de unde îmi proveneau sentimentele a secat într-un mod tragic şi penibil. Ce s-a întâmplat? Întreabă-i pe ei. Cei care s-au hrănit cu lăcomie din tot ce le-am oferit, iar în schimb ei m-au silit să mănânc suferință şi să beau durere, lăsându-mă în stadiul jalnic în care sunt nevoit să admit că sunt doar o carapace goală, un cadavru ce se preface că este în viață. În ciuda a toate astea, sunt dispus să încerc din nou, să mă las cuprins în mrejele unei iluzii frumoase până în momentul final, când interiorul şi exteriorul meu se vor contopi şi va dăinui peste amândouă acel somn morbid numit "moarte".
Engel (yaoi) ~Terminata~ by afadaaa
afadaaa
  • WpView
    Reads 27,154
  • WpVote
    Votes 1,928
  • WpPart
    Parts 22
YAOI
Shadows - yaoi (colaborare cu CookiiieMonster99) by the_dark_shadow
the_dark_shadow
  • WpView
    Reads 7,137
  • WpVote
    Votes 459
  • WpPart
    Parts 8
Angel without soul by DixAndFanie
DixAndFanie
  • WpView
    Reads 13,120
  • WpVote
    Votes 1,091
  • WpPart
    Parts 27
(c) Fanie - 2011 *Matsuro este un pusti care a renuntat deja sa viseze la un viitor normal, asta fiindca verisorul sau vitreg, Inaru, ii blocheaza cu agresivitatea sa orice drum care i se deschide. Va reusi Matsuro sa isi traiasca adolescenta alaturi de el, sau aparitia unui "personaj pozitiv" va schimba traiectul narativ? *ATENȚIE! Povestea conține relații de homosexualitate, limbaj vulgar și scene erotice explicite.
I'm sorry... but I love you (Yaoi - Incest) by the_dark_shadow
the_dark_shadow
  • WpView
    Reads 5,363
  • WpVote
    Votes 208
  • WpPart
    Parts 2
Criminal Twins // Terminata // (trebuie editată) by MariaSalvatoreM
MariaSalvatoreM
  • WpView
    Reads 62,653
  • WpVote
    Votes 3,311
  • WpPart
    Parts 26
O lume in care crima-i ceva distractiv; o lume in care amintirile copilariei sunt insotite de lacrimi si suspine; o lume in care tanarul Kyta va fi tras, fara voia sa. Dar oare va incerca sa scape, sau sa-si imbratiseze noua viata? ( conține relații între același sex și limbaj vulgar )
Nerd(yaoi) ANIME. by oochickenandpizza
oochickenandpizza
  • WpView
    Reads 14,301
  • WpVote
    Votes 1,064
  • WpPart
    Parts 12
Când prietenul tău arată mai bine decât tine nu e totul aşa uşor.Şi când tu eşti doar un tocilar prăpădit e şi mai rău. Dar dacă ea chiar te iubeşte totul se schimbă.Sau nu. #7 26.05.2016
~Iluzia~[ Yaoi] by Amnnesia
Amnnesia
  • WpView
    Reads 5,978
  • WpVote
    Votes 336
  • WpPart
    Parts 12
Negare (yaoi) by afadaaa
afadaaa
  • WpView
    Reads 3,612
  • WpVote
    Votes 258
  • WpPart
    Parts 9
Aceasta poveste este inceputa de @usernameblestemat, dar, pentru ca ea nu a mai vrut sa o continue, o voi continua eu. Sper sa va placa continuarea povestii ei.
~Be yourself~Yaoi >_< by WeylinXD
WeylinXD
  • WpView
    Reads 20,175
  • WpVote
    Votes 1,330
  • WpPart
    Parts 26