❧ Încă din Geneza totul a fost împărțit în două. Zi și noapte, bine și rău, alb și negru, niciodată gri! Câteva milenii mai târziu, știm că în fiecare dintre noi există o parte plină de lumină, dar și una cât se poate de întunecată, depinde de noi căreia îi dăm putere. Nu putem pretinde că suntem răi fără ca să ucidem binele și nici buni fără ca să asuprim răul. Lupta se dă zilnic, secundă de secundă, în interiorul nostru, iar noi conștient alegem. Să fim serioși! Toți ne luptăm cu E-ul nostru interior, ba e rău, ba e prea bun, niciodată amândouă. Trafic Legal NU este povestea clasică în care frumoasa a îmblânzit bestia, nici cea în care bestia a corupt frumoasa. Trafic Legal ESTE povestea a doua suflete, care s-au găsit, s-au influențat și s-au salvat simultan, în nenumărate rânduri și infinite posibilități. Căci, până la urmă, în interiorul nostru, balanța nu trebuie să se încline neapărat, înspre mai mult bine și cât mai puțin rău, sau invers. Ci trebuie să se echilibreze, pentru că uneori nu e de ajuns să te încadrezi doar în alb sau negru, iar gri e mai mult decât o culoare neutră. E un întreg spectru format din remușcări și speranță.

Intru în casa Ralucăi când vreau, având în vedere că ştiu că are o cheie de rezervă sub preş. În mod normal nu aş face ăsta, însă având în vedere că sunt ud leoarcă chiar nu am de ales. Până acasă fac mult prea mult şi sigur o să răcesc de-or să mă găsească toţi dracii. Şi ăsta este ultimul lucru de care am nevoie. Urc scările în cea mai mare linişte ca nu care cumva să le trezesc pe cele două femei, însă una dintre ele este trează aparent. Uşa camerei sale este întredeschisă şi îi aud chitara care scoate un sunet neplăcut pentru urechile mele. O privesc cum oftează, ca mai apoi să sprijine chitară de perete. După aceea sunt mai mult decât surprins când observ că rămâne în mijlocul camerei şi izbucneşte în plâns, în acelaşi timp în care rosteşte printre suspine câteva cuvinte pe care nu pot să le înţeleg. Îmi fac curaj şi întru în cameră ei, însă în momentul în care ajungem faţă în faţă mă blochez. Părul ei negru, creţ, ochii săi de culoarea smaraldului, înălţimea şi corpul ei. O iubesc pentru tot ce înseamnă ea, însă nu mai putem fi împreună. - Rosario? Şoptesc mai mult pentru mine. Îşi ridică mâna până îmi atinge obrazul şi îl mângâie uşor, iar eu îmi revin abia în momentul în care o privesc în ochi. Asemănarea ăsta o să mă omoare într-o bună zi! Sunt efectiv incapabil să mişc un singur deget, sau să articulez un cuvânt. Mă simt de ca şi cum picioarele mele au prins rădăcina în podea. Pot doar să o privesc în ochi şi sunt mai mult ca sigur că poate să citească în ochii mei cât sunt de nervos şi probabil că mai observă şi lacrimile din ochii mei. Îşi mai ridică puţin mâna, până ajunge în părul meu blond şi începe să mă mângâie, în acelaşi timp în care alt suspin îi zguduie tot corpul. Exact ca ea!