Noaptea nu mai avea margini. Luna se ascundea, iar întunericul aluneca prin crăpăturile pereților, înecând tot ce lăsa în urmă. Freya era singură. Sau așa credea. Aerul mirosea diferit. Ca și cum ceva în neregulă plutea în liniștea aceea prea adâncă. Nu a auzit pașii. Nu a simțit când ușa s-a deschis. Doar mâinile care au prins-o, sigure, tăioase, ca o promisiune de care nu mai scapi. Nu era aici pentru bani. Nu era aici pentru iertare. Era aici să ardă tot ce i-a fost luat. Și acum găsise ceva mai valoros decât distrugerea. Pe ea. O slăbiciune,o vulnerabilitate. Un joc nou, periculos. Un păcat pe care avea de gând să-l păstreze. Și nu avea de gând s-o lase să plece.