#1
19 stories
Rivalul perfect by IvoDima
IvoDima
  • WpView
    Reads 265,251
  • WpVote
    Votes 1,075
  • WpPart
    Parts 3
Iubirea e un sentiment nobil, pur, pe care trebuie să îl prețuiești. Prima mea dragoste a apărut la cinci ani, sub forma unei adorații. La paisprezece ani am realizat că e singurul cu care îmi pot imagina viitorul. La douăzeci de ani, m-am îndragostit al naibii și dureros de tare. La douăzeci si patru de ani, m-a păcălit într-un mod grosolan. Hunter Deverell e bărbatul perfect, îmbrăcat la un costum croit pe trupul său și căruia nu îi este frică să își murdărească mâinile la fermă. Dar asta e doar masca cu care te păcălește, asa cum m-a pacalit și pe mine. În realitate, e diavolul cu ochi frumoși, un zâmbet radios și o gură păcătoasă. E un nemernic care își caută propriul interes fără să îi pese pe cine sau ce calcă în picioare. Cum ar fi inima mea. Să îl descriu și mai bine pe diavol? Tatăl său și tatăl meu se urăsc și implicit, el mă urăște pe mine. Ce titlul aș putea să pun între noi? Rivali până la proba contrarie. Aș putea să schimb asta, folosindu-mă de dragostea mea imensă pe care i-o port? Putem aflam într-un singur mod.
În seara aceasta ești a mea by leesung_bloom
leesung_bloom
  • WpView
    Reads 52,089
  • WpVote
    Votes 3,029
  • WpPart
    Parts 17
- Să te îndrăgostești la prima vedere este practic imposibil, a spus. El a întâlnit-o pe ea într-o seară. La prima vedere, s-au urât, sau cel puțin așa credeau ei. Cineva îi vede certându-se și pune pariu că ei nu pot rezista o singură noapte împreună. Ei doi, fiind încăpăţânaţi de fire, vor să îi dovedească acelui om că se înșeală. Acel el se numește Alexander, un tip cu un caracter foarte prost și dezgustător, după spusele ei. Acea ea se numeşte Benedite, o tipă cu aere şi foarte insuportabilă, desigur că așa o caracterizează el. Alexander, în ciuda durităţii lui, se ataşează foarte repede de oameni și fără să-și dea seama, se ataşează şi de Benedite. O seară împreună, o seară în care ea va deveni a lui. ©2014 by Vilhemina / Thormented. All rights reserved. P.S. Se pare că multora nu le plac sfârșitul, că este sec, etc, așa că să nu vă așteptați la ceva „mișto" de la cartea asta. Nu mă deranjează comentariile voastre, sunteți liberi să vă exprimați neplăcerile. Și nu bag cartea aceasta în ciorne pentru că am muncit la ea, chiar dacă nu se vede.
Aripi de ceară by XCalypsoX
XCalypsoX
  • WpView
    Reads 1,162,606
  • WpVote
    Votes 79,305
  • WpPart
    Parts 27
Allison a crescut în permanenta şi obsesiva grijă a tatălui ei. După ce şi-a pierdut mama în copilărie, toată atenţia ei a ajuns să se învârtească doar în jurul părintelui ce i-a mai rămas. Dar când atinge pragul adolescenţei, Allison simte nevoia să guste puţin din nesăbuinţa vârstei, deşi acum îi este destul de greu să mai iasă de sub protecţia tatălui ei, de profesie psiholog. Unul din pacienţii acestuia îi atrage atenţia lui Allison în mod deosebit. Harry se prezintă ca un tânăr fascinant, isteţ şi... cleptoman. Problema lui e rezolvată înainte ca ea să apuce măcar să îl cunoască, dar când se întoarce în viaţa ei, cleptomanul drăguţ şi respectuos îşi arată o cu totul altă faţă. Allison are parte de mai multă aventură decât îşi dorise vreodată, atunci când e răpită de un bărbat ai cărui demoni interiori pot fi învinşi doar de iubirea ei... şi apoi de moartea ei.
Ritmul iubirii by IvoDima
IvoDima
  • WpView
    Reads 449,721
  • WpVote
    Votes 1,882
  • WpPart
    Parts 13
Iubiri de neuitat #3 Niciodată nu mi-a plăcut să fiu oaia neagră a familiei și mereu am crezut că fratele meu mai mare va primi acest titlu. Doar că schimbările bruște din viața mea m-au determinat să mă transform. Tata mi-a oferit o singură șansă. La facultatea din New York va trebui să am un comportament exemplar. O singură greșeală și mă întorc acasă ca ultima ratată, distrugându-mi visul. Ușor de făcut, nu? Asta am crezut și eu, până când l-am cunoscut pe Ethan Wright și puțin a durat înainte să încalc pactul cu tata. Pentru că nu am putut să îmi țin pasiunea sub control și m-am aruncat direct în brațele lui. Ethan continuă să mă atragă într-un ritm al iubirii al naibii de amețitor, pe care nu-l pot refuza și presimt că la final o să rămân cu o inimă frântă.
Pleacă, dar nu mă uita! (Finalizată)  by Rroxanne13
Rroxanne13
  • WpView
    Reads 104,036
  • WpVote
    Votes 8,168
  • WpPart
    Parts 42
Iubirea lui era toxică, iar atingerea sa devenea din ce în ce mai periculoasă. Eu eram prea îndrăgostită ca să-mi pot da seamă cât de mult mă rănea. Îl iertam pentru fiecare greșeală făcută, până când greșeala începusem să fiu chiar eu. Totuși, ce este viața atunci când trăiești doar pentru a adăuga o nouă zi în calendarul vieții? Era, oare, deajuns să mă mulțumesc cu toate rănile pe care el mi le provoca atât în suflet cât și pe trup? Respectul se pierduse, iar iubirea pe care el tot mi-o promitea, se transforma în boală și obsesie. Voiam să scap, să fug de tot ceea ce el îmi oferea. Însă îmi era frică, frică de el, de mine și de tot neprevazutul care mă aștepta dacă aveam de gând să închid acest capitol din viața mea. Locul #3 , 20.01.2017 Locul #1 , 27.01.2017 Locul #1 , 31.01.2017 Locul #2 , 6-7.02.2017 Locul #1 , 14.02.2017 Copertă realizată de @AdeleFathma Alison Miller, elevă în ultimul an de liceu, trăiește o poveste de iubire alături de băiatul visurilor ei. Dar, cum orice relație este perfectă la început, ea își dă seama că el nu este absolut deloc ceea ce ea a visat. Manipulator, agresiv și egoist, el o schimbă pe Alison atât de tare, încât aceasta își pierde atât încrederea în ea, cât și în cei din jurul său.Experiența îngrozitoare pe care o trăiește alături de el o schimbă pentru totdeauna determinand-o să nu se mai respecte pe sine și să ducă o luptă interioară cu propria ei persoană. Oare va mai putea ea să o ia de la început și să iubească din nou? Oare trecutul rămâne trecut pentru totdeauna?
SUGAR and SPICE ✔ by pinky-swear-dude
pinky-swear-dude
  • WpView
    Reads 110,668
  • WpVote
    Votes 8,518
  • WpPart
    Parts 23
Harley Queen nu ar fi crezut niciodată că un simplu apel telefonic ar putea să o transforme într-o adevărată epavă. După ce află că Damon Sparkleglance - dezinvoltul său prieten gay, din Las Vegas - a fost victima unei crime comise cu sânge rece, şi că principalul suspect în anchetă este nimeni altul decât arătosul Nicholas Armstrong, ea zboară în Las Vegas pentru a-l ajuta pe Brandon Armstrong să-i dovedească nevinovăţia lui Nicholas. În ultima instanţă, lui Nicholas i se acordă şase luni la dispoziţie pentru a-şi pune la punct toate afacerile, în timp ce un alt suspect este luat în vizor - Sage Saligny. Aceste şase luni reprezintă o oportunitate fabuloasă pentru cei doi eroi, întrucât vor porni într-o călătorie ce le va schimba destinul, vor descoperi criminalul şi în acelaşi timp dragostea şi pasiunea unul în braţele celuilalt. SUGAR - Volumul I SUGAR and SPICE - Volumul II © pinky-swear-dude ATENŢIE! Următorul material conţine scene de violenţă, sex şi limbaj licenţios. Citiţi pe propria răspundere! Necesită editare.
SUGAR ✔ by pinky-swear-dude
pinky-swear-dude
  • WpView
    Reads 221,497
  • WpVote
    Votes 13,532
  • WpPart
    Parts 24
Harleen Queen e doar o altă mireasă ajunsă în pragul disperării cu doar câteva minute înainte de propria-i nuntă şi ca oricare altă "mireasă tipică" este părăsită de aproape-viitorul ei soţ şi abandonată în ceea ce trebuia să fie cea mai frumoasă zi din viaţa ei. Pendulând între dragostea şi repulsia pe care o simţea faţă de Adam Blake, ea acceptă cu stoicism să plece în luna de miere pe care ea şi Adam o rezervaseră în Las Vegas, dar chiar şi acolo, dezastrele şi deopotrivă miracolele se ţin lanţ de ea. © pinky-swear-dude
Pull The Trigger by MayaCrazyKat
MayaCrazyKat
  • WpView
    Reads 3,504,798
  • WpVote
    Votes 138,612
  • WpPart
    Parts 57
"The story where the good girl falls for the villain" Își prefera viața placidă. Iubea monotonia și ridica în slăvi singurătatea. Era un suflet solitar și un caracter pașnic. Era prinsă între dorința de a se îndepărta de tot ce îi tulbura liniștea mult dorită și incapacitate de a lăsa totul în urmă. Și totuși, Emilia Bellini era menită să devină o piesă esențială într-un joc al vieții și morții, al loialității și trădării, al răzbunării și disperării, din care nu avea să iasă neafectată... Însă a devenit conștientă de asta doar după ce l-a întâlnit pe el. Poseda autoritate într-o lume în care ea nu își avea locul. Era temperamental, intimidant, acerb, ardent, enigmatic și un caracter animalic și imprevizibil. Era o influență negativă și incontrolabilă, un suflet damnat și cel mai groaznic coșmar al ei. Antonio Calistro era menit să o schimbe și să o distrugă în toate modurile posibile... Dar același era și efectul ei asupra lui. Captivă într-o lume lipsită de control, Emily riscă să îl piardă și ea pe al ei, laolaltă cu tot ce încearcă să protejeze și să păstreze intact. Dar timpul nu poate fi dat înapoi și inima și pacea ei reprezintă deja mizele unui joc pe care nu are șanse să îl câștige. Nu când existența ordinarului devine nulă pentru ea. Nu când simpla prezență a unui bărbat pe care îi este interzis să îl iubească o dă peste cap și îi tulbură întreaga ființă. Nu când echilibrul dispare total în alegerile și scopurile ei. Și mai ales, nu când riscă să piardă totul. Toate drepturile rezervate © MayaCrazyKat.
Angel si Diavolul by DumitrescuMarilena
DumitrescuMarilena
  • WpView
    Reads 3,548,488
  • WpVote
    Votes 130,665
  • WpPart
    Parts 43
Are un nume de inger dar e un mic diavol. Cand se intalnesc amandoi , totul e exploziv. Nici unul nu vrea sa cedeze si dragostea lor se transforma intr-un adevarat razboi. Bogat , dorit de toate femeile , Travis e cel mai bun racer, e Diavolul.Relatiile lui se caracterizeaza in cateva cuvinte "le-o tragi si pleci". Micuta si temperamentala roscata e cel mai mare adversar din viata lui. Iubirea pentru o singura femeie nu a figurat niciodata in lista lui de dorinte si cand vrea sa scape de ea , realizeaza ca a facut gresala vietii lui. Va putea sa recastige dragostea ei ,sa invinga toate piedicile aparute? Ce reactie va avea cand constata ca nici ea nu e straina de lumea pestrita a pistelor de curse? Cine e de fapt Angel? Iubirea sau chinul vietii lui? Toate drepturile imi sunt rezervate. Contine scene si limbaj licentios.