nyxoravailiss
În Palermo, nimeni nu scapă cu adevărat de umbra familiei. Isotta Vitale s-a născut într-o dinastie mafiotă, dar a ales să meargă pe un drum diferit-studiind Dreptul, încercând să își clădească o viață departe de violența și regulile nescrise care i-au dictat copilăria. Însă sângele trădează, iar trecutul nu poate fi ignorat pentru totdeauna.
Zane a crescut știind exact ce va deveni. Nu a avut opțiuni, doar o soartă predestinată-să fie Capo, să conducă cu mână de fier și să nu arate slăbiciune. Lumea lui este una unde loialitatea se câștigă prin sânge, iar trădarea se plătește cu moartea.
Când drumurile lor se intersectează, Isotta realizează că, oricât ar încerca să fugă, întunericul îi pândește la fiecare pas. Iar Zane, atât de adânc înrădăcinat în această lume, descoperă că există slăbiciuni mai periculoase decât gloanțele.
Într-o societate unde regulile sunt scrise de cei care nu ezită să ucidă, cât de mult poți sfida destinul înainte ca acesta să te înghită cu totul?