🤍
12 قصة
O armă și o iubire  بقلم Daniella_M_
Daniella_M_
  • WpView
    مقروء 155,404
  • WpVote
    صوت 5,283
  • WpPart
    فصول 19
Duologia ,,Dublu K" - VOLUMUL #1 Cu gândul la a prinde unul dintre cei mai căutați traficanți de substanțe interzise, comisarul Colin Steve și fiica lui, proaspăt intrată la facultatea de drept, se mută în Stanford. Cu un plan bine pus la punct și cu un as în mânecă, e convins că va reuși să îl bage în închisoare pe Ghost, așa-zisul cap al rețelei de trafic. Dosarul traficantului devine obsesia comisarului și e gata să dea orice la schimb pentru rezolvarea acestuia. Orice și pe oricine. Un plan ce pare mult prea bine pus la punct e distrus într-o secundă de neatenție, iar jocul de-abia atunci începe cu adevărat. Piatra se sparge și întunericul devine o gaură neagră. Umbrele se înmulțesc și pionul pus la bătaie e dărâmat din temelii. Secretele ies la suprafață și încrederea dispare. Ce te faci când la mijloc sunt doua lucruri la fel de importante, dreptatea și ceea ce simți? Alegi calea ușoară sau lupți până în pânzele albe? Alegi să te arunci în gol cu speranța că vei fi prins sau renunți și lași soarta să decidă? Alegi arma sau iubirea? Atenție! Toată seria conține subiecte sensibile, cum ar fi: trafic și consum de substanțe interzise, violență, abuz psihic, tulburări de comportament, auto-vătămare și manipulare emoțională. Vă rog să citiți doar dacă aveți vârsta potrivită și nu vă lăsați afectați. Coperta minunată a cărții este realizată de @Niko308
White Blood بقلم AmaTerasuNix
AmaTerasuNix
  • WpView
    مقروء 432,470
  • WpVote
    صوت 31,954
  • WpPart
    فصول 42
¶A fost odată ca niciodată, o fată care s-a îndrăgostit de băiatul cu ochi sălbatici de pe strada ei preferată. A fost odată ca niciodată, un băiat care s-a îndrăgostit de fata plină de culori din 13th Street. A fost odată ca niciodată, două inimi pline de culori care s-au devorat și au bătut una pentru cealaltă cu ardoare. A fost odată ca niciodată, o poveste de iubire care s-a încheiat cu două inimi sfâșiate.¶ 13th Street. Volumul 2. Povestea lui Kike și Coco.
Red Nirvana بقلم AmaTerasuNix
AmaTerasuNix
  • WpView
    مقروء 176,659
  • WpVote
    صوت 16,306
  • WpPart
    فصول 29
¶Întuneric când el se pierde în violență, Lumină când ea zâmbește orbitor.¶ ¶Disperare când el simte că se sufocă, Speranță când ea apare și aduce o rază de soare.¶ ¶Suferință când oamenii din viața lui îl înjunghie cu zâmbetul pe buze, Fericire când ea fuge pe holurile liceului surâzând colorat.¶ ¶Adrenalină când el își pune viața în pericol, Siguranță când ea apare și brațele ei dăruiesc îmbrățișări pline de iubire.¶ ¶Nebunie când el alunecă în Nirvana lui sângerie, Rațiune când ea intervine și calmează tumultul.¶ ¶Noapte și Zi. Lună și Soare.¶ ¶Ramon Van Doren și Aria Monroe.¶
13th Street بقلم AmaTerasuNix
AmaTerasuNix
  • WpView
    مقروء 1,577,949
  • WpVote
    صوت 86,262
  • WpPart
    فصول 60
"River face parte dintr-o bandă, umblă vorba prin liceu. Juliana se înțelege bine cu toată lumea. River poartă mereu după el aceeași bandană neagră, legată de încheietura mâinii lui stângi. Juliana portă mereu la gât același lănțișor din argint pe care l-a primit în copilărie de la cel mai bun prieten al ei. River își pierde timpul liber în 13th Street, locul unde se adună cei mai nebuni oameni din Bronx. Juliana adoră să-și piardă timpul liber făcând fotografii oamenilor de pe stradă. River nu se deplasează cu mașina, el vine la liceu cu placa de skate. Juliana preferă să ia la pas străzile orașului, pentru a putea surprinde în fotografiile ei cât mai multe momente. River reprezintă focul neîmblânzit, iar Juliana adoră să se joace cu orice flacără."
Max بقلم alle92
alle92
  • WpView
    مقروء 719,834
  • WpVote
    صوت 47,203
  • WpPart
    فصول 40
Partea a II-a a seriei "M&M". Pentru cei/cele care au citit "Marco", o să iubiți și această paralelă. Aici începe cu adevărat viața lui Max, băiatul și primul născut al lui Marco și al Elenei. Oare îi va semăna tatălui său: orgolios, violent și pervers? Își va trăi și el propria poveste de dragoste, sau greșelile fiului le va întrece pe cele ale tatălui? Două părți, două etape ale vieții. O singură iubire.
Înainte să ardem بقلم lunaticxn
lunaticxn
  • WpView
    مقروء 14,294
  • WpVote
    صوت 871
  • WpPart
    فصول 27
În inima străzilor iluminate de neoane din Tokyo, unde motoarele turate ale mașinilor de curse zguduie asfaltul și umbrele mafiei se întind peste oraș, doi oameni din lumi diferite se întâlnesc într-un joc periculos al sorții. Issac Ryder, moștenitorul unui imperiu criminal, este obișnuit să ia tot ce își dorește. În ochii lui, Jules Pierce, fiica unui mecanic de cartier, este o enigmă -o fată care îi sfidează regulile și nu se lasă impresionată de puterea lui. Pentru ea, Issac este doar un alt om periculos care aduce probleme, iar singurul lucru pe care îl împart este pasiunea pentru viteza amețitoare a curselor de stradă. Dar când când o cursă îi leagă destinele, tensiunea dintre ei devine mai aprinsă decât luminile orașului. Issac o vrea, dar Jules refuză să cedeze. Îl suportă doar pentru că trebuie -pentru că știe că apropierea de el înseamnă sfârșitul libertății ei. Totuși, în mijlocul rivalităților sângeroase, al curselor ilegale și al jurămintelor trădate, dorința se strecoară pe nesimțite, transformând ura în pasiune și distanța în atracție interzisă. Însă dragostea lor are un preț, iar în lumea lui Issac, cei care încalcă regulile plătesc cu sânge. Va risca Jules totul pentru un bărbat pe care a jurat să nu-l iubească? Și va putea Issac să renunțe la un imperiu pentru fata care nu a vrut să-i aparțină niciodată? Un roman plin de adrenalină, secrete și pasiune interzisă, Înainte să Ardem, povestea a doi inamici prinși într-o cursă fără frâne spre dragoste sau distrugere.
Skull بقلم AmaTerasuNix
AmaTerasuNix
  • WpView
    مقروء 629,190
  • WpVote
    صوت 44,310
  • WpPart
    فصول 58
¶Ai putea deduce că povestea mea este aceeași poveste pe care ai văzut-o de mii de ori în acele filme romantice pe Hallmark. Aceeași poveste pe care au trăit-o mulți oameni, iar restul au privit de pe margine cu sufletul la gură cum iubirea învinge totul. Dar nu te-ai putea înșela mai tare de atât. Povestea mea este întunecată și încâlcită. Băiatul, căruia oamenii i-au uitat numele, s-a hotărât să ardă lumea din jurul nostru, pedepsindu-mă astfel pentru păcatele unor oameni al căror sânge curge prin venele mele. Așadar, eu nu visez la un final fericit, ci la un final tragic. Pentru că, Skull a avut grijă să mă învețe ce înseamnă să-ți îmbrățișezi părțile cele mai întunecate și m-a forțat să gust din jocul primejdios al răzbunării.¶
+8 أكثر
Maia بقلم alle92
alle92
  • WpView
    مقروء 294,612
  • WpVote
    صوت 25,849
  • WpPart
    فصول 36
Partea a III-a a seriei "M&M". Maia Sima este un dur și atrăgător medic legist. Dar, pe cât de mult excelează în profesia ei, pe atât de necunoscut îi este fiorul iubirii. Un caz extrem de sensibil formează circumstanțe nebănuite, ea fiind nevoită să colaboreze cu nesuferitul detectiv Adam Bran. Vor reuși cei doi să se înțeleagă, ținând cont de firile lor vulcanice?
Infernul Diavolului بقلم Mila__Rose
Mila__Rose
  • WpView
    مقروء 406,133
  • WpVote
    صوت 22,389
  • WpPart
    فصول 54
O greșeală. O secundă. Un diavol. Niciodată nu mi-a lipsit nimic în viață, niciodată nu am suferit și niciodată nu am plâns. Doar că, toate astea s-au schimbat într-o secundă, când niște pași grei și o respirația dură s-au auzit în spatele meu. Nu am mai trăit în lumea mea roz din acel moment, fiindcă întunericul lui mi-a înconjurat toată existența. Mâinile lui mânjite în păcate au început să traseze linii invizibile în mine și tot ce am stiut odată bun a început să moară de fiecare dată când îl aveam aproape. Inima mea colorată s-a contopit cu goliciunea din a lui, iar zâmbetul meu luminos nu a făcut decât să îi stârnească și mai tare răutatea. L-am privit ca pe un păcat, l-am urât ca pe cel mai aprig dușman și am simțit pentru el ceva toxic și amar, dar care a fost, totodată, și cel mai dulce păcat pe care am ajuns să îl săvârșesc. Acum așteptă într-un colț întunecat, cu cagula pe față și cu mâinile acoperite de mănușile reci din piele. Aștepta să cad în infernul lui. Așteaptă să îmi spulbere lumea și să își pună amprenta pe mine. Așteaptă ca lumina mea să se stingă și să îmi lumineze calea cu întunericul lui. "- Mai știi când ți-am spus că o să îți fac viața un calvar dacă mai vii aici? și-a încleștat degetele înapoi în jurul gâtului meu, de frică am aprobat. Cuvinte! Am tras o gură de mare în piept înainte să îmi fac curaj să îl privesc. - Da, îmi amintesc! i-am spus încet, dar sigură pe mine. Ce mai aștepți? l-am ațâțat. În ochii mei vei fi același diavol care caută răzbunare în oameni nevinovați, atât am mai apucat să spun înainte să simt că tot aerul îmi este smuls cu forța de el." !!!Orice reproducere a acestei cărți, minore sau majore, va fi sancționată conform legii!!!
Gamble on souls بقلم Isabelle-Mariee
Isabelle-Mariee
  • WpView
    مقروء 73,216
  • WpVote
    صوت 5,048
  • WpPart
    فصول 54
Volumul II. Nu toate poveștile de dragoste se termină cu un final. Unele lasă în urmă ruine. Dacă primul joc a fost despre inimă, de data asta miza este mult mai mare. După plecarea lui Xander, Starr nu mai este fata care voia să fie salvată. Este o stea căzătoare, prinsă într-o lume în care durerea devine singura formă de control, iar autodistrugerea, singura formă de supraviețuire. Departe unul de celălalt, dar legați de aceeași obsesie, continuă să existe în același întuneric, chiar și atunci când aleg să meargă în direcții opuse. Pentru că unele iubiri nu se uită. Devin parte din tine, până când nu mai știi unde te termini tu și unde începe celălalt. Între dor și furie, între răzbunare și nevoie, fiecare alegere devine un risc. Iar jocul pe care au început să-l joace nu mai are reguli. Seamănă din ce în ce mai mult cu un război. Unul în care nu mai contează cine câștigă... ci cine supraviețuiește. Pentru că atunci când pierzi, nu mai rămâne decât un singur lucru de făcut. Să pariezi. Totul. Pe suflete.