de citit
Истории 149
Skull на AmaTerasuNix
Skull
AmaTerasuNix
  • ЧИТАТЕЛЕЙ 545,022
  • Всего голосов 41,007
  • Части 55
¶Ai putea deduce că povestea mea este aceeași poveste pe care ai văzut-o de mii de ori în acele filme romantice pe Hallmark. Aceeași poveste pe care au trăit-o mulți oameni, iar restul au privit de pe margine cu sufletul la gură cum iubirea învinge totul. Dar nu te-ai putea înșela mai tare de atât. Povestea mea este întunecată și încâlcită. Băiatul, căruia oamenii i-au uitat numele, s-a hotărât să ardă lumea din jurul nostru, pedepsindu-mă astfel pentru păcatele unor oameni al căror sânge curge prin venele mele. Așadar, eu nu visez la un final fericit, ci la un final tragic. Pentru că, Skull a avut grijă să mă învețe ce înseamnă să-ți îmbrățișezi părțile cele mai întunecate și m-a forțat să gust din jocul primejdios al răzbunării.¶
Aurora на __gramma__
Aurora
__gramma__
  • ЧИТАТЕЛЕЙ 68,039
  • Всего голосов 3,122
  • Части 43
Primul volum din seria „Unapologetic" Niciodată nimeni nu s-ar fi gândit la imposibil. Victoria nici nu a avut curajul să spere la acel ceva ce ar trebui să o scoată din întuneric. Great Falls i-a lăsat numai cicatrici, iar atunci când fratele ei a anunțat-o că se vor muta în Detroit, inima sa a început să mai bată, și pentru prima dată în atâtea luni, a simțit din nou gustul speranței la o viață normală. Doar că, ceea ce nu știe ea este că Detroit este orașul în care toată viața ei a fost scrisă de nimeni altul decât Khaos Rhodes, fiul celui mai mare dușman al tatălui său. Dar, ce se întâmplă atunci când ea află de trecutul ei cu cine ar trebui să îi fie un necunoscut? „Am așteptat 13 ani pentru a o strânge în brațe. Nu o să las pe nimeni și nimic ca să-mi distrugă asta!" spune Khaos. Promisiuni, iubiri interzise, compromisuri și chiar acțiuni care vor duce la un singur sfârșit, care după atât de mult timp, a reușit să îi redeschidă cicatricile Victoriei. „Tu ești aurora mea, Victoria. Un început și un sfârșit." TW!!!!! SUICIDE, SEXUAL ASSAULT, VIOLENCE, GUNS AND OTHER WEAPONS, PHYSICAL VIOLENCE, BLOOD, DRUG OBSESSION Copertă realizată de @Niko308
Academia Îngerilor на blowminds
Academia Îngerilor
blowminds
  • ЧИТАТЕЛЕЙ 1,204,308
  • Всего голосов 93,483
  • Части 85
Academia trebuie să te pregătească. Trebuie să te învețe să devi un înger complet, așa cum ți-a fost sortit. Ar trebui ca discipolii să fie buni, veseli, inocenți.Dar nu e nici pe departe așa. Cu ce le sunt ei superiori oamenilor? Dalinda s-a născut cu o aripă lipsă. E considerată o anomalie, o scursură a societății divine și e condamnată la asta pentru o eternitate. Tot timpul petrecut în Academie e un chin pentru ea. Este înjosită, lovită și ironizată. Apoi apare el. Kailas e rău, arogant și plin de secrete. Cineva ca el nu are ce căuta în rai. Și totuși uite-l aici. Mai întâi în banca, apoi în casa ei. Și nimic din ziua în care îngerul cu aripi negre a intrat pe porțile Academiei n-a mai fost la fel. AVERTISMENT: PRIMELE DOUĂ CAPITOLE SUNT ORIBIL AȘEZATE ÎN PAGINĂ, DACĂ AVEȚI TĂRIA SĂ TRECEȚI PESTE ASTA...SPER SĂ VĂ BUCURAȚI DE POVESTE.
Mesaje Cu Un Nesimtit на AdrianKreskova
Mesaje Cu Un Nesimtit
AdrianKreskova
  • ЧИТАТЕЛЕЙ 991
  • Всего голосов 43
  • Части 6
El, un aproape barbat, cu niste povesti in spate nu foarte frumoase! Un caracter de golanas cladit prin fapte! Un pervers si un nenorocit in toata regula la prima vedere! Ea... o domnisoara, cuminte, incredibil de frumoasa si cu un caracter intarit de trecut, O inima de piatra la prima vedere! Greu sa ii citesti povestea in ochii ei de un albastru cenusiu ciudat! Ei, 2 caractere total diferite, nimeni in lumea asta nu-i atat de nebun sa puna 2 suflete ca acestea impreuna.. Dar.. Ei inca nu se cunosc!
Oh, dragă Charlie... на AishaDabrowski
Oh, dragă Charlie...
AishaDabrowski
  • ЧИТАТЕЛЕЙ 42,104
  • Всего голосов 3,887
  • Части 21
„- Nu te urăsc. Să spunem doar că sunt furioasă pe această putere a ta de care te folosești și care te-a ajutat pe parcursul drumului tău de trișor indolent ce ești. Fac o pauză și trag o gură mare de aer. Dar, așa cum tu ai puterea ta, și eu am dorința mea. Nu știu spre ce aspir încă, însă știu sigur că m-am săturat să mă întrepătrund cu această ură pe care mi-ai oferit-o şi cu care m-ai hrănit. - Ce vrei să spui? Crezi că mi-e frică de tine? mă întreabă, fiind vizibil relaxat şi cercetându-mi chipul. - Sunt nopți în care lupii tac și doar luna urlă, domnule. Și poate că am trecut prin câteva eșecuri, dar am găsit lumină în întuneric."
Casatorie cu un seic на Majda_Smith
Casatorie cu un seic
Majda_Smith
  • ЧИТАТЕЛЕЙ 94,639
  • Всего голосов 6,180
  • Части 15
Viata lui Erin Maguire se schimba peste noapte cand descopera ca Kazim, fiul sau adoptat, este mostenitorul unui regat din desert. Dintr- odata se trezeste calatorind spre Qubbah cu unchiul copilului, Zahir bin Kahlid al Muntassir, un barbat care emana putere si senzualitate. Zahir inista ca nepotul sau sa ramana in Qubbah, insa Erin nu este dispusa sa isi lase acolo copilul de buna voie, asa ca seicul ii ofera o casatorie. Atractia dintre ei este puternica, dar va putea o femeie simpla si inocenta sa indeplineasca asteptarile unui seic?
Sacrificiu на Dany_DC
Sacrificiu
Dany_DC
  • ЧИТАТЕЛЕЙ 222,619
  • Всего голосов 12,652
  • Части 42
Max Reed face o obsesie fata de Sara Moore. O vrea doar pentru el atat de mult incat profita de slabiciunea ei. Fara a avea de ales fata isi sacrifica viata pentru familia si sora ei. Insa cu doua conditii: 1. Familia ei sa-si primeasca inapoi casa. 2. Sora ei sa se casatoreasca cu fratele barbatului. Oare va accepta barbatul targul sau va avea si el propriile conditii.
Zaira на Angeelique
Zaira
Angeelique
  • ЧИТАТЕЛЕЙ 72,864
  • Всего голосов 6,402
  • Части 50
Numele meu este Zaira și aceasta este povestea mea! Am crescut într-o lume liberă, în care totul era posibil,trebuia să întinzi mâna și tot ce-ți doreai era al tău,dar într-o zi totul s-a schimbat. Timpul nu a mai avut răbdare cu noi și a început să ne scape printre degete. Banii nu mai aveau nici o valoare,iar moneda de schimb era chiar viața ta! Ce mod mai bun de a prețui timpul,decât teama că în orice moment ai putea muri dintr-un capriciu al regelui. Da, regele și monarhia! Cum era vorba aia? Trăiască regele;dar cu ce preț? Am fost cumpărată ca sclavă pentru monarhie la o licitație ținută în piața Regală,dar nu era nimic regal în tot acest proces. Din ziua respectivă, viața mi-a fost dată peste cap și schimbată complet, tot ce-mi rămăsese era curajul de a nu fi ca ceilalți.
Iubire de alpha на CelesteCDeVries
Iubire de alpha
CelesteCDeVries
  • ЧИТАТЕЛЕЙ 261,935
  • Всего голосов 15,382
  • Части 24
"Cei ce nu ard dezlantuit ca noi, in flacarile noastre o sa arda" Timpurile grele cer masuri disperate. Simtindu-se subjugat de o puternica prietenie, a carei flacara a ars mistuitor, candva, in trecutul patat de umbre date uitarii, tanarul Alpha isi ofera disponibilitatea, precum si implicarea impreuna cu devotamentul sau in negocierea proaspat incheiata. Dar cum binele nu ramane niciodata nerasplatit, inchierea negocierilor aduce dupa sine o ofranda, un semn al recunostintei pentru tanarul Alpha. Cu pasi indoielnici si inima-i de leu facuta insasi ghem intre ale sale coaste, Ares se gaseste inaintand tulburat pana in maduva oaselor. Adevarul in cercurile inalte se afla doar pe jumatate, astfel in cea mai improbabila situatie, destinul ii serveste razboinicului Ares jocul vietii lui. Scena acestor tumultoase si aprige incaierari de instincte si sentimente il pune fata in fata pe Alpha cu sufletul sau pereche, iubirea vietii lui, singura persoana capabila sa il inteleaga, sa ii simta sufletul, sa ii deduca fiecare gand, fiecare frica. "Dar ochii ei, Doamne. Lumina lor era ca insasi fulgerul ce imi strabate instant toata fiinta. Ma cutremura. Ma surprind. Ma agita si ma linistesc in cel mai dulce mod al existentei mele. Mirosul ei imi domina simturile. Ma imbata atat de puternic, de ireversibil incat vreau sa o respir. Sa o traiesc pe ea intru totul fiintei mele."
Vina tradarii на Majda_Smith
Vina tradarii
Majda_Smith
  • ЧИТАТЕЛЕЙ 112,795
  • Всего голосов 7,654
  • Части 15
Ella se reintoarse in Grecia cu intentia de a face pace cu familia Kiriakis, dar Leiandros Kiriakis avea alte planuri. El credea in continuare toate acele minciuni ddespre ea si se incapatana sa o faca sa plateasca pentru trecut. Ella nu era prea incantata sa imparta casa cu Leiandros, i se parea prea periculos, data fiind tensiunea sexuala care exista intre ei. Si totusi, el era incantat sa o aiba exact acolo unde o voia... pentru ca acum putea sa-i dea ultimatumul. Daca nu voia sa piarda totul, trebuia sa accepte sa devina sotia lui. Coperta realizata de LeaArmstrong.