Finalizată - Tudor Badea este extrem de plictisit. Nimic nu-l mai atrage, a pierdut într-o seară la meciuri de LoL cât pentru o lună și parcă nici jocurile cele noi de pe Steam nu-i mai plac, așa că decide să facă niște cercetări scurte pentru a se pune la punct cu ceea ce este nou pe internet și a mai scăpa de plictiseala groaznică ce puse stăpânire pe el. Mouse-ul îl aruncă însă într-o lume total necunoscută, a creației, locul unde descoperă unul dintre cei mai faimoși scriitori de acolo. Încă vreo câteva click-uri aruncate ici-colo și personajul nostru realizează că misteriosul autor frecventează același liceu ca și el, iar curiozitatea îi este trezită. Dar cum poți afla mai multe despre o persoană atunci când tu nu ești în stare nici măcar să legi două cuvinte în fața oamenilor pe care-i cunoști de aproape o viață? Răspunsul este unul simplu: devii stalker. Unul nepriceput. Copyright © 2014 by Ymequa. All rights reserved. Cel mai bun loc: #1 in Humor *Mulțumiri lu' Rhalirien pentru copertă.

Inspirate din viața de zi cu zi.

Liceul este locul unde toate clișeele se întâlnesc: speranțele se nasc, mor și apoi revin la viață mai frumoase, mai spectaculoase și mai periculoase decât erau inițial. Diana primește o lovitură și cade, urmând să se ridice din propria-i cenușă. Dar să înveți a merge pe două picioare, din nou, poate fi mult mai interesant decât prima dată. Mulțumesc lui @SimpleWitch593 pentru coperta minunata! Copyright © 2020 by Ymequa. All rights reserved.

„Sunt un om care a ieșit din iad, femeie, și nu cu sufletul tocmai curat. Sunt surpat în mine însumi și nimeni nu poate schimba asta. Nici măcar timpul. Pentru mine timpul nu vindecă, din contră, cu cât trece, cu atât este mai rău. Sunt un bărbat extrem de instabil mental, emoțional și pe alte multe planuri. Și ca să nu fac rău cu această instabilitate a mea, m-am distanțat de prieteni, familie și chiar și de oameni în general. Sunt un bărbat care preferă singurătatea. Să se afle singur în pustiu, zile, săptămâni, luni sau chiar ani întregi, este ideal pentru el, dar și pentru ceilalți. Sunt un bărbat care are nevoie să se îmbete ca să poată adormi, să poată uita pentru o clipă și să nu mai simtă durerea care urlă în el. Sunt un bărbat care urăște faptul că încă este în viață, dar care este prea laș să și-o curme el singur. După cum vezi, sunt un bărbat plin de metehne, de care ar trebui să fugi cât poți de repede și să-ți ții la distanță de el orice sentiment. Ca un mic rezumat la toată pledoaria mea: sunt o epavă de bărbat. Și nu sunt deloc potrivit să fac parte din viața unei femei ca și tine. Crede-mă!"

Mulțumesc cu mare drag, @TheresaWojcik pentru noua copertă! „El accentuă şi mai mult gestul lor prietenesc cu aşezarea celeilalte mâini pe strângerea lor, adăpostindu-i, preț de câteva secunde, palma ei tremurândă în căuşul palmelor lui bărbăteşti. Ea avea ochii ţintuiţi pe mâinile lor, iar el se uita la chipul ei, cu o teamă interioară ca nu cumva să-şi înalţe privirea aceea catifelată în ochii lui, ştiind că se afla în pericol ca acea privire să-i placă mult mai mult decât era admis. Şi da, viitoarea mămică, fără să-şi abandoneze sfiala şi catifelarea specifice privirilor ei, îşi ridică ochii în ochii lui cu cea mai grațioasă şi cerească manifestare pe care el nu le mai întâlnise niciunde. Simţămintele lui se bucurară de acea comuniune încântătoare a privirilor lor, însă raţiunea îl certă cu duritate că şi-a permis acea bucurie. Chiar și așa, pentru o clipă a fost ispitit să-i atingă șuvița blondă, ce-i ieșise din împletitura părului și îi mângâia obrazul drept, dorind să i-o ascundă în spatele urechii. Dar își respinse dorința, gândind că probabil ar fi speriat-o cu acel gest."

L-a cunoscut în momentul în care niciunul nu îndrăznea să mai ceară nimic de la soartă. Timpul nu trecuse peste ei, ci împotriva lor. Dar atunci când erau împreună, timpul nu părea să mai meargă. Lumea și trecutul nu mai conta. În ochii ei, el era ca un armăsar pur-sânge. Era sălbatic! Era dur! Era pasional! Era de neîmblânzit! Era de o frumusețe copleșitoare! Era pansamentul ideal pentru inima ei rănită! Era cel care avea să o învețe să trăiască... Sau cel care avea să devina mai important ca însăși viața ei...

„Omnia vincit amor, et nos cedamus amori" Virgiliu (Iubirea învinge orice şi noi ne plecăm puterii sale) „Îşi ridică privirea şi se uită contemplativ la soţia lui, fără să clipească. În acele clipe se născu o nouă întrebare în gândurile sale şi anume; cum de-i trecuse prin cap să renunţe la prezenţa ei, când doar simpla ei imagine îi umplea inima de iubire şi de o linişte înfloritoare? Cum să-i facă rău prezenţa soției lui, când de fapt, absenţa ei l-a făcut să acţioneze ca un nebun în ziua precedentă? Lipsa ei de lângă el şi din ochii lui constituia calamitatea existenţei sale, iar el era mult prea conștient de asta. Privind-o cu o mare atenţie cum doarme, realiză că toată fiinţa ei, că fiecare linie ce profila trăsăturile chipului ei, că fiecare fir de păr, că fiecare parte din trupul soției lui au fost atinse şi iubite de el, că toate astea îi erau atât de cunoscute şi atât de dragi. Şi nu exista centimetru din ea care să nu-i fie drag. În pofida faptului că ea nu mai dorea asta, ea era a lui oricum, pentru că femeia ce-i era soție sălăjuia în inima lui şi în integralitatea a ceea ce înseamnă omul Fabio. Astfel, o purta cu el oriunde şi în orice moment. Cu toate acestea, se întreba cu ciudă; de ce îi este cu mult mai uşor să o iubească, decât să o urască, după tot ceea ce ea i-a făcut?"