Citite
9 stories
Fugind de destin - FINALIZATĂ by daniellejdc
daniellejdc
  • WpView
    Reads 1,018,500
  • WpVote
    Votes 59,738
  • WpPart
    Parts 73
FINALIZATĂ Fugind de destin ai o singură destinație: locul în care a început totul. Te întorci în locul în care s-au scris primele cuvinte ale poveștii, căutând un final. Un final de la care ai multe așteptări, sperând ca măcar o dată viața să îți zâmbească, căci, în sfârșit, după atâta vreme, poți închide ochii, gândindu-te că ceea ce s-a întâmplat în trecut sunt doar niște amintiri date uitării. Dar ce se întâmplă când totul merge într-o altă direcție, iar planurile tale nu mai coincid? Un trecut sub semnul întrebării și cinci ani ascunși de ochii tuturor sunt doar o parte din lucrurile ce definesc viața Amadorei Rizzo, o italiancă de douăzeci și trei de ani, reântoarsă în orașul natal după cinci ani de absență. Sosirea sa în frumosul Palermo a fost una ascunsă, știind de aceasta doar prietena sa, Carlotta. Nici aici lucrurile nu decurg mai bine, ajungând în pragul disperării în încercarea căutării unui loc de muncă. Măștile ascund, de cele mai multe ori, secrete, însă după căderea acestora, ceea ce ai dorit cu atât de multă vehemență să rămână ascuns reușește să își facă loc printre frânturile realității și îți cuprinde rând pe rând întreaga viață. Fără să se lase condus de sentimente, Alessandro Claudio Moretti a continuat să poarte aceeași mască, în ciuda celor întâmplate. Fiind capul celei mai cunoscute familii din Italia, păstrează aparențele, nelăsând să se arate vreo clipă mișcat de lucrurile petrecute în jurul său. O dorință arzătoare i-a ars trupul zi de zi și nu a încetat nicio clipă să-i mistuie corpul, însă momentul în care aceasta se împlinește este fatidic pentru amândoi. 19.06.2018 © All rights reserved to Daniellejdc. Mulțumesc mult pentru copertă, @yoonymi!
Crystal II: Haos Ordonat by MarinaSangster
MarinaSangster
  • WpView
    Reads 611,334
  • WpVote
    Votes 35,107
  • WpPart
    Parts 23
#1 în Ficțiune Generala „Arăți ca Raiul, iar eu mă simt ca Iadul." - Max Reed După ce a terminat facultatea, Crystal Cooper a luat primul avion spre Max. Împreună din nou, au crezut că totul va fii perfect. Dar nu a fost așa. Max a făcut greșeli ce pot afecta viața lor, mai mult de cât ar fi crezut. Oare iubirea lor este îndeajuns de puternică sa reziste fiecărei lovituri? Oare vor ieși nevătămați din încurcătură asta?
Dincolo de copaci by BogdanFlorian92
BogdanFlorian92
  • WpView
    Reads 1,864,612
  • WpVote
    Votes 174,809
  • WpPart
    Parts 73
*** Dincolo de copaci se află pădurea pe care noi nu o vedem din cauza lor. Suntem orbiţi de prejudecăți şi nu mai suntem capabili să distingem adevărata faţă a oamenilor din jurul nostru. Nu le vedem sufletul... Doar inocenții, cei neatinși de măști, cei autentici pot să vadă frumusețea pădurii. Copacii pot forma o pădure sau pot alege să trăiască singuri. La fel și oamenii. Christine Martin îşi pierde familia la numai trei ani şi îşi petrece cincisprezece ani într-un orfelinat. De aici este alungată imediat ce a împlinit optsprezece ani şi este nevoită să supravieţuiască. Sufletul ei generos îi scoate în cale oameni minunaţi, dar şi nemernici. Unul dintre aceştia este Alexander Smithson, fiul lui Aaron Smithson, omul de afaceri care a răpit averea familiei sale. Alexander este la fel de cinic şi arogant ca şi tatăl său. El îi urăşte şi îi dispreţuieşte pe cei săraci. Întâlnirea dintre el şi Christine este explozivă. În numai o lună, el reuşeşte să o facă să-şi piardă micile economii şi să fie închisă în arestul poliţiei. Copertă realizată de @georgianapetcu902
ORFANA I. Protectorul by divergentperson
divergentperson
  • WpView
    Reads 399,586
  • WpVote
    Votes 15,677
  • WpPart
    Parts 29
Nu intotdeauna viata este roz, iar Emily stie cel mai bine acest lucru.Emily Stone-Edwards este o fata ce si-a trait jumatate din viata intr-un chin amarnic. La varsta de opt ani aceasta afla ca parintii ei au murit intr-un accident rutier, iar fata a fost trimisa imediat de catre rudele ei, la un orfelinat. Acel loc era precum un iad, iar copiii erau nevoiti sa suporte pedepse crunte. Astfel, la varsta de doisprezece ani, chiar de ziua ei de nastere a avut loc o vizita a unor elevi ce au venit sa le daruiasca jucarii copiilor, insa Emily a fost fortata sa ramana in camera ei. In acea noapte, ceva teribil i s-a intamplat micutei fete, iar tot ce i-a ramas in minte sunt niste ochi negri ce ii bantuie gandurile zi de zi. Aceasta ramane cu traume, cu frustrari si mai ales secrete. Cand credea ca lumea ei se va sfarsii in acel iad, a aparut un inger pe nume Elizabeth Edwards. Simpla croitoreasa si vaduva de ani buni, femeia era incapabila de a face un copil, asa ca, desi Emily avea paisprezece ani a adoptat-o imediat. Insa lui Emily nu i-a fost atat de usor sa se apropie de ea; isi pierduse increderea in toti, chiar si in ea insasi. Pentru a o ajuta pe tanara fata sa uite ce i sa intamplat in acel orfelinat, Elizabeth decide sa se mute din Chicago si sa isi inceapa o noua viata peste ocean, si anume in Anglia. Continent nou, tara noua, oras nou, scoala noua. Totul este nou si asta nu o face pe Emily decat sa se panicheze, dar atunci il intalneste pe El, si din acel moment, Emily a simtit ca viata ei se va schimba radical. ❕Aceasta este o carte ce contine violenta fizica si de limbaj! Highest rate:1 in #teenfiction 1 in #teen 2 in #teenagers
Drako by KieraAslog
KieraAslog
  • WpView
    Reads 1,457,382
  • WpVote
    Votes 31,549
  • WpPart
    Parts 23
Publicată la editura Bookzone. Capitolele nu sunt editate așa cum sunt publicate. Drako (Latura sa întunecată) Despre băiatul care a renăscut din foc. Atunci când destinul aduce împreună două persoane care nu ar fi trebuit să mai aibă de-a face, lucrurile nu ies niciodată cum trebuie. Drako și Joanna nu au nimic în comun, cu excepția unui trecut cumplit și a unor legături ce le vor pune atât existența lor, cât și a persoanelor din jur, în pericol. Minciuni, secrete, lacrimi și pasiuni, totul se îmbină în cercul vicios ce-i înconjoară, iar singura modalitate în care se mai pot salva, este să-și dea foc sentimentelor, făcându-le scrum. Cartea conține limbaj licențios și scene de erotism (nu prea multe, nu prea explicite) Comedie romantică, cu puţină tragedie. Toate drepturile rezervate © 2017 Kiera Aslog
Our love is strong |1|&|2| by llPartiRele
llPartiRele
  • WpView
    Reads 1,153,562
  • WpVote
    Votes 45,547
  • WpPart
    Parts 87
Evelyn - o fata obisnuita ce trece printr-o perioada grea din viata ei, deoarece ambii parinti ii mor intr-un accident de masina. Aceasta este obligata sa ramana cu fratele ei, Jake, care o uraste dintr-un motiv necunoscut, asigurandu-se ca ii face viata un calvar. Harry - genul de baiat ce-i place sa-si traiasca viata la maxim, si asta mai ales dupa incidentul ce i-a schimbat radical viata. Acum este altul si face totul dupa bunul lui plac, nepasandu-i daca altii vor suferi in urma lui. Insa aceste doua suflete diferite se intalnesc si totul se schimba radical. Ea va putea face fata lumii lui? El se va schimba si o va proteja asa cum i-a promis? Va putea Harry sa o tina departe de toti cei care-l urasc pentru ca ea sa fie in siguranta? Il va accepta ea pe Harry cand ii va afla tot trecutul, dar si prezentul lui? Vor putea amandoi sa treaca peste toate obstacolele ce le vor intampina? Va fi dragostea lor destul de puternica sa ii tina pe amandoi impreuna? 2 carti intr-una singura. Prima: Our Love is Strong; A doua: Forever Strong. !!!ATENTIE!!! Cartea contine limbaj neadecvat si scene detaliate de dragoste!! Cititi pe propria raspundere! 21.01.2015✔
EU-EL-COMPROMISURI by yokoyokosi
yokoyokosi
  • WpView
    Reads 465,413
  • WpVote
    Votes 29,305
  • WpPart
    Parts 52
Eu- Mona Popescu, o simpla educatoare la o grădiniță dintr-un orăsel din România. El- un soldat american venit la o bază din România . Ne cunoastem din întâmplare, ne placem. ..dar făcând parte din două lumi diferite câte compromisuri trebuie să facem ? Vom putea să fim împreună?