"Te iubesc. Mereu te voi iubi." Literele negre erau scrise pe mormatul prăfuit. "Îmi pare rău." Spun atingând literele negre și oftând. "Am uitat de tine. Sper ca nu ești supărată. Știi ca te iubesc și te voi iubi." Ma uit la poza în care fata zâmbea. "Ce zâmbet frumos. Păcat ca s-a dus. Știu. Sunt un egoist. Ti-am promis ca te voi vizita și am uitat. Erai ultimul înger și eu te-am omorât. Te iubesc. Și îmi pare rău pentru ce ți-am făcut. Singurul lucru pe care îl voiam cu adevărat era sa sterg numele tău de familie și sa îl înlocuiesc cu al meu. Atât doar. Dar ai plecat prea devreme pentru a-mi duce planul la bun sfârșit. " Oftez, șoptind: " Te iubesc. O sa ne întâlnim cat de curând..." Am atins mormântul ușor și am făcut un lucru pe care nu l-am mai făcut demult: am plâns.

Un joc bun trebuie să fie distractiv, să aibă o poveste interesantă și personaje bine conturate sau să prezinte un sistem inovator care să pună la încercare îndemânarea jucătorilor. Un joc excelent trebuie să aibă toate cele trei elemente de mai sus și încă ceva în plus. Last of the Heroes, la apariția sa, nu întrunea niciuna dintre condițiile care l-ar fi putut clasifica drept un joc bun. Cu timpul, însă, compania producătoare, Arc Games Entertainment, i-a adus tot felul de îmbunătățiri, scoțându-l astfel din anonimat. Devenind un joc bunicel, acesta a început să se răspândească pe tot globul, aducând companiei profituri tot mai mari. La scurt timp după ce Marc Evans își creează cont și începe să joace Last of the Heroes, el trece prin câteva experiențe îngrozitoare: devine martorul unor scene macabre, în care oamenii sunt omorâți în fața lui de către un individ ascuns în spatele unei mantii negre. Mai mult chiar, Marc simte agonia victimelor de parcă el ar fi cel ucis. Din acest motiv, renunță să mai joace. Dar coșmarurile nu dispar, îl urmăresc chiar și după ce se îndepărtează de tehnologia de realitate virtuală. Cu timpul, învață să se descurce cu aceste experiențe, dar devine tot mai retras, tot mai închis în el. Într-o zi, însă, descoperă că acele crime nu se petrec doar în mintea sa, ci sunt cât se poate de reale. Pus în fața acestui adevăr cumplit, hotărăște să se întoarcă în joc, acolo unde a început totul, și să pună capăt coșmarurilor. De data aceasta, fuga nu mai este o opțiune.

-Nu te întâlni cu nimeni, Anna, zise cu glasul răgușit. Nu te poţi întâlni cu nimeni... încă nu... Se apropie de mine şi cu o mișcare bruscă, mă lipi de perete, lângă ușă. Se uită la mine cu ochii încărcați de dorință. Posesivitatea din privirea lui mă tulbură, mă dă peste cap. Doamne, încă îl vreau, încă îl doresc pe acest bărbat care m-a rănit într-un mod cum nimeni altcineva nu a făcut-o. Îl vreau cu o intensitate egală cu nebunia. Vreau să fiu din nou a lui, să-l simt în mine să ştiu că sunt cu el din nou, ca la început. Îşi apropie gura de a mea şi mă sărută apăsat, cu duritate, rănindu-mi buzele. Respirația lui se precipită. Se lipește mai mult de mine şi îi simt erecția prin materialul jeanșilor. -Nu vreau să fii cu nimeni, eşti a mea. Spuse mușcându-mi buzele dur, până la sânge. Îmi ating buzele cu limba şi simt gustul metalic în gură. E sângele meu. -Da, zic amețită, lăsându-l să mă ridice mai mult pe perete. Toate drepturile imi sunt rezervate. Conţine scene şi limbaj licenţios! +15