bananeinpijamale666's Reading List
9 stories
Soulless/ Teen Wolf ff/ di StylesMN
StylesMN
  • WpView
    LETTURE 57
  • WpVote
    Voti 4
  • WpPart
    Parti 1
Credem că suntem puternici, că putem să îi înfrângem pe alții. Dar ești puternic numai când înfrângi moartea.Suntem personaje într-un act cu puține scene, care nu își cunosc sfârșitul. Iar când vine, nu suntem pregătiți. Avem o viață și un drum de urmat. Suntem purtați pe cărările cele mai neașteptate și ne pierdem printre copaci. Avem un început și un sfârșit. Uneori, sfârșitul vine mult prea devreme. Dar nu trebuie să-l așteptăm. Trebuie să mergem către el, iar pe drum să ne bucurăm de obstacole. Iar la final, trebuie să ne lăsăm amprenta în lume. Și apoi, să cădem ca spicele de grâu. Suntem nimic în lume, dar până și un nimic poate realiza ceva. Înainte să fie prea târziu.
Summer Camp di bright_lady001
bright_lady001
  • WpView
    LETTURE 1,970,032
  • WpVote
    Voti 87,670
  • WpPart
    Parti 46
Acum mulți ani, tripleții Raiden, Dylan și Alyssa s-au născut. Au avut o copilărie mai neobișnuită față de copii ordinari, dar au avut parte de multă distracție. Acum au crescut, și sunt niște adolescenți în toată firea. Ceea ce înseamnă că au probleme, și încă câte. Părinții lor îi obligă pe tripleți să meargă într-o tabără tematică, una pe care o detestă complet. Trebuie să se acomodeze și să îndure programul încărcat al taberei, pentru că altfel, vor fi supuși consecințelor. Dar atunci când ajungi în tabără, te aștepți să găsești doar canoe și cabane, nu și vechi prieteni din copilărie pe care sperai să nu-i vezi aici... Prietenia este mai împortantă decât dragostea și farsele sunt o prioritate în familia lor.
Wattpad 2 di RalluRelly
RalluRelly
  • WpView
    LETTURE 55,743
  • WpVote
    Voti 5,995
  • WpPart
    Parti 26
#Ea o simpla admiratoare . #El un scriitor popular si talentat . All Rights Reserved 2015 ©RalluRelly
Fangirls be like... di BebelinaBebe
BebelinaBebe
  • WpView
    LETTURE 237,131
  • WpVote
    Voti 24,008
  • WpPart
    Parti 196
Faci parte dintr-un fandom ? Pai , ai gasit cartea care te descrie perfect ! Fandomuri folosite : The Mortal Instruments ; Divergent ; One Direction ; The fault in our stars ; Game of Thrones ; The Infernal Devices ; 5 Seconds of Summer; The Vamps; R5 ; Pretty Little Liars ; Membrii grupului Official 1D Romania; American Horror Story; The Hunger Games;Harry Potter; Boy Bands Fandoms ; Marvel ; Eurovision ;Vloggers ;Little Mix ; Panic! At the disco; All Fandoms și rubrica Oracolul de joi . #17 în Umor - 03.02.2015
L-am ucis pe vecinu' Costel -postez rar- di Marablu45
Marablu45
  • WpView
    LETTURE 5,186
  • WpVote
    Voti 228
  • WpPart
    Parti 13
Nikky,o fata obișnuită din New York,pleacă cu părinții ei într-o excursie.....Dar ce se întâmplă după ce vor pierde avionul ,iar după părinții ei pleacă în Whashinton pentru o lună?
My summer di Andrew_Bings
Andrew_Bings
  • WpView
    LETTURE 595
  • WpVote
    Voti 66
  • WpPart
    Parti 4
Christianne Payne...o fata cu un nume popular...hmm, oare ce va face in tabara? Ramane de vazut!!!
Leagănul morții di AndreeaComandaru
AndreeaComandaru
  • WpView
    LETTURE 237,728
  • WpVote
    Voti 12,816
  • WpPart
    Parti 47
,,Nimic din viata ,Lanettei Parkison , nu va mai fi normal .Nici plimbările ei lungi de seara si nici petrecerile ei in miez de noapte cand amintirile copilăriei ei ,ii trezesc sentimente ciudate si voci sinistre pun stăpânire in casa ei.Lucruri stranii se întâmpla in viața ei de zi cu zi . Oare va fi destul de curajoasa sa treacă peste? Oare va mai trai in tihna dupa toate intamplate? Dar cea mai mare intrebare e ...Oare va mai supravietuii? asta vom afla citind....... @All rights reserved
Daddy Malik (Wattpad) di RalluRelly
RalluRelly
  • WpView
    LETTURE 45,421
  • WpVote
    Voti 2,176
  • WpPart
    Parti 13
Spune-mi ca nu este gresit sa ma indragostesc de el . Spune-mi ca ma iubeste asa cum o fac eu . Spune-mi ca ma minte atunci cand zice ca sunt o simpla sclava . Spune-mi ca lacrimile pe care le vars il afecteaza. Spune-mi ce am nevoie sa aud . Spune-mi ! Te rog ! All Rights Reserved 2015 ©RalluRelly
Apelul de la 11:59... di youlovehim22
youlovehim22
  • WpView
    LETTURE 8,166
  • WpVote
    Voti 478
  • WpPart
    Parti 16
Asta este o carte in care la inceput sunt apeluri. Stiu ca primul capitol este ca celelalte, dar dupa totul devine diferit :) Deci sper sa va placa