"Nopți albe cad prin crăpăturile pereților muți. Copacii obosiți murmură de dorul tău. Somnul ți se răsfiră pe sub gene, pleoapele tremură. Se vaită rugina oaselor mele, carnea e prea grea...m-apasă pe suflet. Te zvârcolești ca o pradă a propie-ți pânză-capcană.Cuvintele goale alcătuiesc un delir, torent verbal ce-atârnă de-un singur fir. Ia ac și ață și coase o nouă iubire. Cea veche a ajuns o textilă sfâșiată și fibra e toată roasă...''