Viața lui? Nu a fost ușoară încă de când s-a născut. O mamă absentă, orbită de alte preocupări și un tată strict ce nu acceptă verigile slabe, doar le elimină. Condamnat la 17 ani pentru o crimă pe care nu a comis-o, Melex Volk ajunge să fie închis într-un spital de psihiatrie. Viața ei? Un cumul de lipsuri și înfrângeri. O mamă iubitoare căreia i-a fost binecuvântare la naștere, dar un tată care s-a lăsat pradă viciilor și a distrus noțiunea de familie fericită. Evelyn Autumn se luptă cu demonii trecutului necruțător. El? Iese după trei ani, întorcându-se în Forrest City. Ea? Găsește o facultate în Forrest City. Își ia economiile, o valiză și dosarul și fuge din viața ce i-a fost temniță încă de la naștere. El a fost catalogat drept psihopat. Ea a fost catalogată drept blestem. El? Supraviețuiește tratamentelor morbide primite în spital și jură că o să fie călăul celor care au încercat să-l îngenuncheze. Ea? Luptă, pică, se ridică și reușește să se elibereze din închisoarea ce o ținea în lanțuri într-o viață nedreaptă. El? El este în abis de prea mult timp devenindu-i adăpost. Ea? Ea este la marginea și mai are doar un pas. Ei? Ei se întâlnesc într-o seară târzie, într-un apartament din Forrest City. O privire a fost suficientă ca el să se piardă în ochii și sufletul ei și ea să se arunce în haosul din lumea lui. Ce o să se întâmple când haosul lui se întâlnește cu haosul ei? Orgoliu, dorință, putere, obsesie, control, durere, emoții puternice și multele lucruri depravate care se ascund după ziduri groase.

Leearis Hall a trăit zece ani cu fantomele trecutului sub pat. Acum, vrea doar să respire. Oliver este tot ce și-a dorit. El miroase a soare și a mentă, a siguranța aceea caldă care o face să uite de zgomotul metalului strivit. Lângă el, Leea crede că e în sfârșit protejată. Că poate fi, din nou, o fată care nu se mai teme de drumuri și de umbre. Dar în spatele lui Oliver, pătrunde el. Ghost. Un străin care miroase a tutun și a furtună. În timp ce ea se agață de Oliver ca de o ultimă speranță, Ghost o privește de parcă i-ar cunoaște până și frecvența bătăilor inimii. El nu o mângâie, el o provoacă. Nu o apără de frică, ci o împinge direct în ea, forțând-o să-și găsească propriul curaj. E o ironie brutală: Leea aleargă spre soare crezând că acolo e vindecarea, fără să știe că umbra care o urmărește are puterea de a stinge orice lumină.