Se spune că pădurile pot ascunde multe secrete. Cât timp am fost mică, nu am văzut pădurile decât o grupare de foarte mulţi copaci înalţi ce par că acoperă cerul şi îţi oferă o stare de linişte. Nu am fost niciodată într-o pădure, sau probabil am fost iar eu nu îmi amintesc, însă nu am crezut niciodată că viaţa adevărată pe care de abia o începusem avea să se schimbe aici. Am cunoscut fiinţe umane şi demoni pe care dacă mintea mea de copil le-ar fii imaginat, s-ar fii pierdut, dar habar nu am avut că am ajuns printre ei, şi cel mai important, ca ei. Nici eu nu îmi dau seama cum s-a întâmplat asta, însă pot spune că sentimentele ca iubirea, ura, fericirea, tristeţea, furia, frica şi mândria s-au multiplicat de când sunt aşa, mai ales prima, şi nici în ziua de azi sufletul nu mă lasă să am regrete.

Acea seara m-a schimbat cu totul, cum l-am vazut in spatele meu am stiut ce ma va astepta in continuare. Ma gandeam la un singur lucru, moarte. Am fost putin terifiata sa-mi vad asa zisul prieten imaginar, ce poarta vina insultelor adresate imaginatiei mele bolnave, insa nu mi-a pasat. Intr-un fel m-am bucurat sa-l vad in fata ochilor chiar daca tremuram de frica gherelor sale imense si albicioase, a acelui zambet sadic si a machiajului, desi sumbru, atat de haios. Timpul insa a trecum, de doi ani imi petrec timpul cu Jason si ma simt in siguranta. Pofta de a ucide e din ce in ce mai mare. Traumele aduse de el spre mine nu se opresc, insa ce pot sa-i cer unui mim criminal. Lucrul ce ma sacaie este ca am prins un oarecare drag de el si de rasetele sale criminale ce m-i se plimba prin trup, provocandu-mi furnicaturi teribil de excitante. Nu stiu ce simt si ce vreau sa fac in continuare, insa un lucru stiu, am devenit un criminal si m-am indragostit de rasetul celui care ma invatat tot ce stiu.