Cu toții avem vise urâte. Uneori sunt recurente. Ba chiar, câteodată, coșmaruri. Ne tulbură, ne sperie, dar de câte ori ne afectează viața în mod iremediabil? De câte ori ni se întâmplă ca, de fapt, trăirile noastre din mijlocul nopții să fie experiențele trecute ale altcuiva? De câte ori ni se întâmplă ca visele noastre să nu fie proprietatea noastră, să nu fie rezultatul proceselor propriei minți, parte din noi, din psihicul nostru, ci mesajele unui spirit care tânjește după liniște? În această scurtă poveste, Inez Santillan, o tânără în vârstă de nouăsprezece ani, proaspăt mutată împreună cu familia sa în orășelul Caltanirese din sudul Spaniei, retrasează parcursul nefericit al unui bărbat care, la fel ca mulți alții în acele timpuri de mari încercări, a luptat departe de casă în cel de-al Doilea Război Mondial.

Un joc bun trebuie să fie distractiv, să aibă o poveste interesantă și personaje bine conturate sau să prezinte un sistem inovator care să pună la încercare îndemânarea jucătorilor. Un joc excelent trebuie să aibă toate cele trei elemente de mai sus și încă ceva în plus. Last of the Heroes, la apariția sa, nu întrunea niciuna dintre condițiile care l-ar fi putut clasifica drept un joc bun. Cu timpul, însă, compania producătoare, Arc Games Entertainment, i-a adus tot felul de îmbunătățiri, scoțându-l astfel din anonimat. Devenind un joc bunicel, acesta a început să se răspândească pe tot globul, aducând companiei profituri tot mai mari. La scurt timp după ce Marc Evans își creează cont și începe să joace Last of the Heroes, el trece prin câteva experiențe îngrozitoare: devine martorul unor scene macabre, în care oamenii sunt omorâți în fața lui de către un individ ascuns în spatele unei mantii negre. Mai mult chiar, Marc simte agonia victimelor de parcă el ar fi cel ucis. Din acest motiv, renunță să mai joace. Dar coșmarurile nu dispar, îl urmăresc chiar și după ce se îndepărtează de tehnologia de realitate virtuală. Cu timpul, învață să se descurce cu aceste experiențe, dar devine tot mai retras, tot mai închis în el. Într-o zi, însă, descoperă că acele crime nu se petrec doar în mintea sa, ci sunt cât se poate de reale. Pus în fața acestui adevăr cumplit, hotărăște să se întoarcă în joc, acolo unde a început totul, și să pună capăt coșmarurilor. De data aceasta, fuga nu mai este o opțiune.

N-am nevoie de clinică Sunt poetă şi mă vindec prin lirică.

Volum de poezii "În versul cel nemuritor, Se-ascunde-o lume de culoare Şi cum e vântul călător, Aduce-n zbor numai splendoare! Şi dintre-atâtea scrise rânduri, Sublim, se naşte-o poezie Fixată-ntr-un tablou de gânduri, Un Univers de măreție! Doar arta cheamă artă, Atrăgând spre nemurire, Nu-i nicidecum idee moartă, Când se pierde-n preamărire! Strofa-nchide tot, ermetic, Vise lungi şi-adevărate, Cuprinzând suflu poetic, Printre rime parfumate!" -Suflu poetic, @MihaelaMya-

Poezii scrise la miezul noptii, cand imi era mai greu. Poezii scoase din sufletul meu. Tot ceea ce scriu este ORIGINAL. ©lartain_desiree 2015-2016

oare doar pura intamplare? PREMIU WATTYS 2016 - proza scurta #1 in proza scurta 10. 12. 2015 #8 in proza scurta omgg!! - 12. 12. 2015 #18 in proza scurta - 16. 08. 2015 #17 in proza scurta - 16. 08. 2015 #15 in proză scurtă - 17. 08. 2015 Cover by Annekristall

Acum mulți ani, tripleții Raiden, Dylan și Alyssa s-au născut. Au avut o copilărie mai neobișnuită față de copii ordinari, dar au avut parte de multă distracție. Acum au crescut, și sunt niște adolescenți în toată firea. Ceea ce înseamnă că au probleme, și încă câte. Părinții lor îi obligă pe tripleți să meargă într-o tabără tematică, una pe care o detestă complet. Trebuie să se acomodeze și să îndure programul încărcat al taberei, pentru că altfel, vor fi supuși consecințelor. Dar atunci când ajungi în tabără, te aștepți să găsești doar canoe și cabane, nu și vechi prieteni din copilărie pe care sperai să nu-i vezi aici... Prietenia este mai împortantă decât dragostea și farsele sunt o prioritate în familia lor.