Lista de lecturi a lui Rek_Sai
8 stories
Dezbină şi cucereşte by DevonaHawkins
DevonaHawkins
  • WpView
    Reads 7,022
  • WpVote
    Votes 592
  • WpPart
    Parts 6
„ -Și am iubit-o... Uneori mult prea acerb, alteori ușor apatic. - Dar niciodată așa cum a meritat, îl completă tânărul. Rămase pe gânduri și nu reuși decât să aprobe. - Trebuie să recunosc, a fost prea mult pentru mine, un ocean nemărginit de paradoxuri, de conflicte. Nu știam ce își dorea, nu aveam habar dacă măcar mă mai dorea pe mine. În acel moment tânărul sări în picioare și îl privi sever. - Dacă nu te-ar fi dorit, crezi că ar fi suportat toate astea pentru tine? îi urlă. Îi înțelegea reacția și, totuși, nu reuși să mai spună nimic. Totul era pierdut sub mantia trecutului, sub niște greșeli ireparabile. Nici cea mai aprigă dorință, la fel cum nici cele mai sincere scuze, nu ar fi adus înapoi ceea ce fusese cu totul pierdut. - Nu are rost să mai dezgropăm morții. Trecutul nu se mai întoarce, i se adresă placid, apoi părăsi camera. Îi mai putu zări doar umbra înaltă înainte să se prăbușească din nou pe fotoliul vechi. Fie trecutul mort sau nu, avea să bântuie fiecare clipă a existenței sale." Coperta: Xenomorphius
My Stolen First Kiss by LittleFighter97
LittleFighter97
  • WpView
    Reads 20,214,557
  • WpVote
    Votes 460,747
  • WpPart
    Parts 33
[Before you begin reading just a quick warning; this story has painfully slow updates, it is also very cliche but it does improve as the story goes on] When Jade Everett was ten years old, her first kiss was stolen by Jared Felton. Six years later Jade has still not forgiven him, although she doesn't really have to worry about it seen as she knows she will never see him again. This all changes when none other than the Jared Felton enrolls in her school, looking more gorgeous than ever. Jared quickly becomes worshipped at Eastwood high, despite his bad attendance record, awful attitude, low care tolerance for school and the cocky smirk which never seems to leave his lips; he still finds a way to make everyone in a 10K radius fall in love with him. Well, everyone except Jade. And Jared is willing to do anything to change that. Can Jared win Jade over, or will he always just be the boy who stole her first kiss? ♥My Stolen First Kiss reached #1 on Teen Fiction 20/8/14 ♥My Stolen First Kiss reached #1 on Humor on 20/8/14 [Story will be properly edited when completed]
Play or be played by vanessa110
vanessa110
  • WpView
    Reads 2,840,332
  • WpVote
    Votes 89,959
  • WpPart
    Parts 36
Jocul poate fi de atat de multe feluri. Poate fi unul nevinovat, sau o inscenare haotica in toata regula. Poate fi unul distractiv, ludic, sau o adevarata lovitura nimicitoare. Poate fi un joc corect, sau unul al naibii de murdar. Pot exista reguli, sau nu. Si nu in ultimul rand, poti sa alegi daca vrei sa fii pradatorul sau prada. Totul pana aici e clar si perfect rational. Dar partea cea mai grea vine atunci cand realizezi ca ai pierdut si nici macar nu stiai ca ai inceput sa joci.
Angel si Diavolul by DumitrescuMarilena
DumitrescuMarilena
  • WpView
    Reads 3,548,394
  • WpVote
    Votes 130,664
  • WpPart
    Parts 43
Are un nume de inger dar e un mic diavol. Cand se intalnesc amandoi , totul e exploziv. Nici unul nu vrea sa cedeze si dragostea lor se transforma intr-un adevarat razboi. Bogat , dorit de toate femeile , Travis e cel mai bun racer, e Diavolul.Relatiile lui se caracterizeaza in cateva cuvinte "le-o tragi si pleci". Micuta si temperamentala roscata e cel mai mare adversar din viata lui. Iubirea pentru o singura femeie nu a figurat niciodata in lista lui de dorinte si cand vrea sa scape de ea , realizeaza ca a facut gresala vietii lui. Va putea sa recastige dragostea ei ,sa invinga toate piedicile aparute? Ce reactie va avea cand constata ca nici ea nu e straina de lumea pestrita a pistelor de curse? Cine e de fapt Angel? Iubirea sau chinul vietii lui? Toate drepturile imi sunt rezervate. Contine scene si limbaj licentios.
Drumul spre inima ta by Sense_less
Sense_less
  • WpView
    Reads 2,319,310
  • WpVote
    Votes 98,760
  • WpPart
    Parts 52
Romantic, cuceritor, libertin, lipsit de emoții, ruşine şi raţiune. Păcătos, iubitor de viaţă şi foarte, foarte petrecăreţ. Am zis oare că-s amuzant? TOATE DREPTURILE REZERVATE ©Sense_less, 2015
Indecent by DevonaHawkins
DevonaHawkins
  • WpView
    Reads 1,451,727
  • WpVote
    Votes 83,269
  • WpPart
    Parts 50
Ea îşi privea apatic viitorul, el nu reuşea să cuprindă prezentul. Ea îşi detesta trecutul, el era ignorant în faţa a tot ceea ce îl înconjura. Ea dispreţuia eşecurile, el era cel mai mare eşec al vieţii sale. Împreună se respingeau, separaţi se atrăgeau. Reyna Maxwood nu s-ar fi gândit niciodată că atracţia pentru cineva o poate înălţa deasupra cerului, dar în acelaşi timp îi poate destrăma universul. Tânăra avocată, la cei douăzeci şi şase de ani ai săi, nu îşi poate permite nici un eşec , dar întâlnirea cu Nathan Atwell pare a fi însuşi cel mai mare eşec al vieţii sale. Nathan Atwell reprezenta însuşi un complex al firii umane. Rece, tăcut şi cu un caracter acerb şi impulsiv, acesta se dovedeşte a fi o întreagă enigmă. Tânărul afacerist cu o reputaţie impecabilă, se dovedeşte a fi un maestru în arta seducţiei, dar în acelaşi timp un novice în cea a iubirii. Copertă: @xenomorphius Toate drepturile rezervate, Devona R. Hawkins.
"Călăul" by EvaAse
EvaAse
  • WpView
    Reads 7,564,838
  • WpVote
    Votes 288,906
  • WpPart
    Parts 108
CARTE NEEDITATĂ " Dacă nu exprimi vreo emoție, nu înseamnă că nu trăiești una. " Megaloman. Acerb. Ardent. Maximilian Browns își petrece majoritatea vieții construind un zid acaparant și tulburător care să-l apare de-o posibilă ea. Treptat, cărămizile indiferenței, misteriozității și durității formează un scut de neclintit, însă el continuă să ducă o luptă nesfârșită cu oamenii din jurul său. Spontană. Sociabilă. Emotivă. Maria Weaver, dezinvoltă și curioasă din fire, reușește să distrugă zidul într-un timp concis și remarcabil, odată cu apariția ei în viața lui. Reprezentând o simplitate în nuanțe, continuă să lupte împotriva unui alexitimic în negare. Lăsat acum vulnerabil și neputincios, amintirile revin, rănile se redeschid, însă pansamentul nu întârzie să apară. All Rights Reserved 2013-2017 EvaAse NECESITĂ EDITARE
The Last Virgin Standing by laughterandjynx
laughterandjynx
  • WpView
    Reads 74,586,486
  • WpVote
    Votes 2,080,328
  • WpPart
    Parts 48
(COMPLETED) Charlotte Summers is the last virgin in her school; a school where taking virginity is a sport. The sport has five main contenders: Tyler Bradshaw, the mysterious bad boy; Alec Jennings, the all-star athlete; Ian Jameson, the cocky rich guy; Beckett Cartwright, the renowned genius; and Lucas Chandler, her best friend. With all these guys determined to win the title of the Virginator, will Charlotte make it out alive with her virginity? tumblr link for pictures: http://thelastvirginstanding.tumblr.com/ Cover by @WeAreAHurricane [#4 Teen Fiction / #4 Humor]
+11 more