Lista de lecturi a lui Acsap157
64 stories
Şah între înger şi diavol by Halsey_Rain
Halsey_Rain
  • WpView
    Reads 128,817
  • WpVote
    Votes 5,687
  • WpPart
    Parts 25
Înițial, am perceput-o ca pe o simplă siluetă feminină în marea de oameni ce trecea prin stângă şi dreapta mea. O pană în bătaia destinului, dar se pare că destinul a oprit-o în palma mea. Mi-a dat şansa să sparg iluzia acelui chip frumos şi acelui zâmbet fugar. M-am apropiat de ea cu paşi măruți, am încercat să-i deslușesc misterul ținutului neatins. Părul ei închis la culoare miroase a frig şi mătăsos precum un pat pe care mi-aş petrece fiecare dimineata şi în care mi-aş înfinge degetele doar pentru a simți textura fină si distinsă. Ochii ei, la fel de negrii precum o noapte fără stele şi dominată din când în când de o anumită sclipire ca o luna în miniatura pe bolta întunecată a irisului, încă îmi bantuie serile. Buzele ei, mereu rosii ca sângele, purtau semnele unor şoapte nerostite, a unui regret, a unei mărturisiri înfrănate. Pielea ei, de porțelan viu, încă duce ruşinată semnele unui trecut dificil. Şi totuşi, şahul este pentru inimi puternice, ce ştiu că eşecul nu este o opțiune. Dar destinul este un jucător mai bun ca fiecare dintre noi. Am muncit să dezbin şi să cuceresc jocul de şah, doar că să cuprind în mâini regina. Dădeam viața şi contur cele mai ascunse creație pe care sufletul meu o putea concepe. Dar s-a întâmplat ca într-o zi să privesc cum creația mea s-a prăbuşit peste mine asemenea unui munte. Atunci, scuturandu-mă şi ridicându-mă din ruine, am găsit-o privindu-mă din picioare cu ochii aceia melancolici cu care mă obisnuisem să ii examinez strălucirile în fiecare dimineață, prânz şi seara. Dezamăgirea a fost tot ce am descoperit in ei. Rămăsesem mut. Nu mă puteam plânge, nu mai aveam lacrimi să sufar iar amarul se intensifica cu fiecare gura de aer. Iar tot ce a putut ea să spună a fost:" Nu cunosc iubirea ca pe ceva etern."
Dezbină şi cucereşte by DevonaHawkins
DevonaHawkins
  • WpView
    Reads 7,022
  • WpVote
    Votes 592
  • WpPart
    Parts 6
„ -Și am iubit-o... Uneori mult prea acerb, alteori ușor apatic. - Dar niciodată așa cum a meritat, îl completă tânărul. Rămase pe gânduri și nu reuși decât să aprobe. - Trebuie să recunosc, a fost prea mult pentru mine, un ocean nemărginit de paradoxuri, de conflicte. Nu știam ce își dorea, nu aveam habar dacă măcar mă mai dorea pe mine. În acel moment tânărul sări în picioare și îl privi sever. - Dacă nu te-ar fi dorit, crezi că ar fi suportat toate astea pentru tine? îi urlă. Îi înțelegea reacția și, totuși, nu reuși să mai spună nimic. Totul era pierdut sub mantia trecutului, sub niște greșeli ireparabile. Nici cea mai aprigă dorință, la fel cum nici cele mai sincere scuze, nu ar fi adus înapoi ceea ce fusese cu totul pierdut. - Nu are rost să mai dezgropăm morții. Trecutul nu se mai întoarce, i se adresă placid, apoi părăsi camera. Îi mai putu zări doar umbra înaltă înainte să se prăbușească din nou pe fotoliul vechi. Fie trecutul mort sau nu, avea să bântuie fiecare clipă a existenței sale." Coperta: Xenomorphius
The One-Night Stand by MayaCrazyKat
MayaCrazyKat
  • WpView
    Reads 7,641,055
  • WpVote
    Votes 246,884
  • WpPart
    Parts 74
. Multe lucruri intrau în planurile miliardarului Christian Cross pentru viitorul apropiat: femei frumoase, un cont bancar în continuă creştere, petreceri exclusiviste, vânate de paparazzi, dar niciunul dintre aceste planuri nu implica cunoaşterea unei anumite Maya Evans într-una dintre aventurile sale de o noapte. Spontană, amuzantă și dezinvoltă, este complet diferită de femeile de care este înconjurat, iar inocenţa şi frumuseţea ei naturală îl fac pe Christian să îşi dorească să posede fiecare părticică din corpul şi inima ei. Niciodată nu s-ar fi asteptat Maya Evans să aibă o aventură de o noapte, cu atât mai puţin cu un miliardar afemeiat şi incredibil de arătos. Dar, după noaptea care le dă lumea peste cap amândurora, Maya încearcă să lase în urmă amintirea unui anumit necunoscut ce îi domină gândurile şi, să revină la viaţa ei obişnuită, lucru devenit imposibil însă, când soarta îi pune din nou faţă în faţă. Ea îi urăşte posesivitatea, el nu-i suportă încăpăţânarea şi independenţa. Amândoi simt atracţia irezistibilă dintre ei şi niciunul nu o poate nega. Dar, vor reuşi Maya şi Christian să treacă peste diferenţele atât de mari dintre ei, peste toate problemele ce îi pun mereu în conflict şi să accepte o relaţie care îi va schimba, inevitabil, pentru totdeauna? © All rights reserved 2014 Trailer realizat de MayaCrazyKat (adică eu, duh!)
Being Chased by Serenety95
Serenety95
  • WpView
    Reads 1,134,180
  • WpVote
    Votes 52,609
  • WpPart
    Parts 43
În curs de EDITARE! * LA-ul... Superbul, aglomeratul oraș din Sudul Californiei. Loc în care toți o putem lua de la capăt, ne putem regăsi pe noi înșine și, de ce nu?... Ne putem îndrăgosti. Dar ce presupune un început nou? O nouă casă. Noi prieteni. Chiar o a doua familie, care să o completeze pe prima. Mutarea în căldurosul și agitatul oraș californian a reprezentat pentru Rose Davis toate aceste lucruri și... încă ceva.Niciodată nu s-ar fi gândit că viața ei poate deveni mai complicată decât era deja. Însă, Chase Kingston intră ca o avalanșă în lumea construită de Rose pentru a se apăra de trecutul tumultos și chinuitor. Încearcă să reziste tentației și să nu cadă pradă farmecelor băiatului cu ochi de un verde electrizant. Problema este că nu poate ignora tot ce îi provoacă apropierea de el, astfel trezindu-se într-un joc periculos a cărui miză este chiar inima ei... fragila, frânta sa inimă. Chase nu refuză o vânătoare din care are numai de câștigat. Sau cel puțin așa credea el deoarece devine prins în propria capcana, inocența și puritatea făcându-l să-și uite planurile inițiale. Vor trece ei peste frici și diferențe pentru a acorda o șansă iubirii?
Pull The Trigger by MayaCrazyKat
MayaCrazyKat
  • WpView
    Reads 3,504,713
  • WpVote
    Votes 138,612
  • WpPart
    Parts 57
"The story where the good girl falls for the villain" Își prefera viața placidă. Iubea monotonia și ridica în slăvi singurătatea. Era un suflet solitar și un caracter pașnic. Era prinsă între dorința de a se îndepărta de tot ce îi tulbura liniștea mult dorită și incapacitate de a lăsa totul în urmă. Și totuși, Emilia Bellini era menită să devină o piesă esențială într-un joc al vieții și morții, al loialității și trădării, al răzbunării și disperării, din care nu avea să iasă neafectată... Însă a devenit conștientă de asta doar după ce l-a întâlnit pe el. Poseda autoritate într-o lume în care ea nu își avea locul. Era temperamental, intimidant, acerb, ardent, enigmatic și un caracter animalic și imprevizibil. Era o influență negativă și incontrolabilă, un suflet damnat și cel mai groaznic coșmar al ei. Antonio Calistro era menit să o schimbe și să o distrugă în toate modurile posibile... Dar același era și efectul ei asupra lui. Captivă într-o lume lipsită de control, Emily riscă să îl piardă și ea pe al ei, laolaltă cu tot ce încearcă să protejeze și să păstreze intact. Dar timpul nu poate fi dat înapoi și inima și pacea ei reprezintă deja mizele unui joc pe care nu are șanse să îl câștige. Nu când existența ordinarului devine nulă pentru ea. Nu când simpla prezență a unui bărbat pe care îi este interzis să îl iubească o dă peste cap și îi tulbură întreaga ființă. Nu când echilibrul dispare total în alegerile și scopurile ei. Și mai ales, nu când riscă să piardă totul. Toate drepturile rezervate © MayaCrazyKat.
Adrenaline by Stefy22xx
Stefy22xx
  • WpView
    Reads 117,179
  • WpVote
    Votes 7,396
  • WpPart
    Parts 26
Ai de ales dintre doua lucruri: castigi sau pierzi. Nimic mai mult. Respecti si esti respectat. Joci corect, esti jucat corect. Ride or die, remember? - Fast and furious ©Toate drepturile rezervate.
CHIC by Pufosenie
Pufosenie
  • WpView
    Reads 1,073,087
  • WpVote
    Votes 12,599
  • WpPart
    Parts 26
(Finalizată)❞ Am căscat și am deschis ușa, mergând pe hol către baie. Mi-am înghițit saliva în momentul în care l-am văzut pe Xander la bustul gol, acoperit doar de un prosop. Era prea devreme pentru mine pentru a avea fantezii? M-am frecat la ochi, așteptând să dispară, însă el era încă pe hol. Și ce bine arăta! Mirosul gelului său de duș era ademenitor, iar trupul lui mă făcea să poftesc, mai ceva ca înghețata. - Poți să nu te mai holbezi la mine, a spus cu accentul lui franțuzesc. Am țipat, acoperindu-mi ochii. Deci era real! Și ce naiba căuta la mine în casă? Și de ce era gol? - Uhm, cum de... am încercat să spun, dar tot nu mă puteam opri din a-i analiza trupul. Hormonii mei îmi cereau să recurg la fapte păcătoase, însă nu m-ar fi deranjat dacă le-aș fi ascultat. Era prea greu să stau lângă el așa. - Oh, mamă! am exclamat, urmărind o dâră de apă, scurgându-se de-a lungul abdomenului său. Xander avea un rânjet obraznic, necaracteristic lui. De obicei, părea confuz și se dădea neștiutor de atracția mea față de el. Însă acum părea să nu ignore totul, ci într-un fel savura atenția primită. - Wallington, a făcut el doi pași spre mine. E normal să mă vrei. Sunt tânăr, carismatic și irezistibil. Adolescentele de vârsta ta sunt în limbă după mine. Am izbucnit într-un râs nervos, observând aroganța cu care îmi vorbea. Minunat! Aveam de-a face cu un narcisist de prima clasă.❞ Drăguța și dolofana Kayla trece printr-o schimbare majoră. Reușind să scadă în greutate, ajunge fata ideală, care atrage atenția fiecărui băiat. Rănită și respinsă în trecut, decide să se răzbune pe băieți, frângându-le inima. Păcat că profesorul de franceză, Xander Kloud, îi va da de furcă.
Thin Line by MayaCrazyKat
MayaCrazyKat
  • WpView
    Reads 293,303
  • WpVote
    Votes 12,523
  • WpPart
    Parts 10
. Natalie Parker duce o viață de prințesă. Răsfățată, de o frumusețe răpitoare și o iubitoare a luxului și distracției, blonda ambițioasă are tot ce și-ar putea dori pentru a fi pe deplin mulțumită și fericită... totul în afară de jumătatea sa, de prințul ei fermecător, care pare că a tot refuzat să îi iasă în cale până acum... Asta și faptul că un anumit Marc Cross i-a distrus mereu șansele la o relație. Dar, ăsta nu e un motiv de disperare. Proaspăt întoarsă în oraș și cu planuri mărețe în minte, Natalie e hotărâtă să găsească acea persoană cu care își va petrece tot restul vieții, înfruntându-și în același timp și vechiul dușman de moarte. Și ce dacă Marc Cross e iritant de irezistibil, un bărbat plin de succes și un caracter autoritar și intimidant? Asta nu schimbă cu nimic faptul că încă o scoate din sărite, poate chiar mai mult decât pe vremea când erau adolescenți. Marc Cross își trăiește viața încărcată și luxoasă fără a auzi prea des cuvântul "nu". Totuși, situația a fost mereu alta când venea vorba de o anumită blondă cu replici acide și zâmbete jucăușe. Și, chiar dacă metodele sale nu au fost niciodată prea delicate, asta tot nu îi oferă o scuză neastâmpăratei domnișoare Parker să îl sfideze și să îl refuze la fiecare pas. Mai ales nu acum, când întoarcerea ei în oraș dă startul unui nou capitol în povestea lor atât de complicată... În plus, un lucru e cert... există o linie subțire între dragoste și ură. *Continuarea poveștii The One-Night Stand. Nu e nevoie să citiți mai întâi TONS.*
Danger - Justin Bieber Fanfiction - [Română] by BieberetteXD
BieberetteXD
  • WpView
    Reads 628,382
  • WpVote
    Votes 27,265
  • WpPart
    Parts 74
O noapte. O petrecere. O greșeală. Ceea ce credea ca îi va distruge viața. Părea să fie chiar opusul. Când toata viața ta ai fost obișnuit cu persoane care te mint şi te păcălesc. Cum poți învăța să ai încredere în persoanele din jurul tău? Și când persoana de care îți pasă cel mai mult devine ținta pentru dușmanii tăi... Ce vei face să o protejezi? Un lucru este sigur... Ei nu îl numesc "Danger"(Pericol) degeaba.
Dark Revenge by LiveNiceTimes
LiveNiceTimes
  • WpView
    Reads 6,470,411
  • WpVote
    Votes 182,835
  • WpPart
    Parts 92
Claire Danvers este o simpla fata de 17 ani care incearca sa isi traiasca viata in Londra alaturi de tatal ei, singurul parinte ramas in viata, mama ei vitrega care ii doreste numai rau, si fratele ei vitreg care nu ii da pace cu amenintarile si atingerile lui murdare. Se inscrie la scoala la care isi dorea sa mearga, o scoala care ii deschide porti la facultati mult dorite si ii aduce sansa sa aiba viitorul stralucit la care viseaza de cand era mica. Prieteni noi, un inceput nou si pentru prima data dupa mult timp se simte din nou fericita si plina de speranta... pana cand da peste Harry―greseala dar totusi binecuvantarea vietii ei. Claire intra intr-o lume din care nu mai poate iesi atunci cand se lasa prada obsesiei lui Harry pentru ea, iar intunericul care il inconjoara o inspaimanta si totusi ii starneste curiozitatea. Afla ca Harry si grupul lui de prieteni nu sunt in cele mai bune relatii cu legea iar el si persoanele din jurul ei au multe secrete ascunse. Ce se intampla cand umbra trecutului lui il prinde din urma in incercarea de a o salva pe ea? Amandoi ajung intr-un cerc periculos, fara cale de iesire. Scanteia care arde in ea se transforma intr-o flacara iar intunericul ce il inconjoara pe el ajunge sa o inconjoare si pe ea. Nu mai au cale de scapare si sunt obligati sa ramana impreuna pentru a face fata problemelor, iar sentimentul de razbunare il patrunde pe Harry cu cea mai mare putere posibila atunci cand Claire este ranita. • • • VOLUMUL I - Dark Revenge VOLUMUL II - Wicked Atentie: Cartea are un continut sexual, violenta si limbaj puternic. Nu este un fan-made dupa o alta carte, serial sau film. Este scrisa de mine si este creatia mea. Daca cineva doreste sa faca o traducere a acestei carti sa imi trimita va rog un mesaj inainte si sa nu faca nimic fara aprobarea mea. All Rights Reserved © LiveNiceTimes