🖤
6 stories
Umbrele Trecutului I - Jocul Regelui♟️ by AnaWolf1000
AnaWolf1000
  • WpView
    Reads 17,576
  • WpVote
    Votes 858
  • WpPart
    Parts 39
O veche răzbunare leagă pentru totdeauna destinele celor prinși în plasa ei. Cu cincisprezece ani în urmă, familia Rozetti a ordonat masacrarea întregii familii Orsinni. Într-o singură noapte scăldată în sânge, numele uneia dintre cele mai puternice familii mafiote a fost șters din istorie. Doar un singur supraviețuitor a rămas. La doisprezece ani, Julian Orsinni și-a privit familia murind sub gloanțe. Salvat în ultimul moment de nașul său, a dispărut fără urmă și a crescut cu un singur scop: răzbunarea. Acum, după cincisprezece ani, Julian s-a întors. Nemilos, calculat și consumat de ură, este pregătit să distrugă tot ceea ce poartă numele Rozetti. Dar războiul lui ia o întorsătură neașteptată atunci când o întâlnește pe Natalie. După ce a fugit împreună cu mama sa din calea războiului dintre cele două familii, ea și-a șters trecutul și și-a ascuns identitatea sub numele de Dr. Natalie Reed, un chirurg respectat la St. Aurelia Hospital din New York. Credea că trecutul a rămas îngropat. Până când Julian Orsinni reapare în viața ei. Între secrete, sânge și dorințe interzise, cei doi descoperă că uneori cea mai periculoasă formă de răzbunare este iubirea. Iar unele umbre nu dispar niciodată. Ele revin.
Umbrele trecutului II - Moștenirea♟️ by AnaWolf1000
AnaWolf1000
  • WpView
    Reads 21,128
  • WpVote
    Votes 1,031
  • WpPart
    Parts 35
În urmă cu patru ani, Natalie Reed a fugit din New York cu un secret care putea distruge un imperiu. A lăsat în urmă singurul bărbat pe care l-a iubit vreodată și s-a ascuns într-o altă țară, construindu-și o viață nouă sub un alt nume. Dar trecutul nu moare niciodată. El doar așteaptă. Când primește un telefon în miez de noapte și află că Severus Orsinni, bărbatul care îi este tată fără ca ea să fi știut vreodată, se află pe patul de moarte, Natalie este forțată să se întoarcă în orașul din care jurase că nu va mai reveni niciodată. Însă New York-ul nu mai este același. Iar Julian Orsinni nu mai este bărbatul pe care l-a părăsit. Acum este cel mai puternic om al Sindicatului. Un lider nemilos. Un rege al umbrelor. Și încă poartă în suflet rana femeii care a dispărut fără explicații. Ceea ce Julian nu știe este că Natalie nu s-a întors singură. Iar ceea ce Natalie nu știe este că războiul pentru putere din jurul familiei Orsinni o va aduce din nou în fața bărbatului de care a fugit. Între secrete, putere și un adevăr capabil să schimbe totul, două inimi care nu au încetat niciodată să se iubească vor fi nevoite să decidă: Poate dragostea să supraviețuiască atunci când adevărul cere un preț? Sau unele războaie sunt menite să distrugă tot ce ating?
Umbrele trecutului III  -  Război Final♟️ by AnaWolf1000
AnaWolf1000
  • WpView
    Reads 17,240
  • WpVote
    Votes 868
  • WpPart
    Parts 59
Șase luni... Atât a trecut de când New York-ul a asistat la moartea lui Julian Orsinni. Pentru ei, Liderul Sindicatului este doar un nume gravat pe o piatră funerară. Pentru Victor Kozlov, războiul s-a încheiat. Imperiul Orsinni a căzut. Dar adevărul este cu totul altul. Ascuns sub o identitate falsă, la mii de kilometri depărtare, Julian își reconstruiește în tăcere o armata invizibila , adunând fiecare piesă a planului pe care l-a pregătit timp de sase luni. În același timp, Natalie Reed încearcă să-i ofere lui Dominic o copilărie normală, fără să știe că fiecare zi de liniște îi apropie tot mai mult de omul care le poate distruge viața. Când Victor începe să lege firele trecutului, iar numele Dominic Orsinni devine cea mai valoroasă țintă din New York, liniștea se sfârșește. Pentru prima dată, Julian nu mai luptă pentru un imperiu. Nu mai luptă pentru răzbunare. Luptă pentru familia lui. Iar într-un joc în care fiecare mutare poate însemna viață sau moarte, un singur adevăr rămâne neschimbat: Regele nu a murit niciodată. El doar a așteptat momentul perfect să revină.
Umbrele Trecutului IV - Dama de Pică ♠ by AnaWolf1000
AnaWolf1000
  • WpView
    Reads 7,539
  • WpVote
    Votes 660
  • WpPart
    Parts 62
Au trecut cincisprezece ani. Războiul care a schimbat New York-ul s-a încheiat, iar Sindicatul a renăscut sub conducerea unei noi generații, însă umbrele trecutului nu au dispărut niciodată. La mii de kilometri distanță, un tânăr si-a construit propriul imperiu. Pentru lumea afacerilor este Alexander Cross, un arhitect vizionar și fondatorul uneia dintre cele mai promițătoare companii de arhitectură din lume. Pentru cercurile exclusiviste ale pieței negre de artă este însă Viper. Un nume rostit în șoaptă. Nu conduce clanuri. Nu revendică teritorii. Controlează valoarea. Diamante, bijuterii, antichități, capodopere pe care lumea le credea pierdute. Întors la New York pentru o nouă provocare profesională, Alexander ajunge într-un oraș pe care nu îl mai recunoaște. În același oraș, o femeie cunoscută doar sub numele de Dama de Pică golește mesele celor mai bogați oameni din Manhattan. După fiecare victorie lasă în urmă aceeași carte - Dama de Pică. În spatele măștii se afla moștenitoarea uneia dintre cele mai puternice familii din New York, o artistă care visează la libertate într-o lume în care căsătoriile sunt alianțe, iar sentimentele valorează mai puțin decât puterea. Între timp, Maximus Krane, moștenitorul imperiului Krane, își construiește în tăcere ascensiunea. Rece, calculat, răbdător, convins că orice poate fi cumpărat, negociat sau controlat. Inclusiv femeia pe care a ales-o drept viitoarea lui soție. Dar apariția lui Alexander Cross schimbă regulile unui joc pe care niciunul dintre ei nu îl înțelege încă. În timp ce Alexander îi redă Sofiei curajul de a alege, Maximus începe să descopere că există un singur lucru pe care nu îl poate controla - iubirea. Iar ceea ce începe ca o simplă rivalitate între doi bărbați se transformă pas cu pas, într-o partidă în care fiecare mutare schimbă destine și apropie New York-ul de un nou război.
Umbrele Trecutului V - Anihilarea ♘ ╳ ♠ by AnaWolf1000
AnaWolf1000
  • WpView
    Reads 4,548
  • WpVote
    Votes 492
  • WpPart
    Parts 46
Acuzat de uciderea lui Vladimir Kozlov și prins într-o conspirație construită pentru a-l distruge, Dominic ajunge în spatele gratiilor, într-un loc în care adevărul nu mai contează. Cu influența lui Maximus Krane întinzându-se dincolo de zidurile închisorii și cu Sindicatul hotărât să-l elimine, Dominic devine ținta unui război în care fiecare zi poate fi ultima. Vânat. Izolat. Trădat. Dominic învață cea mai dură lecție: Uneori, pentru a deveni omul de care toți se vor teme, trebuie să accepți să pierzi totul. Dar Dominic refuză să moară. Și, mai ales, refuză să piardă. Din spatele gratiilor, Dominic pornește un război strategic împotriva unui adversar care are tot ceea ce lui îi lipsește acum: libertate. putere. influență. Mafia New York-ului devine martora unei confruntări între doi bărbați aflați de o parte și de alta a gratiilor. Dar Dominic nu are nevoie de libertate pentru a muta piesele. Strategii se construiesc în întuneric. Alianțe imposibile se nasc. Loialități se destramă. Iar fiecare încercare de a-l învinge pe Maximus îl împinge pe Dominic tot mai aproape de omul care a refuzat întreaga viață să devină. Pentru că fiecare zi petrecută în captivitate îi ia câte ceva. Încrederea. Iubirea. Umanitatea. Iar în spatele acelor ziduri, Alexander Cross începe să dispară. Puțin câte puțin. Până când din Cavalerul Alb nu va mai rămâne nimic. Cavalerul Alb va fi anihilat. Pentru ca cel Negru să poată renaște.
Umbrele Trecutului VI  -  Cavalerul Negru♞ by AnaWolf1000
AnaWolf1000
  • WpView
    Reads 6,535
  • WpVote
    Votes 797
  • WpPart
    Parts 61
După luni în care a fost împins dincolo de propriile limite, Dominic revine la New York pentru a-și respecta promisiunile și pentru a revendica ceea ce i-a aparținut dintotdeauna. Numele. Puterea. Locul de la masa Sindicatului. Imperiul Orsinni are din nou un moștenitor, iar Dominic nu mai este Cavalerul Alb care credea că fiecare război poate fi câștigat fără să devii asemenea oamenilor împotriva cărora lupți. Acum este Cavalerul Negru. Dar în timp ce Dominic își construiește propria eră, Maximus Krane își continuă ascensiunea. Doi bărbați. Două imperii. O singură femeie aflată între ei. Și un război care începe să capete proporții pe care niciunul dintre ei nu le-ar fi putut anticipa. Pentru că Sofia păstrează un adevăr pe care Dominic încă nu îl cunoaște. Un adevăr capabil să schimbe alianțe, să distrugă promisiuni și să transforme o confruntare pentru putere într-un război în care miza devine mult mai personală decât oricare dintre ei și-ar fi imaginat. Iar secretele nu se opresc aici. Trecutul familiei Krane începe să iasă la suprafață. Dușmani despre care se credea că au dispărut își reiau locurile pe tablă. Alianțele se destramă. Loialitățile sunt puse la încercare. Iar în spatele morții lui Vladimir Kozlov există încă un adevăr pe care cineva este dispus să facă orice pentru a-l ține îngropat. Dominic vrea să-l distrugă pe Maximus. Maximus vrea să distrugă tot ceea ce poartă numele Orsinni. Dar niciunul dintre ei nu știe încă faptul care va schimba regulile războiului. Pentru că uneori nu teritoriul este cel mai de preț lucru pe care un bărbat îl poate pierde. Uneori... este ceea ce nici măcar nu știa că îi aparține.