"Suntem condamnați să fim liberi", este ceea ce afirmă filosoful francez Jean-Paul Sartre. De câte ori n-am ridicat noi libertatea-n slăvi, interpretând-o după bunul plac, fără să ne întrebăm măcar o dată ce înseamnă ea cu adevărat. N-o să vă vorbesc despre filosofia lui Sartre sau despre a mea, folosind texte lungi și pompoase. Vreau să scriu direct, simplu și să transmit emoții, așa cum încerc de fiecare dată. Mă adresez tuturor ființelor sensibile, care lasă ca durerea și anxietatea să le copleșească și care, ca ființe pline de iubire și compasiune, uită să mai trăiască individual și independent.

”Știu că mi-a mai rămas puțin timp. Vreau ca în acest ultim drum să trăiesc tot ce nu am trăit în douăzeci și unu de ani. Vreau să îmi îndeplinesc douăzeci și una de dorințe. Și vreau să te iubesc pe tine, necunoscutule, deși nu știu cine ești. Vreau să mă asculți, să trăiești cu mine, chiar dacă nu te-am văzut niciodată. Fiindcă te iubesc. Cu dragoste, Joyce” coperta e făcută de xhomicidium. ah, te iubesc.:3