FallenBlindPoet
Şoaptele depresiei vii.
Durerea e ca un ocean, cu flux şi reflux
Soarele are două feţe şi Luna mii de măşti sadice, e lux
Privesc în spatele meu şi somnul etern mă cheamă de o eternitate
Spatele de prea multe ori l-am întors şi ceasul ticăie
Moartea niciodată nu o să mă poată liniştii
De mână demonul interior îl iau şi la Lună o să urlu până durerea dispare
Sentimentele să curgă până dispar cu totul şi le pot şterge cu buretele
De toate fug departe, să mă pot întoarce cu fruntea sus din nou