Lista de lecturi a lui BLOOD4564
24 stories
My stupid innocence by Pufosenie
Pufosenie
  • WpView
    Reads 2,923,564
  • WpVote
    Votes 120,533
  • WpPart
    Parts 53
◄ Finalizată ►Sfătuită de mama acesteia, Julie decide să își viziteze tatăl în Virginia. Ajunsă acolo și transferată la același liceu ca fratele său mai mare, Kevin, descoperă o tradiție ciudată, care le impune băieților să le fure virginitatea fetelor. Astfel, Julie, singura virgină rămasă, ajunge obiectivul principal al codului, urmat cuvânt cu cuvânt de cinci băieți superbi. Însă încăpățânarea fetei și faptul că nu vrea să-și încalce principiile, îi dau putere să treacă peste toate obstacolele și să nu se lasă prinsă în mrejele seducției. Julie e o fată determinată să reziste tentațiilor, dar inima ei nu este de piatră. Fiecare gest și cuvânt o duc în pragul disperării și o fac să se îndrăgostească pe zi ce trece. Suportul prietenelor sale înseamnă mult, având în vedere că și ele au trecut prin asta. Violet, fata goth, și Xandra, fata populară, sunt un sprijin pentru vulnerabila Julie. Băieții nu se lasă cu una cu două, știind că nu mai există cale de întoarcere. Importanța unui nou obiectiv este mare, indiferent cine are de suferit. Totul pare o joacă, până când sentimentele sunt implicate și ele. Ceea ce a luat naștere ca o distracție a unor adolescenți, continuă cu ceva ce are de gând să le schimbe perspectiva asupra vieții. Dar care va fi alesul? Urmăriți-le evoluția, visați alături de ei, luați propriile decizii, îndrăgostiți-vă de personaje cu ajutorul primului volum. [ Prima publicare 30 iunie 2013 ]
Drakor by QuyenStefi
QuyenStefi
  • WpView
    Reads 42,051
  • WpVote
    Votes 3,636
  • WpPart
    Parts 25
{ON HOLD} -Ultimele cuvinte? a întrebat el, zâmbind drăcește. - O să arzi în Iad, bastardule! - Ce coincidență! Acolo m-am născut, a spus înainte să-şi înfigă mâna în gâtul său arzându-l de viu." Nu îți pot oferi alte detalii, ci doar faptul că noi suntem ucigași. Suntem hoți. Suntem damnați. Nu suntem făcuți pentru povești de dragoste. Suntem făcuți doar pentru a lupta. Pentru război. Această poveste este scrisă în colaborare cu @IvonaDubois. Unele personaje se regăsesc în romanul "Rolifer", poveștile noastre îmbinându-se. Acțiunea din unele capitole se regăsește în ambele romane, fiind povestită din perspective diferite. Copyright © 2018. All Rights Reserved - @QuyenStefy *No part of these pages may be used for any purpose. Therefore, reproduction, modification, storage in a retrieval system or retransmission, in any form or by any means, electronic, mechanical or otherwise, is strictly prohibited without prior written permission.
Demonul meu by Stefania282001
Stefania282001
  • WpView
    Reads 219,466
  • WpVote
    Votes 8,451
  • WpPart
    Parts 32
"Iubito, nici nu ai idee cât de mult o să te rănesc, o să mă iubești încât o să depinzi de fiecare respirație a mea,o să mă cauți disperată,o să ai inima însângerată,abia aștept să te văd plângând până când aerul o să-ți devină dușman.O să te distrug Lissa,ai trezit demonul din mine."
||The Alpha||.    [IN CURS DE EDITARE] by Tensa_g
Tensa_g
  • WpView
    Reads 51,344
  • WpVote
    Votes 2,026
  • WpPart
    Parts 68
(FINALIZATĂ!!) Hundos nu-și dorește cu adevărat un suflet pereche, dar știe că va avea unul indiferent de ceea ce vrea. Deci, el decide că înainte ca el să o accepte, ea trebuie săi îndeplinească așteptările. Și are multe Alexis este bucuria și viața haitei. Toată lumea o adoră ca fiica lui Alpha. Ea este binecuvântată de Zeița Lunii cu o inimă de aur (la propriu). Dar va îndeplini ea așteptările sufletului ei pereche ? Cei care au citit cartea pana pe data de 29 Iulie 2021 acum știau ca pe băiat îl cheama hudson dar ca m-am gândit ca suna mai bine Hundos PS:unde vedeți ca scrie pachet de fapt trebuie sa scrie haita ,dar după ce termin de finalizat cartea, o sa o corectez de tote graselile gramaticale.
Prințesa fugara-focul- by Tensa_g
Tensa_g
  • WpView
    Reads 8,803
  • WpVote
    Votes 418
  • WpPart
    Parts 65
Identitatea mea nu s-a pierdut. Era ascuns de mine și de lumi. Când am deschis ochii, moașele care aveau să-mi vestească nașterea îmi anunțaseră forma urechilor, nu sexul meu. Totul a început când tatăl meu a vizitat o altă dimensiune, Poseidon. Mama mea a fost prințesa ținutului unde am fugit, unde am fost răpită, exilată și forțată să trăiesc ascunsă în alt ținut. Prințesa de Aestas, unul dintre cele două regate care îmi domină rasa și umanitatea; dominând focul, apa, pământul, aerul și natura. Sunt fiica lui Remanes, care a fost forțată să fie logodită cu Nobilis, Prințul Regatului Hibernis, cu care a luptat, dușmanul său și și-a ucis fratele. Cu ura lui față de prezența mea și cu gândul de a fi înșelat, magia neagră a lui Nobilis ne transformase pe mama și pe mine în piatră. Dar nimic nu se termina, totul abia începea... ₪₪₪₪₪₪₪₪
Ciocu' mic și joc de glezne by _Monserath
_Monserath
  • WpView
    Reads 127,774
  • WpVote
    Votes 8,423
  • WpPart
    Parts 19
Încrezător și autoritar. Provocator și interesant. Haios și ironic. Pasional și electrizant. Sincer și amuzant. Baiat rău - Persoană încăpățânată, care contrazice mereu si care face totul numai după capul lui. Băieții răi știu să facă o femeie să râdă. Comedie romantică ♡
Trișorul  by mada_stef
mada_stef
  • WpView
    Reads 577,740
  • WpVote
    Votes 41,467
  • WpPart
    Parts 49
Mabel credea că mutarea într-un oraș nou, unde nimeni nu va avea de ce să o facă de rușine, va fi una liniștită, așa cum și-a dorit pentru ea și pentru prietena ei Lean. Liniștea ei a durat o singură zi, pentru că un anume băiat misterios îi perturbă deja existența și îi stârnește interesul. Curioasă din fire, Mabel încearcă să-i intre pe sub piele misteriosului Harllow, dar zidurile de gheață din jurul lui o împiedică să facă asta. Un joc în care unul dintre ei va trișa. *** - Nu joci corect! - Iubito, un trișor niciodată nu o va face!
Dincolo de copaci by BogdanFlorian92
BogdanFlorian92
  • WpView
    Reads 1,853,713
  • WpVote
    Votes 174,468
  • WpPart
    Parts 73
*** Dincolo de copaci se află pădurea pe care noi nu o vedem din cauza lor. Suntem orbiţi de prejudecăți şi nu mai suntem capabili să distingem adevărata faţă a oamenilor din jurul nostru. Nu le vedem sufletul... Doar inocenții, cei neatinși de măști, cei autentici pot să vadă frumusețea pădurii. Copacii pot forma o pădure sau pot alege să trăiască singuri. La fel și oamenii. Christine Martin îşi pierde familia la numai trei ani şi îşi petrece cincisprezece ani într-un orfelinat. De aici este alungată imediat ce a împlinit optsprezece ani şi este nevoită să supravieţuiască. Sufletul ei generos îi scoate în cale oameni minunaţi, dar şi nemernici. Unul dintre aceştia este Alexander Smithson, fiul lui Aaron Smithson, omul de afaceri care a răpit averea familiei sale. Alexander este la fel de cinic şi arogant ca şi tatăl său. El îi urăşte şi îi dispreţuieşte pe cei săraci. Întâlnirea dintre el şi Christine este explozivă. În numai o lună, el reuşeşte să o facă să-şi piardă micile economii şi să fie închisă în arestul poliţiei. Copertă realizată de @georgianapetcu902
Băiatul din infern by Informaticianul
Informaticianul
  • WpView
    Reads 373,714
  • WpVote
    Votes 25,922
  • WpPart
    Parts 29
Băiatul din infern Davis, un bărbat cu o identitate falsă, un el diferit de restul lumii, ce ascunde un secret straniu.Un secret pe care nu-l poate dezvălui ușor doar pentru simplul fapt căci se teme, se teme să nu o piardă pe ea, pe fata pe care o iubește mai mult decât pe altcineva din întreaga lume, chiar si decât pe el însuși. Leyla Smith, fata inocentă ,inteligentă, aleasa .Ea, o simpla fată, reușește sa intre în gândul și în inima tânărului misterios Davis. Blestemul ce este din tată în fiu și de care Davis nu poate scăpa deloc. Oare ce se va întâmpla cu cei doi ? Vor reuși cei doi să treacă peste aceste lucruri? Oare dragostea pe care Leyla i-o poartă misteriosului Davis o va face sa îl accepte pe acesta indiferent de faptul că el nu este ceea ce aceasta a crezut tot timpul? Toate drepturile rezervate! Îi mulțumesc lui @mimieran pentru copertă.
Aleasa by DaneseHiroki
DaneseHiroki
  • WpView
    Reads 1,278,589
  • WpVote
    Votes 58,322
  • WpPart
    Parts 72
"-Sunt Prizoniera ta? -Nu, ești Aleasa mea!"