Romanul este publicat la editura Quantum. Dragostea este otravă, iar otrava ucide. Ceea ce unul simte, celălalt neagă cu vehemență. Ea nu crede în iubire, el nu se poate sătura de acest concept. Aleg să se descopere cu ajutorul pianului, se resping prin acordurile viorii, se predau unul celuilalt prin muzică. Oare există speranță pentru el și încredere pentru ea? Ethan și Charlotte sunt protagoniștii unei povești despre o iubire imposibilă în termeni morali și atât de posibilă în lumea lor. © Această carte este protejată prin copyright. Reproducerea integrală sau parțială, precum și alte fapte similare săvârșite, cum ar fi plagiatul, fără permisiunea scrisă a deținătorilor copyrightului (Mădălinei Alexandru și editurii Quantum Publishers) reprezintă o încălcare a legislației cu privire la protecția proprietății intelectuale și se pedepsesc penal și/sau civil în conformitate cu legile în vigoare. Copertă realizată de @laurettestowsky. Locul 33 în categoria Dragoste (2.03.2017).

"There is beauty behind this madness."

„Cea mai preţioasă călătorie este aceea către sufletul nostru, către noi înşine. Călătorie ce o facem în singurătate." - Mircea Eliade.

„Mă uit atentă la orizont și mă gândesc cum de am ajuns să-mi pese așa de mult dacă oamenii vorbesc sau nu cu mine. Uneori ajung să cred că eu îi îndepărtez de mine prin atitudinea pe care mi-am creat-o, tot din cauza lor. Mă deranjează așa de mult când fac discriminări, și n-o să-i pot înțelege niciodată. Ce dacă eu sunt o fată de la țară și ei sunt de la oraș? Ei se cred elevați, că sunt de la oraș și pe noi, cei de la țară, ne cred proști și needucați. Și adevărul nici nu-i acesta! Din contră, orășenii sunt niște îngâmfați, plini de ei și nepăsători. Dar nu neg faptul că există și excepții: mi-a demonstrat-o chiar un profesor de la oraș, pe care îl admir foarte mult. " Toate drepturile rezervate. Allison Michelle. 2016

Am pariat totul pe monstrul ce a crescut în mine şi pe care l-am numit noroc, când el se numea de fapt vanitate. Am pierdut. Din stăpânul unui palat am ajuns stăpânul unui colţ de stradă trăind din mila unei femei la a cărei moarte am fost condamnat să fiu martor, şi nimănui nu i-a păsat de mărutria mea.

Nu sunteți voi vinovați de nimic. Nici de ceea ce am să fac în noaptea asta, nici pentru ceea ce am făcut în trecut. Singurul vinovat sunt eu. Vreau să îmi promiteți că veți fi fericiți, că mă veți uita, că nu o veți uita pe cea care va dat viața, că îi veți cinsti mereu numele și că le veți vorbi mereu despre ea, copiilor voștri. Va iubesc dragii mei, vă iubesc mai mult decât am făcut-o vreodată!

Când vârsta devine un număr mult prea mare ca să fie ținut minte, dorul devine insuportabil.

Cu toţii avem în clasă sau la muncă acea persoană care trăieşte "printre umbre" şi nu este observată de nimeni. Probabil nu l-aţi observat, dar e acolo. Şi ce se întâmplă dacă acel necunoscut nevăzut are un secret atât de întunecat încât pare fantezie? Majoritatea au. Cum ştiu asta? Sunt unul dintre ei.

În fiecare dimineață, Clarice se trezea cu gândul că începea o nouă zi în care trebuia să găsească cadrul potrivit pentru a-l picta, să descopere frumusețea acolo unde nimeni nu o vedea, să arate că viața putea fi frumoasă în orice circumstanțe, că fiecare zi merita trăită, indiferent dacă începea cu bune ori rele.