Doar plouă. Peste oameni, haine....suflet. Picăturile curg încet, încet, peste inima mea rece de atâtea nopți, topind gheața ce îmi acoperă ființa. Mă contopesc cu natura. Îmi formez propria umbrelă din speranță. Ea mă protejează de recile lacrimi ale vremii, pe care le resimt în suflet. Când aceste picături îmi ating pielea, simt ca mă transform într-o mare de lacrimi, rece și neînțeleasă. Sunetul ploii, o simfonie în alb și negru, se croiește când picăturile ating într-un sărut pământul. Le era atat de dor să se revadă. Apa și pamantul se iubesc cu adevărat. Se vad rar, dar le e de ajuns să simtă că trăiesc cu adevărat iubirea. Și se revăd doar la răscrucea timpurilor. Vântul timpuriu îmi adie ușor mireasma iubirii lor. Este uimitor să văd cum, iubirea adevărată, se găsește în peisaje cărora nu le dădeam importanță înainte. Acum simt cum ploaia îmi mângâie sufletul, căruia i se face dor. Dor de timpuri, de locuri si de persoane..........

A iesi de sub control - Imperfecta (I) •In curs de corectare• Amintirle imperfecte mi-au fost sterse, acum ei cred ca sunt marioneta lor perfecta dar ei nu stiu ce este cu adevarat PERFECT, si nu voi lasa sa fiu controlata. A iesi de sub control - Vocile (II) Eram liberi. Scapasem. Dar oare pentru cat timp? Intorsi acasa , insa inca captivi. Am crezut ca am scapat de sub control , insa ma inselasem. Scapasem de controlul ei , dar noi suntem , si am fost dintodeauna, sub controlul vocilor. #1 in SF 28.03.2016 #4 in SF 21.02.2016 #3 in SF 24.02.2016