Carti citite :) :* :)
34 stories
Atinși de flăcări: Metamorfozis (II) by loksiz
loksiz
  • WpView
    Reads 293,409
  • WpVote
    Votes 23,123
  • WpPart
    Parts 45
Dragoste/Fantezie Al doilea volum din seria „Atinși de flăcări". Joy Dalton e din nou în Syracuse iar viaţa pare să îşi urmeze făgaşul normal. Chiar dacă tânăra trebuie să se obişnuiască cu schimbările majore ce au avut loc, Joy este mulţumită că oamenii la care ţine sunt bine şi problemele par a fi departe de se arăta din nou. Însă liniştea de dinaintea furtunii este înşelătoare; într-o singură clipă, tânăra este martoră la dispariţia pe vecie a majorităţii persoanelor pe care crezuse că reuşise să le salveze, iar prieteniile vechi sunt rupte cu sălbăticie, aliaţii sunt de fapt duşmani şi ajutorul vine de la cine te aştepţi mai puţin. Va scăpa Joy şi de data aceasta de umbrele ce doresc să o tragă după ele în întuneric? Şi, mai mult decât atât, la finalul luptei, Hades și restul persoanelor dragi îi vor mai fi aproape, la fel ca prima dată? Toate drepturile rezervate (C) Vochițu Elena Îi mulțumesc lui @-Demons- pentru copertă. ♥
Atinși de flăcări: Scântei (I) by loksiz
loksiz
  • WpView
    Reads 749,635
  • WpVote
    Votes 45,601
  • WpPart
    Parts 41
Dragoste/Fantezie Nu vă lăsați păcăliți de numărul de voturi și de citiri. Necesită editare; nu drastică, dar tot lipsesc unele litere, iar exprimarea poate fi deficitară în primele douăzeci de capitole. * * * Primul volum din seria "Atinși de flăcări" Ce ai face pentru siguranţa persoanelor pe care le iubeşti? Joy Dalton niciodată nu ezită când trebuie să răspundă la această întrebare. Orice. Pentru binele celor la care ţine ar face orice, lucru care o aruncă în cele din urmă într-o lume unde poţi câştiga totul sau poţi să-ţi pierzi până şi propria viaţă. Dar Joy nu parcurge drumul din acea lume de una singură. Tocmai cel ce o trage în întuneric devine luminiţa de la capătul tunelului, umbra care o urmăreşte pretutindeni, războinicul ce-şi apără regina. Însă tot el este cel ce conduce acea lume, iar Joy știe că nimic nu va mai fi la fel după ce face un pact cu Diavolul. Forța de atracție dintre ea și Infern, însă, e mai puternică decât orice altceva, iar astfel destinele se schimbă, rănile vechi se redeschid şi sângele începe să se reverse iar în valuri întunecate. Dar ce contează asta, atunci când Diavolul te iubeşte ca pe propriul Infern? Toate drepturile rezervate (C) Vochițu Elena
Trecutul nu se arde! by NGIustina
NGIustina
  • WpView
    Reads 65
  • WpVote
    Votes 10
  • WpPart
    Parts 2
Cu totii dorim sa fugim de trecut, sa începem o viata noua , dar nu toti reusim sa facem acest lucru. Este greu sa lasi in urma o plasa de amintiri, un loc unde ai crescut si prieteni ce ii stii de o viata. Destiny primeste aceasta sansa atunci când tatal ei hotaraste sa lase amintirea dureroasa a mamei ei in urma si sa inceapa o viata noua intr-un alt oras , un loc unde sa-si cladeasca un viitor fara sa fie nevoiti sa priveasca la perlele de amintiri ce stau aruncate pe jos ca o bratara rupta. Dar ce se intampla atunci când in incercarea de evadare te arunci in bratele trecutului lipindu-te de amintiri si impiedicandu-te de secrete? Va reusi Destiny sa rezolve misterele lasate de defuncta ei mama si sa inainteze prin sentimente fara sa se piarda pe drum? Piedici la tot pasul se vor arata mai dese ca un camp de lavanda si mai grele cu fiecare miscare gresita pe podeaua de cristal a timpului. Alegeri intre bine si rau, intre prietenie si iubire, intre iertare si ura. Alegeri grele ce stau in balanta ca doua cutite deasupra capului. Aceasta carte este scrisa in colaborare cu @N.V.Andrada si toate drepturile ne sunt rezervate. Daca doriti puteti sa rasfoiti si cartea ei : In Aer Pe Pamant- Seria Freamatul Mortii Photo : Chris Slabber Coperta: N.V.Andrada ©2017N.G.Iustina ©N.V.Andrada
White Rose by Serenety95
Serenety95
  • WpView
    Reads 79,346
  • WpVote
    Votes 4,468
  • WpPart
    Parts 6
Continuarea cărtii Being Chased. Trecuseră aproximativ cinci ani de când Rose fugise departe de Los Angeles, de Chase, de prieteni și de casa în care bunica ei fusese ucisă cu sânge rece la ordinul propriului său bunic. Se presupune că membri unei familii trebuie să se protejeze și să se iubească necondiționat unii pe ceilalți, nu? Acest lucru îl visa și Rose pe vremea când încă era la fel de iertătoare și naivă. Nu îl condamnase nici măcar pentru o secundă pe tatăl său că le-a părăsit pe mama ei și pe ea. Îi căutase în repetate rânduri scuze și motive pentru care făcuse acel gest impardonabil. Nu îl iubea și nici ura. Existența lui era uitată de cele mai multe ori. Acest lucru, însă, până când a aflat crudul și irevocabilul adevăr. Dacă doar acel adevăr sumbru ar fi fost singura ei problemă, poate ar fi reușit să fie aceeași Rose de altă dată. Însă dezastrele continuau să își forțeze intrarea în viața ei. Uciderea bunicii ei fusese picătura ce umpluse paharul, făcând-o pe Rose să se depărteze și să se ascundă de tot ceea ce iubea mai mult. Ar fi fost destul de puternică încât să treacă peste felul în care fusese procreată, peste uciderea mamei ei și peste faptul că bunicul și tatăl ei erau pe urmele sale, însă moartea bunicii ei nu o putea depăși. După ani de jale și chin, de antrenamente și încurajări, de cercetări și mutări dintr-un oraș în altul, a decis că acum era timpul ei. Era în sfârșit momentul să revină în lumea plină de haos la care a fost damnată să participe ca actriță în rolul principal. Era mai puternică și mai decisă ca niciodată să îi facă pe cei care îi amenință familia și viața să plătească pentru toate momentele oribile. Totul era stabilit în cel mai minuțios detaliu. Dar destinul ei se va intersecta mereu, fie că vrea sau nu, cu cel al lui Chase...
Dangerous Love   I. Obsession by XCalypsoX
XCalypsoX
  • WpView
    Reads 10,815,397
  • WpVote
    Votes 240,635
  • WpPart
    Parts 62
După divorţul părinţilor săi, viaţa lui Katherine se schimbă radical. Renunţă la toate planurile pentru viitor şi cade în capcana drogurilor şi a unui stil de viaţă desfrânat şi periculos. Când tatăl ei reuşeşte să o tragă din întuneric, ia hotărârea de a se muta împreună într-un nou oraş, care însă ascunde alte secrete tumultoase ale familiei, ce îi aduc lui Katherine doar mai multă suferinţă. Nu toţi avem un înger păzitor, iar Kath simte asta pe pielea ei când îşi întâlneşte propriul demon. Un bărbat sălbatic, dur şi împătimit al pericolului, care nu îi va păzi sufletul, ci îl va devora. Dar o va face în cel mai pasional şi înnebunitor mod posibil. Iubire Periculoasă - Volumul 1 Obsesie. Publicată în 2016. ©XCalypsoX 2013.
Supusă ție! | by Persseffona
Persseffona
  • WpView
    Reads 480,055
  • WpVote
    Votes 20,497
  • WpPart
    Parts 27
Nimic nu e cea ce pare a fi, din fata simpla ajungi servitoare, iar din servitoare, stăpână. Vampiri se afla la ori ce pas, pana acum ceva vreme au fost legende, dar apoi a avut loc un mare război intre acestia, cu toți făcându-și simtita prezenta. Se spune ca viata ne-o cream singuri, dar ce se întâmplă când altcineva ne comanda, ce sa facem atunci? Melody o fata simpla de 16 ani, ajunge sclava sexuala a celui mai puternic vampir din lume. Ce se va întâmpla cu aceasta, dar cu Stăpânul ei???
DNA | Zayn Malik by ChristineHS
ChristineHS
  • WpView
    Reads 2,091,058
  • WpVote
    Votes 82,260
  • WpPart
    Parts 85
O noapte. A fost suficient ca două lumi total diferite să se ciocnească. Ce se întâmplă atunci când întunericul întâlneşte lumina? Când pericolul e lovit de inocenţă? Când ochii de un căprui întunecat se îmbină cu albastrul sincer? Ea: o fată timidă care a făcut un pas greşit, iar el: tipul periculos pe care niciodată nu ţi l-ai dori să îl întâlneşti. Lumină şi întuneric. Două lumi opuse se întâlnesc. Totul se schimbă. Atât pentru ea cât şi pentru el. Inocenţa ei îl face să se apropie şi mai mult. Atracţie reciprocă, însă trecutul sumbru nu poate fi uşor de uitat. Anturajul lui nu poate fi schimbat. ”E a mea” sunt cuvintele care au schimbat totul. Frica s-a transformat în afecţiune, ambiţia în plăcere. Întunericul este îmbinat cu lumina, senzaţii noi, pericol, plăcere, dragoste. ... totul până când?
Replici pentru cei care Se Cred Mai Destepti. :3 by babyadenyia
babyadenyia
  • WpView
    Reads 260,571
  • WpVote
    Votes 11,274
  • WpPart
    Parts 109
^-^ hai citeste tu :3
Inger si  Demon [ in curs de editare] by anonim70
anonim70
  • WpView
    Reads 74,656
  • WpVote
    Votes 4,014
  • WpPart
    Parts 34
Izabela, un inger pur. Jeff, un demon, rautatea suprema. Ei nu au nimic in nu?? Ce se va intampla cand vor afla ca au puteri? Ei vor trebui sa le foloseasca ca sa opreasca apocalipsa.... Ce va face Izabela cand va afla ca adevaratul dusman e..... Aflati doar in Inger si Demon
Coperte de cărți gratuit... by forgotten__souls
forgotten__souls
  • WpView
    Reads 4,925
  • WpVote
    Votes 300
  • WpPart
    Parts 30
De aici poți lua orice coperta.Specifica in comentariu cu ce sa fie si ți-o dau.Fac un capitol si scriu pt tine.Numai spune-mi...