#40 in povestiri SF - 25 septembrie 2015 #28 in povestiri SF - 28 septembrie 2015

Cody se trezește într-un loc oarecum ciudat. Singurele lucruri care și le amintește sunt propriul său nume și lipsa capabilității de a vorbi, pe care o are din naștere. Poate fi mai rău de atât? Da. Cody este singura fată din Poiană. Cei cincizeci de băieți ce au întâmpinat-o nu au nici ei idee de scopul lor in această închisoare. Tot ce știu este că porțile ce îi separă de Labirint se deschid și se închid în fiecare dimineață și seară și că, odată pe luna, un nou-venit este trimis acolo prin Cutie. Așadar, Cody era așteptată... mai mult sau mai puțin. Atât fascinată, cât și îngrozită de poveștile despre așa-zișii Dureroși, fata pune la cale un plan pentru a se strecura, numai puțin, în interiorul Labirintului, cu scopul de a strânge niște informații despre acele creaturi. Proastă mișcare. "I've only got one match, But I can make an explosion." DISCLAIMER: Toate drepturile îi revin lui James Dashner. Nu dețin decât personajele create de mine și ceea ce fac ele etc. Primul volum din seria Derilious Codes.

Un joc bun trebuie să fie distractiv, să aibă o poveste interesantă și personaje bine conturate sau să prezinte un sistem inovator care să pună la încercare îndemânarea jucătorilor. Un joc excelent trebuie să aibă toate cele trei elemente de mai sus și încă ceva în plus. Last of the Heroes, la apariția sa, nu întrunea niciuna dintre condițiile care l-ar fi putut clasifica drept un joc bun. Cu timpul, însă, compania producătoare, Arc Games Entertainment, i-a adus tot felul de îmbunătățiri, scoțându-l astfel din anonimat. Devenind un joc bunicel, acesta a început să se răspândească pe tot globul, aducând companiei profituri tot mai mari. La scurt timp după ce Marc Evans își creează cont și începe să joace Last of the Heroes, el trece prin câteva experiențe îngrozitoare: devine martorul unor scene macabre, în care oamenii sunt omorâți în fața lui de către un individ ascuns în spatele unei mantii negre. Mai mult chiar, Marc simte agonia victimelor de parcă el ar fi cel ucis. Din acest motiv, renunță să mai joace. Dar coșmarurile nu dispar, îl urmăresc chiar și după ce se îndepărtează de tehnologia de realitate virtuală. Cu timpul, învață să se descurce cu aceste experiențe, dar devine tot mai retras, tot mai închis în el. Într-o zi, însă, descoperă că acele crime nu se petrec doar în mintea sa, ci sunt cât se poate de reale. Pus în fața acestui adevăr cumplit, hotărăște să se întoarcă în joc, acolo unde a început totul, și să pună capăt coșmarurilor. De data aceasta, fuga nu mai este o opțiune.