Random
4 historias
Iubire demonică por MaddyMorgenstern
Iubire demonică
MaddyMorgenstern
  • LECTURAS 3,626
  • Votos 625
  • Partes 23
Hekate, o zeița din mitologia greaca, stăpâna magiei negre și stăpâna tărâmului morților decide să facă o mică excursie pe pământ. Inteligentă, frumoasă, captivată de lumea celor vii, se refugiază în mediul rural. Undeva unde nimeni nu s-ar gândii să o caute vreodată. Sufletele sunt singurele surse de viaţă, sigurele cu, care a fost obişnuită încă de când iadul i-a înghiţit sufletul negru ca smoala. Markus, un fiermer chipeş. Educat, bun la suflet, muncitor. Trăieşte după vechile obiceiuri ale strămoşilor, hranindu-se doar din ceea ce e crescut cu mâinile sale muncite. Pământul îi fuge de sub picioare când frumoasa domniţă cu păr negru ca smoala îşi face apariţia în micuţa lui fermă. Talentele ei de seducţie nu funcţionează în ceea ce îl priveşte, şi oricât încearcă la început să îi înghită sufletul, e mult prea curat. Atât de curat încât fiecare gură de aer în preajma lui îi provoacă arsuri demne de flăcările incinse ale iadului. Modestă, dar totuşi răul întruchipat, Hekate încarcă să îl traga pe Markus în întuneric. Însă cu fiecare pas, ea se apropie de lumină. Lumina pură a unei dragoste interzise. #13 în fantezie 6.10.2017 💜(^^) -·-·-·-· Drepturile îmi aparțin. © All rights reserved to MaddyMorgenstern.
Gânduri și mult mult hate por delia_dreamer
Gânduri și mult mult hate
delia_dreamer
  • LECTURAS 45,993
  • Votos 7,277
  • Partes 98
*cartea e destul de veche și e posibil sa nu mai reprezinte întocmai părerile mele actuale*EDIT2 IMI PARE RAU, dar e destul de amuzant sa vezi cat bullshit scoteam pe gura Sunt o persoană sinceră, cu păreri interesante și bine definite. Și așa lipsită de atenție cum mă simt, fac aceasta "carte" ca să discut subiecte care mă pisează pe creier. Deci da. Nu-i cea mai originală chestie din lume, dar hei! Și tu ăla din spate! Liniște acolo! Cum spuneam, am păreri taare ciudate față de lumea asta. Copyright © 2017 D.K.Mikaelson #2 Spirituale - 28.01.2017 #1 Spirituale - 15.02.2017 # 11 Altele - 24. 03. 2017 # 6 Altele - 8.04. 2017
The murderer por Sweet4Kandy
The murderer
Sweet4Kandy
  • LECTURAS 19,463
  • Votos 3,756
  • Partes 18
Credeau că au totul sub control. Dar cum ai putea deține controlul, dacă el e încă acolo, ascunzându-se printre umbre și căutându-și următoarea victimă? Redwood este o lume a râsului sardonic, a formelor întunecate furișându-se, a miasmelor toxice, învăluite într-un amestec de bucurie, teroare și durere.