După ce încearcă să scape de grupul ei, Dehateh, în spatele sălii de pedeapsă găsește o ușă secretă care o duce într-o altă epocă. Află de posibila ucidere a regelui Charles, iar alături de Dante, singurul prieten ce i-a rămas, încearcă să apere regele. ❝Acum că mesenii au plecat și nimeni nu mă va critica, aș dori să-mi împart talentul în ale dansului cu dumneavoastră, milady.❞ ❝Dar eu nu știu să dansez.❞ ❝Stați liniștită, milady. Nici eu.❞

Eagen Conn nu era idealul părintesc, dat fiind că nu avea niciun copil, deşi voia unul, dar nici nu găsise vreo femeie care să îi satisfacă condiţiile legate de tot ce înseamnă supremaţia cuvântului "femeie". Într-o oarecare zi, o zi în care se grăbea spre locul său de muncă, trecuse pe lângă orfelinatul ce se afla lângă el. Era sigur că soarta îl făcuse vecin cu acel loc plin de copii zglobii şi gălăgioşi, pentru a-i arăta că avea nevoie de ei. Văzu la o fereastră murdară şi veche o fetiţă ce îl urmărea atentă cu privirea. Timpul nu îi dădu voie să se întrebe ce e cu ea. A doua zi, se întâmplă exact la fel, iar Eagen nu se putu opri pentru a afla de ce acea fetiţă se uita atât de atent la el. Veni şi a treia zi, în care Eagen se grăbi pentru a putea să o vadă din nou pe acea fetiţă, de care prinse drag inconştient. Avusese timp chiar să intre în orfelinat. - Ai venit să mă iei acasă? întrebă fetiţa cu ochi stăruitori. - Nu, rosti el reticent. - Atunci de ce mai eşti aici? fetiţa vorbi plină de ură, după care se întoarse şi plecă.

Coffee? Parcă viața a devenit puțin mai dulce. @Toate drepturile îi aparțin lui @leerlee, eu doar traduc această carte. @ All rights reserved to @leerlee.

Nu se comporta exemplar. Nu avea ce căuta acolo. Nu trebuia să fie acolo. Nu aparținea locului. Nu va aparține niciodată. Toate astea o duseră la un comportament nedemn de locul acela, iar asta o duse la separarea de omenire. Toate astea o închiseră în camera de pedeapsă a teribilului ei orfelinat pentru comportament răutăcios. Camera 38 era o cameră goală. Sau așa se spunea.

❝De fiecare dată când mă uit la tine, îmi dau seama cât de mult pot pierde. De fiecare dată când mă uit la tine, îmi dau seama cât de imposibilă e dragostea noastră.❞ ❝De ce?❞ ❝Pentru că, draga mea Phaselis, eu sunt doar ce vezi. Eu sunt doar foc.❞

Spunem că perfectul nu există, deși niciodată nu l-am căutat. Am ales să ne prefacem că suntem buni așa cum suntem. Am ales să ne prefacem că ceea ce facem e maximul nostru. Am ales să ne prefacem că totul e exact așa cum trebuie, pentru că perfecțiunea nu există, deși ea e ultimul stadiu în care trebuie dusă o lucrare; mai ales omul. Prin versurile unei imperfecte am încercat să ating perfectul.

O poveste în care un suflet a învățat de la alt suflet că dragostea, în fiecare zi, are altă definiție. [ Short-story; cu această lucrare am participat la un concurs organizat de @TotiPentruUnu , Locul I #DragosteAdevărată ]

Povestea a doi tineri ce se îndrăgostesc în cimitir. Ea vine să citească, el vine să o citească. Moartea mamei lui îi aduce împreună și tot ea le și spulberă tot ce-au construit împreună.

❝Crezi că a supravieţuit cineva?❞ ❝Da.❞ ❝Şi dacă nu?❞ Povestire SF - #1 - 08.07.2014, 14.09.2014, 26.08.2016