❝Cine a putut ajunge într-un loc atât de întunecat ca inima lui și a făcut lumină?❞ Urmărește povestea unui adolescent cu inima frântă și află cine l-a rănit cu adevărat.

Amnezică. Bipolară. Rănită. Îndurerată. Dorincă de răzbunare și de o inteligenţă devastatoare. Însă... E pe jumătate moartă. De ce? Pentru că un om fără amintiri e nefolositor, distrus. Este ,pur și simplu, MORT. Vreți să vedeţi cum un om care nu mai are nimic de pierdut se transformă într-un uragan de sentimente și emoții de neoprit? Ea este furtuna. Ea o să îi manipuleze doar pentru propria satisfacție. O să îi doboare, rând pe rând, în ordinea pe care o va alege, și atunci haosul se va dezlănţui. Și totuși nu ea va izbucni când va veni momentul pentru ca dragostea poate schimba oamenii, iar el își dorește să o schimbe pe ea, să o transforme într-o ploaie de vară presărată cu picuri de soare. El vrea să o ordoneze, dar ea nu vrea. Ea este haosul ordonat.

/// Dorul este un organ de cunoaștere al infinitului /// #70 în proză scurtă 05.05.2016 #59 în proză scurtă 07.05.2016 #44 în proză scurtă 16.05.2016 #18 în proză scurtă 18.05.2016

-Haide, învață-mă să fac muzică. Învață-mă să trăiesc! Râsul ei delicat străbătu cele mai întunecate canale ale sufletului său, și sclipirea din cenușiul ochilor ei îl readuse la viață. Din nou. -Nu fi copil. Muzica, la fel ca viața nu se face cât ai bate din palme. Trebuie să faci mici combinații. -Cum? -Uite așa, răspunse, punând degetele peste clape. Pentru a da naștere muzicii, trebuie să te folosești de ambele feluri de clape, corect? De cele negre, și de cele albe. -Și ce legătură are asta cu viața? -Pentru că viața este asemenea unui pian. Clapele negre ale pianului își au seamănul în tristețea vieții, iar cele albe, reprezintă fericirea. Și pentru a crea un lucru veritabil, amintiri, muzică, absolut tot ce vrei, trebuie să te folosești de ambele seturi. Clape albe și negre. Trisețe și fericire. Așa compui sonetul vieții tale.