Un mesaj de la un nesunoscut.

-Pe dracu! A tipat el trantind telefonul si lunand-o in brate urmând ca mai apoi sa o duca spre masina lui...sperând sa nu fie prea tarziu Ajuns la spital, asistentele i-au luat-o din brațe "eroului" si s-a grăbit spre sala de operatii iar băiatul o striga pe asistentă .Aceasta se intoarce pe călcâie si il priveste speriată. "-Se va face bine?" Aceasta a fost singura intrebare pe care creierul sau o putea procesa. Se putea simti frica din vocea lui, dar si disperarea.Daca o va pierde, sau i se va intampla ceva, va fi doar vina lui!Nu stia cum a putut sa scoată pe gura acele cuvinte, acele cuvinte care au adus-o aici.Se invinovatea pentru tot. Tot ce i se întâmplase era urmarea faptelor si cuvintelor lui. "-Daca nu apar complicatii, sperăm la ce e mai bun!" Spuse asistenta scurt, dur plecând si lasandu-l sa cadă pe scaunul de asteptare intr-o disperare ce il macina, dar nu putea sta cu mana in san. Ofta scurt si se ridica spre telefonul de serviciu aflat pe tejgheaua de la intrare. Forma numarul si suna. -Alo!? Da?! Cine este? Intreba vocea ragusita de femeie la celalalt capăt de fir.Acesta arunca o privire la ceas: E 00:56 -Alo? Doamna Miller? Sunt eu! Dereck!.....spuse acesta tremurând si in voce si in corp in timp ce se juca cu pix pe birou dar nu apucase sa mai vorbească caci femeia i-o taie scurt. - Ce s-a intamplat? Unde esti? Intreaba femeia prompt. -Suntem...Suntem...La spitalul de pe Awersome55! Spune acesta pregătit pentru morală.. - Ce!?! Ce ati facut!? Vin imediat! Spune ea închis am apelul fara ca ca acesta sa mai poată spune ceva... Se asează pe scaunul din sala de asteptare langa sala unde ea e operată.Astepta doar ca cineva sa ii spună ca totul va fi bine deoarece vedea doar asistente mergând de colo-colo mai mult nelinistindu-l.Se gândea ca, dupa toate astea va sta langa ea pana cand se va trezi iar dupa aceea,nu avea ds gand sa o mai deranjeze.Se simte mizerabil pentru ceea ce ii facu-se.

„În timpul când muza mea trăia, în brațele ei sălășluia Paradisul, pacea, liniștea și bucuria sufletului meu. După ce a murit, acel Paradis predestinat numai mie a fost mistuit de flăcări, spre groaza mea. Paradisul meu s-a stins odată cu muza mea și odată cu muza, s-a dus și toată umanitatea din jurul meu, culorile vieții lichefiindu-se și scurgându-se ca vopseaua de pe o pânză udă. De atunci, lumea mea se conturează în alb, negru și gri. m-am auzit spunând , din nou, de parcă nu eu aș fi rostit acele cuvinte."