Copilăria se presupune a fi cea mai frumoasă parte a vieții. Atunci când te așezi pe iarbă, inspiri adânc și simți cum aerul răcoros îți intră în plămâni și te revigorează. Atunci când totul este roz, nu ai nicio grijă. Atunci când soarele-ți zâmbește iar păsările-ți cântă. Atunci când ieși in ploaie și lași picăturile de apă să-ți transforme corpul în albia viitorului râu. Când, chiar dacă este udă și rece, o simți din plin cu zâmbetul pe buze. Dar, eu nu am fost așa. Tânjesc după cuvântul în trei silabe - iubire. Dar nu pot s-o simt. Nu pot simți fiorii electrici traversându-mi corpul la fiecare privire. Nu pot simți căldura unei persoane, nu pot a iar acum înțeleg de ce. Sunt un demon. O ființă fără inimă căreia îi este predestinat să trăiască în chin și suferință. Și am de gând să mă răzbun. Pe cel ce mi-a omorât familia, ce mi-a distrus viața. Iar acest lucru mă va arde pe dinăuntru, în ambele sensuri. « Burned » #11 in Paranormale -- 28.12.2015 #16 in Paranormale -- 03.06.2016