In curs de citire
23 stories
O pereche criminală by davinelexi20
davinelexi20
  • WpView
    Reads 11,200
  • WpVote
    Votes 1,527
  • WpPart
    Parts 7
Eliberaţi din închisoare, cei cinci tineri aflaţi sub aripa lui Simon, ascunşi într-o casă în inima pădurii care încojoară oraşul Grand Forks, sunt obligaţi să facă lucruri pe care nu le credeau posibile. Cinci oameni diferiţi, dar cu un trecut asemănător, urmează regulile stricte ale şefului lor fără chip, intrând în jocul lui şi eliminând nume mari de pe lista sa neagră şi aparent interminabilă. Pe lângă faptul că nu-şi găseşte locul nici după doi ani petrecuţi sub acelaşi acoperiş cu colegii săi, Carolina este nevoită să ducă un al doilea război - de data aceasta personal - cu cel mai bun asasin din casa lui Simon. Jace se dovedeşte a fi pus pe ceartă mereu, un bărbat cu adevărat letal, făcându-i englezoaicei viaţa un infern, inducând-o în eroare de cele mai multe ori şi dându-i speranţe deşarte în ceea ce priveşte sentimentele acestuia pentru ea. Iubirea şi ura se îmbină într-un volum exploziv; cei cinci trec prin situaţii limită care îi apropie şi îi face o echipă specială, însă asta nu alungă nici pe departe teama de un viitor necunoscut. Oare ce se va întâmpla cu ei după ce lista neagră a lui Simon se sfârşeşte?
Cădere Liberă by DevonaHawkins
DevonaHawkins
  • WpView
    Reads 345,620
  • WpVote
    Votes 26,597
  • WpPart
    Parts 33
Faith Smith îşi trăieşte adolescenţa într-un mod mai aparte. Sosirea sa în New York nu a fost încă de la început de bun augur, mai ales după întâlnirea palpitantă cu viitorul său tată: un tip de douăzeci şi cinci de ani. Din primele săptămâni cuvântul "pedofilie" îi răsuna în cap, iar asta nu numai că o înfricoşa, dar o făcea să creadă că venirea ei aici a fost o greşeală colosală. Alexander Montblanc nu e niciodată cine pare a fi. Dur, rece şi nepăsător ar fi cele trei cuvinte care îl descriu cel mai bine. Niciodată nu se lasă bătut, mai ales când vrea să obţină cu adevărat ceva. Şi ce ai vrea mai mult decât o fată de şaisprezece ani, care e îngrozită de ceea ce i s-ar putea întâmpla? Desigur, nimic. Lucrurile nu sunt niciodată ceea ce par a fi, iar şantajul e la îndemâna oricui. Cover: @simplist69 Toate drepturile rezervate: Devona R. Hawkins, 2015.
Thin Line by MayaCrazyKat
MayaCrazyKat
  • WpView
    Reads 293,277
  • WpVote
    Votes 12,523
  • WpPart
    Parts 10
. Natalie Parker duce o viață de prințesă. Răsfățată, de o frumusețe răpitoare și o iubitoare a luxului și distracției, blonda ambițioasă are tot ce și-ar putea dori pentru a fi pe deplin mulțumită și fericită... totul în afară de jumătatea sa, de prințul ei fermecător, care pare că a tot refuzat să îi iasă în cale până acum... Asta și faptul că un anumit Marc Cross i-a distrus mereu șansele la o relație. Dar, ăsta nu e un motiv de disperare. Proaspăt întoarsă în oraș și cu planuri mărețe în minte, Natalie e hotărâtă să găsească acea persoană cu care își va petrece tot restul vieții, înfruntându-și în același timp și vechiul dușman de moarte. Și ce dacă Marc Cross e iritant de irezistibil, un bărbat plin de succes și un caracter autoritar și intimidant? Asta nu schimbă cu nimic faptul că încă o scoate din sărite, poate chiar mai mult decât pe vremea când erau adolescenți. Marc Cross își trăiește viața încărcată și luxoasă fără a auzi prea des cuvântul "nu". Totuși, situația a fost mereu alta când venea vorba de o anumită blondă cu replici acide și zâmbete jucăușe. Și, chiar dacă metodele sale nu au fost niciodată prea delicate, asta tot nu îi oferă o scuză neastâmpăratei domnișoare Parker să îl sfideze și să îl refuze la fiecare pas. Mai ales nu acum, când întoarcerea ei în oraș dă startul unui nou capitol în povestea lor atât de complicată... În plus, un lucru e cert... există o linie subțire între dragoste și ură. *Continuarea poveștii The One-Night Stand. Nu e nevoie să citiți mai întâi TONS.*
Pasiune și satin roșu (Seria Salem #2) (publicată) by corina_conny
corina_conny
  • WpView
    Reads 154,190
  • WpVote
    Votes 9,194
  • WpPart
    Parts 16
- volumul II din Seria Salem - Deși oficial se întoarce în Salem pentru a participa la nunta prietenului său, Quinn Carson are și altceva în plan. Dacă în urmă cu câteva luni o relație cu o anumită „vrăjitoare" din Salem părea ceva imposibil, acum totul s-a schimbat, însă nu așa cum se aștepta el. April Barnes nu mai este fata pe care o știa. Nimic nu mai este cu era, iar asta îl face să se îndoiască de planul său. Drepturile de autor asupra cărților scrise de mine au fost declarate, iar cei care le vor copia sau publica vor răspunde legal pentru plagiat. Drepturile îmi aparțin în exclusivitate. © All rights reserved to Corina Cindea (corina_conny), 2017 Cartea conține și scene licențioase.
Theodore by sweet-vibe
sweet-vibe
  • WpView
    Reads 3,113
  • WpVote
    Votes 495
  • WpPart
    Parts 5
"Doar nu-ți place de fratele meu, nu-i așa Rumor?" - mi-am mutat privirea de pe a ei, știind prea bine că nu îi pot nega bănuielile. highest ranking - #242 ficţiune pentru adolescenţi [08.08]
The Heartbroken Heartbreaker by SamMadison
SamMadison
  • WpView
    Reads 47,236,312
  • WpVote
    Votes 1,310,252
  • WpPart
    Parts 47
A painful breakup pushes Kyla Evans to get into a fake relationship with the person her ex-boyfriend hates the most: Seth Everett. But what will she do when the game starts to feel too real? ***** Seventeen-year-old Kyla has sworn off love. After getting dumped all too suddenly by her longtime boyfriend Cedric, she becomes convinced that people are never really who you think they are. So when notorious playboy Seth Everett suggests that Kyla fake date him to get back at Cedric, it seems like the perfect plan... as long as she doesn't end up falling for him. Content and/or trigger warning: This story mentions cancer, which may be triggering for some readers. [[word count: 150,000-200,000 words]]
Fluturi Prăfuiți - Enigma Evei by midnightchristmas
midnightchristmas
  • WpView
    Reads 21,408
  • WpVote
    Votes 2,236
  • WpPart
    Parts 18
Leonard este un tânăr ce își dorește să găsească ceea ce sufletului său îi lipsește. Va învăța o lecție despre viață, dăruire completă, dragoste și durerea. Este o poveste foarte dragă mie. Vă invit să vă delectați de o experiență de viață a unui bărbat ce a cunoscut fericirea doar pentru a învăța că nimic pe această lume nu este nemuritor.
Dear Bailey by SarahLWhite
SarahLWhite
  • WpView
    Reads 8,100,878
  • WpVote
    Votes 494,238
  • WpPart
    Parts 112
Bailey is taking her yearly flight to her father's house in Florida for the summer. When her plane gets delayed, she's forced to spend a few hours at an airport in the middle of nowhere. As a teenager traveling alone, she knows it's best not to talk to strangers-but what if he's in uniform and really cute? Lucas is traveling alone to Florida to report for duty. His decision to join the Marines might have been impulsive, but he's learning really fast his career with the Marines will involve a lot of "hurry up and wait." He's not interested in making small talk with any other tired travelers-but what if he just can't help but learn her name? When Bailey agrees to give Lucas her email address after a few hours together in an airport in the middle of nowhere, they'll learn that a lot can happen between "Dear Baily" and "Love, Lucas." This will be a short YA story.
Lupte interioare by Lisandria
Lisandria
  • WpView
    Reads 205,211
  • WpVote
    Votes 13,193
  • WpPart
    Parts 57
„Omnia vincit amor, et nos cedamus amori" Virgiliu (Iubirea învinge orice şi noi ne plecăm puterii sale) „Îşi ridică privirea şi se uită contemplativ la soţia lui, fără să clipească. În acele clipe se născu o nouă întrebare în gândurile sale şi anume; cum de-i trecuse prin cap să renunţe la prezenţa ei, când doar simpla ei imagine îi umplea inima de iubire şi de o linişte înfloritoare? Cum să-i facă rău prezenţa soției lui, când de fapt, absenţa ei l-a făcut să acţioneze ca un nebun în ziua precedentă? Lipsa ei de lângă el şi din ochii lui constituia calamitatea existenţei sale, iar el era mult prea conștient de asta. Privind-o cu o mare atenţie cum doarme, realiză că toată fiinţa ei, că fiecare linie ce profila trăsăturile chipului ei, că fiecare fir de păr, că fiecare parte din trupul soției lui au fost atinse şi iubite de el, că toate astea îi erau atât de cunoscute şi atât de dragi. Şi nu exista centimetru din ea care să nu-i fie drag. În pofida faptului că ea nu mai dorea asta, ea era a lui oricum, pentru că femeia ce-i era soție sălăjuia în inima lui şi în integralitatea a ceea ce înseamnă omul Fabio. Astfel, o purta cu el oriunde şi în orice moment. Cu toate acestea, se întreba cu ciudă; de ce îi este cu mult mai uşor să o iubească, decât să o urască, după tot ceea ce ea i-a făcut?"
Pull The Trigger by MayaCrazyKat
MayaCrazyKat
  • WpView
    Reads 3,503,729
  • WpVote
    Votes 138,594
  • WpPart
    Parts 57
"The story where the good girl falls for the villain" Își prefera viața placidă. Iubea monotonia și ridica în slăvi singurătatea. Era un suflet solitar și un caracter pașnic. Era prinsă între dorința de a se îndepărta de tot ce îi tulbura liniștea mult dorită și incapacitate de a lăsa totul în urmă. Și totuși, Emilia Bellini era menită să devină o piesă esențială într-un joc al vieții și morții, al loialității și trădării, al răzbunării și disperării, din care nu avea să iasă neafectată... Însă a devenit conștientă de asta doar după ce l-a întâlnit pe el. Poseda autoritate într-o lume în care ea nu își avea locul. Era temperamental, intimidant, acerb, ardent, enigmatic și un caracter animalic și imprevizibil. Era o influență negativă și incontrolabilă, un suflet damnat și cel mai groaznic coșmar al ei. Antonio Calistro era menit să o schimbe și să o distrugă în toate modurile posibile... Dar același era și efectul ei asupra lui. Captivă într-o lume lipsită de control, Emily riscă să îl piardă și ea pe al ei, laolaltă cu tot ce încearcă să protejeze și să păstreze intact. Dar timpul nu poate fi dat înapoi și inima și pacea ei reprezintă deja mizele unui joc pe care nu are șanse să îl câștige. Nu când existența ordinarului devine nulă pentru ea. Nu când simpla prezență a unui bărbat pe care îi este interzis să îl iubească o dă peste cap și îi tulbură întreaga ființă. Nu când echilibrul dispare total în alegerile și scopurile ei. Și mai ales, nu când riscă să piardă totul. Toate drepturile rezervate © MayaCrazyKat.