altădată
17 stories
Getting Caught (Prima Carte)- Editata by FefeLove
FefeLove
  • WpView
    Reads 537,071
  • WpVote
    Votes 22,882
  • WpPart
    Parts 24
Tocmai când am vrut să mă ridic, gura lui s-a năpustit peste a mea. În secunda în care buzele ni s-au atins, am gemut amândoi. Mi-am simțit tot corpul explodând cu o dorință fierbinte. Buzele lui erau atât de disperate încât le savurau pe ale mele, cu mișcări rapide. Una din mâinile lui s-a făcut pumn în părul meu, trăgând, făcându-mă să îmi deschid gura. Nu a irosit nicio secundă pentru că limba lui a intrat acolo unde aveam nevoie să fie, explorând fiecare colțișor al gurii mele. Mi-am trecut limba peste buza lui inferioară, făcându-l să își retragă limba pentru că era rândul meu. În timp ce limba mea umbla nestingherită, gustând, mi-am trecut dinții ușor peste buza lui. Într-o fracțiune de secundă, eram sub el. Sânii mei, acoperiți doar cu o bucată subțire de material erau presați cu pieptul lui. Greutatea lui mă strivea, dar senzația era plăcută, deoarece membrul lui, acum mai vizibil ca niciodată, îmi atingea stomacul făcându-mi spatele să se arcuiască. *** Raisa Wilson, a avut o viață grea de la vârsta de 18 ani și este obligată să trăiască cu un mafiot care se întâmplă să fie și prietenul ei. Dar ce se întâmplă când o trimite să fure din casa unui bărbat și ea rămâne prinsă acolo? Facebook-https://www.facebook.com/fefelove.pewattpad Fictiune adulti #1 Povestiri de dragoste #1
Poem licean by ElinaDelRey
ElinaDelRey
  • WpView
    Reads 5,308
  • WpVote
    Votes 395
  • WpPart
    Parts 15
◄ Gheaţa şi frigul îmi fug printre degete. Începe iarna. Anotimpurile curg, e viaţă pe teren şi copii aleargă înnebuniţ işi sufletul meu zbiară ca ucis şi cade în zăpadă. Oameni care fug de mine şi cad din cer ochi care mă cuprind şi nu mă lasă să respir, mă sugrumă şi eu mă sting în faţa tuturor. Dar măcar ţin suflete în braţe. ►
The bad boy is my roommate by bibiydd
bibiydd
  • WpView
    Reads 1,181,291
  • WpVote
    Votes 47,492
  • WpPart
    Parts 81
Viata ei a fost una dura.Mia punandu-si toate sperantele intr-o facultate care ii promite un viitor frumos pe care ea si-l doreste nespus.Toate gandurile pozitive insa ii sunt distruse de catre o singura persoana, care este chiar colegul ei de camera.
Prietenia pentru antisociali by xshaden
xshaden
  • WpView
    Reads 3,809
  • WpVote
    Votes 288
  • WpPart
    Parts 3
"PRIETENIA PENTRU ANTISOCIALI. TABARA DE VARA. FA-TI PRIETENI REALI IN TREI LUNI." copyright © 2013 xshaden
Domnişoara (editare) by Eirina
Eirina
  • WpView
    Reads 1,738
  • WpVote
    Votes 127
  • WpPart
    Parts 6
Needitată. Cinci domnişoare pline de mister. Fiecare diferită, dar în acelaşi timp identică. Fiecare cu idei diferite, dar care urmăresc aceeaşi temă. Cinci domnişoare. Cinci. Una mai periculoasă ca altă. Una mai isteaţă ca alta. Una mai sensibilă şi alta fără inimă. Crimă, dragoste, mister şi aventură. -Domnişoara-
Sadistic by rox-silvery
rox-silvery
  • WpView
    Reads 52,930
  • WpVote
    Votes 3,959
  • WpPart
    Parts 15
Toţi au crezut că îi vor putrezi oasele în spitalul de nebuni, dar toţi s-au înşelat. Acum e liberă din nou, cu un singur gând în minte. Răzbunarea e o târfă.
50 de motive pentru care nu te mai iubesc /pauza/ by TheFlowerHope
TheFlowerHope
  • WpView
    Reads 3,131
  • WpVote
    Votes 150
  • WpPart
    Parts 5
- Imi placea totul la tine , te iubeam . De ce ai dat cu piciorul la tot ce iti ofeream ? Iubire , sinceritate , loialitate . Dar acum nu , nu Haven . Nu se mai poate intampla nimic . Am 50 de motive pentru care nu te mai iubesc . -
PIANISTUL FĂRĂ DEGETE by Robert_Udrea
Robert_Udrea
  • WpView
    Reads 6,685
  • WpVote
    Votes 668
  • WpPart
    Parts 16
Un tânăr evreu își primește pedeapsa: degetele îi sunt retezate! Visul său era să devină un renumit pianist, și copilul a îndrăznit să sfidere regimul. Și să lupte pentru visul său... Prins într-un joc clandestin la nivel înalt, tânărul va trebui să se hotărască în ce măsură va fi spionul obedient al lui Hitler și care va fi metoda de a se răzbuna pentru deportarea părinților săi într-un lagăr al groazei.
Șase sute șaizeci și șase by SuicideinSilence
SuicideinSilence
  • WpView
    Reads 6,082
  • WpVote
    Votes 362
  • WpPart
    Parts 10
⛔️ EDITATĂ + CAPITOL NOU ⛔️
Dark Paradise [A Harry Styles Fan Fiction] by xLittleMuffin
xLittleMuffin
  • WpView
    Reads 16,049
  • WpVote
    Votes 535
  • WpPart
    Parts 7
Intr-o singura noapte, viata lui Kimberly Rey a luat o intorsatura neasteptata. Adolescenta bogata parea sa aiba o viata perfecta. Era nelipsita de la petreceri, dar popularitatea ei nu umplea golul pe care il simtea, nici alcoolul sau drogurile pe care le consuma adesea. Salvata din ghearele reci ale mortii, de catre un strain misterios, aceasta dezvolta o pasiune pentru el, inca din clipa in care privirile lor s-au intalnit. Dupa dureroasa moarte a parintilor si a fratelui ei, Kim isi lasa viata in mainile protectoare ale lui Harry si accepta sa plece cu el, fara sa stie nimic despre salvatorul sau. Isi pierduse speranta, dar alaturi de el invata sa traiasca si isi recastiga increderea in propriile sale puteri. In timp, intrebarile lui Kim apar, iar Harry le face fata din ce in ce mai greu. Incearca sa o tina departe de el, ranind-o, dar misterul din jurul lui o face pe Kim sa-l vrea si mai mult. Lupta ei cu drogurile si alcoolul este inlocuita cu o dependenta mai mare, una care creste pe zi ce trece si care nu poate fi stapanita: dependenta pentru Harry Styles. Atractia dintre cei doi este prea puternica, iar Harry cedeaza, dar jocul se schimba atunci cand apare Scott. O relatie intre ei este imposibila, pericolul fiind prea mare. Isi vor asuma acest risc?