Balada viselor pierdute
Visele sunt ca îngerii: Țin întunericul la depărtare. Dar cât poți ține speranțe vii? Cât să stea un înger fără să zboare? ©BreathWords
Visele sunt ca îngerii: Țin întunericul la depărtare. Dar cât poți ține speranțe vii? Cât să stea un înger fără să zboare? ©BreathWords
Acum, în miez de noapte, îți spun că dacă mi-ar fi fost mie adresată întrebarea reporterului aș fi răspuns simplu. Fără timp de gândire, fără lingușeli și cuvinte mari spuse din dorința de a fi iertat: „Sunt un om nemuritor, iar ea e șansa mea la moarte.". ©MayraOrdish
E o scurta poveste, pe care am scris-o acum ceva timp si pe care am decis sa o public ;)
"Te urăsc, pentru că de fiecare dată când mă uit la tine, mi-e dor de Alec. Te urăsc, Landon, pentru că nu eşti el." highest ranking - #8 proză scurtă [16.02]
Anul 1580. Încet-încet, lumea umană a degenerat, lăsându-se condusă de creaturi supranaturale. Teroarea urmărea puținii oameni rămași în viață la orice pas. Tocmai când se credea că nu mai există nicio scăpare, apare profeția. Tânăra Rena urcă pe tron, fiind ultima șansă a omenirii să scape de chinul îngrozitor, însă...