După o petrecere uimitoare, viața frumoasei Alisson ia o întorsătură greșită, tranformându-i viața perfectă în propriul ei coșmar. După accidentul care nu a reușit să o omoare, însă a ținut-o timp de 8 luni în comă, află că părinții ei au fost asasinați și că ea ar fi trebuit de asemenea să se afle printre victime. De parcă nu ar fi fost suficient, bărbatul care în urmă cu câteva luni i-a frânt inima, s-a întors, pregătit să-i dea viața peste cap din nou. Să fie oare de bine? Răzbunare sau iubire? Întrebări care-i făceau zilele amare și nopțile fără final.

Înițial, am perceput-o ca pe o simplă siluetă feminină în marea de oameni ce trecea prin stângă şi dreapta mea. O pană în bătaia destinului, dar se pare că destinul a oprit-o în palma mea. Mi-a dat şansa să sparg iluzia acelui chip frumos şi acelui zâmbet fugar. M-am apropiat de ea cu paşi măruți, am încercat să-i deslușesc misterul ținutului neatins. Părul ei închis la culoare miroase a frig şi mătăsos precum un pat pe care mi-aş petrece fiecare dimineata şi în care mi-aş înfinge degetele doar pentru a simți textura fină si distinsă. Ochii ei, la fel de negrii precum o noapte fără stele şi dominată din când în când de o anumită sclipire ca o luna în miniatura pe bolta întunecată a irisului, încă îmi bantuie serile. Buzele ei, mereu rosii ca sângele, purtau semnele unor şoapte nerostite, a unui regret, a unei mărturisiri înfrănate. Pielea ei, de porțelan viu, încă duce ruşinată semnele unui trecut dificil. Şi totuşi, şahul este pentru inimi puternice, ce ştiu că eşecul nu este o opțiune. Dar destinul este un jucător mai bun ca fiecare dintre noi. Am muncit să dezbin şi să cuceresc jocul de şah, doar că să cuprind în mâini regina. Dădeam viața şi contur cele mai ascunse creație pe care sufletul meu o putea concepe. Dar s-a întâmplat ca într-o zi să privesc cum creația mea s-a prăbuşit peste mine asemenea unui munte. Atunci, scuturandu-mă şi ridicându-mă din ruine, am găsit-o privindu-mă din picioare cu ochii aceia melancolici cu care mă obisnuisem să ii examinez strălucirile în fiecare dimineață, prânz şi seara. Dezamăgirea a fost tot ce am descoperit in ei. Rămăsesem mut. Nu mă puteam plânge, nu mai aveam lacrimi să sufar iar amarul se intensifica cu fiecare gura de aer. Iar tot ce a putut ea să spună a fost:" Nu cunosc iubirea ca pe ceva etern."