Lista de lecturi a lui RamonaPantazi
2 stories
Rătăcind prin întuneric by ancaramona19
Rătăcind prin întuneric
ancaramona19
  • Reads 11,861
  • Votes 1,456
  • Parts 19
„Pentru ca răul să învingă, este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic." Edmund Burke. Ezekiel Hayes a fost dintotdeauna un tip rece. Și nu pentru că inima lui ar fi înghețată, sau pentru că nu ar fi capabil să iubească. Ci pentru că așa a ales. S-a înrolat în trupele Navy Seals și și-a dedicat tot timpul misiunilor sale. " Singura zi ușoară a fost cea de ieri" este motto-ul după care se ghidează. Singurul care i-a fost alături de când se știe este Theodore, fratele său mai mic. Dar în viața lui apare Cataleya, o botanistă pasionată de munca ei, iar prioritățile lui Ezekiel încep să se schimbe și, fără să își dea seama, începe să nutrească sentimente pe care nu le-a cunoscut niciodată. Însă, în momentul în care totul se schimbă în jurul lor și viața așa cum o știau se destramă în doar o fracțiune de secundă, Ezekiel este nevoit să învețe să își reprime tot ce începuse să simtă. Câți dintre noi am avea puterea să o luăm de la zero, cu inima făcută bucăți? Cu atât mai mult atunci când nimic din ceea ce consideram obișnuit nu mai există? O poveste despre iubire, pierdere și supraviețuire. O poveste despre inimi frânte și destine rătăcite. Cover by @yoonymi
Du-mă spre noi by byancaelysa
Du-mă spre noi
byancaelysa
  • Reads 4,812
  • Votes 117
  • Parts 3
. Cele mai frumoase povești se nasc din drame. Dar, înainte de a ajunge la adevăratul sens al acestor cuvinte, oamenii se pierd. Se pierd pe ei înșiși, se pierd unii pe alții. Apoi se caută neîntrerupt. Își caută bucățile de inimi prin labirinturi, prin mulțime și speră să ajungă din nou întregi. Elena nu mai știe de mult ce înseamnă să fii completă. A încercat, dar nu a găsit răspunsul la întrebările care au adus-o în locul în care se află. Acum, tot ce i-a mai rămas este o doleanță. Și, pentru moment, este irealizabilă. S-a săturat de minciuni. E defectă, defectă până în măduva oaselor, indiferent de ce ar spune alții. Însă numai ochii celui care o iubește o pot vedea prin întunericul cu care s-a înconjurat. Și e atât de frumoasă...