poezie şi proză scurtă despre neregăsire🌊

O vorbă, poate două.

„Mirosea a gutuie rasă, a brumă, frig și noroi și totuși prin fereastra deschisă nimeni nu putea vedea altceva decât pe Dune desculță, cu părul proaspăt tăiat, dansând un waltz toamnei aceleia nesfârșit de ticăloase." All rights reserved © 2018 by lMonetl

pseudo-renașterea durează cât o respirație. îneacă-te. * locul 1 in cateva concursuri bla bla 1 july - 29 july 2019

Cuvintele îmi strigau cu ecou în minte, cauzându-mi surzirea sinelui interior; îmi băteau la ferestrele irișilor, cicatrizându-mi sticla sufletului și spărgându-mi în bucățele viziunea asupra lumii; îmi curgeau în cascade prin sinusuri și prin gură, lăsându-mă vulnerabilă și sufocându-mă, ca, mai apoi, să mă recupereze din oceanul lor incomprehensibil de filozofie, subiectivism și ideologii și să mă urce pe piedestalul eliberării. Cuvintele îmi săpau în piept ca o gheară găunoasă de genune. Cuvintele mă distrugeau. Într-un miez de noapte, n-am mai rezistat și le-am permis să se elibereze. Mâna mi-a tremurat incontrolabil deasupra foilor de carnet risipite pe tot cuprinsul apartamentului meu. Mi-am colorat palmele cu stropi psihotici de cerneală, am îmbuteliat licurici, praf de stele, pulbere de lună și răsuflare de diamant, m-am măritat cu abstractul și mi-am strâns la piept, avar, eul liric, printre zgomotele stiloului scrijelind hârtia. Ochii mi-au scăpărat în întuneric, a beatitudine. Și am scris scrisori. Iar, cu fărâmele de ventrilocitate rămase, mi-am pictat trupul lumesc, efemer, și mi-am reîntregit spiritul. cover by YOONGBERRY.