Anca's Reading List
24 stories
Fugind de destin - FINALIZATĂ by daniellejdc
daniellejdc
  • WpView
    Reads 1,008,785
  • WpVote
    Votes 59,519
  • WpPart
    Parts 73
FINALIZATĂ Fugind de destin ai o singură destinație: locul în care a început totul. Te întorci în locul în care s-au scris primele cuvinte ale poveștii, căutând un final. Un final de la care ai multe așteptări, sperând ca măcar o dată viața să îți zâmbească, căci, în sfârșit, după atâta vreme, poți închide ochii, gândindu-te că ceea ce s-a întâmplat în trecut sunt doar niște amintiri date uitării. Dar ce se întâmplă când totul merge într-o altă direcție, iar planurile tale nu mai coincid? Un trecut sub semnul întrebării și cinci ani ascunși de ochii tuturor sunt doar o parte din lucrurile ce definesc viața Amadorei Rizzo, o italiancă de douăzeci și trei de ani, reântoarsă în orașul natal după cinci ani de absență. Sosirea sa în frumosul Palermo a fost una ascunsă, știind de aceasta doar prietena sa, Carlotta. Nici aici lucrurile nu decurg mai bine, ajungând în pragul disperării în încercarea căutării unui loc de muncă. Măștile ascund, de cele mai multe ori, secrete, însă după căderea acestora, ceea ce ai dorit cu atât de multă vehemență să rămână ascuns reușește să își facă loc printre frânturile realității și îți cuprinde rând pe rând întreaga viață. Fără să se lase condus de sentimente, Alessandro Claudio Moretti a continuat să poarte aceeași mască, în ciuda celor întâmplate. Fiind capul celei mai cunoscute familii din Italia, păstrează aparențele, nelăsând să se arate vreo clipă mișcat de lucrurile petrecute în jurul său. O dorință arzătoare i-a ars trupul zi de zi și nu a încetat nicio clipă să-i mistuie corpul, însă momentul în care aceasta se împlinește este fatidic pentru amândoi. 19.06.2018 © All rights reserved to Daniellejdc. Mulțumesc mult pentru copertă, @yoonymi!
Suflet negru (I) by juvia99
juvia99
  • WpView
    Reads 254,984
  • WpVote
    Votes 17,469
  • WpPart
    Parts 45
"Rănile sufletului se deosebesc de celelalte prin aceea că se acoperă, dar nu se inchid, mereu dureroase, mereu gata să sângereze când le atingi, ele rămân în inimă vii şi deschise." -Alexandre Dumas Ce poţi face atunci când ispita e mai mare ca voinţa? Când principiile tale se spulberă? Când te simţi atât de atrasă de întuneric încât nu ai putea trăi fără el? Când moartea nu îţi mai inspiră frică, ci eliberare? Sufletul lui e negru ca tăciunele, însă al ei e alb ca zăpada. Ochii lui sunt roşii ca sângele, ai ei albaştri precum cerul. Viaţa lui e plină de sacrificii, mii de ani observând omenirea, iar a ei...devine însuși sacrificiul. Primul volum al seriei "Demonul tentaţiei". 25.01.2017 - #1 în Fantezie
Blackjack by PaulaStoianovici
PaulaStoianovici
  • WpView
    Reads 585,743
  • WpVote
    Votes 33,330
  • WpPart
    Parts 43
CARTE NEEDITATA!!! Maureen nu a simțit niciodată acea „scânteie" cu nici un bărbat care i-a ieșit în cale, care să-i fure respirația și să o năucească complet. Până într-o seară, când, misteriosul și arogantul Jackson apare la locul ei de muncă. Și nu doar o dată. De fiecare dată când se întâlnesc totul este exploziv între ei. Deși află că nu este tocmai băiatul cuminte, aceasta nu poate sta departe de el. Este determinată să afle ce ascunde Jackson în spatele corpului apetisant, a zâmbetului și să-l scoată din lumea întunecată care îl înconjoară. Oare va reuși? Toate drepturile rezervate. ©2025 Paula I. Stoianovici
Seria Steaua Dimineții: CÂNTECUL LAYREI by MIRACHRISTHAL77
MIRACHRISTHAL77
  • WpView
    Reads 86,206
  • WpVote
    Votes 9,351
  • WpPart
    Parts 65
Volumul II
Seria Steaua Dimineții: CĂDEREA UNUI HERUVIM by MIRACHRISTHAL77
MIRACHRISTHAL77
  • WpView
    Reads 171,474
  • WpVote
    Votes 13,646
  • WpPart
    Parts 72
Volumul I
Stay by Geoliina
Geoliina
  • WpView
    Reads 272,765
  • WpVote
    Votes 12,002
  • WpPart
    Parts 67
Oamenii nu pot trăi fără iubire și nu sunt meniți să fie singuri. Mulți dintre ei, însă ,nu realizează importanța și valoarea unui suflet pereche , alături de care să împartă pământul , aerul , orizontul , vântul și viața și preferă să se arunce în povești de iubire incerte. Pentru că iubirea nu e rațională și nu putem alege pe cine să iubim. Pentru că la capătul tuturor luptelor interioare între inimă și rațiune , inima este cea. care ia decizia finală. "Ești singur în vârtejul suferinței tale și dacă vrei să ieși trebuie să te scufunzi până se sfârșește .Mai degrabă iubește-o până când iubirea ți se face apă și se scurge prin toți porii. " Viața nu te învață să visezi , te obligă!
Iubire periculoasă by MirellaFlori
MirellaFlori
  • WpView
    Reads 8,074,181
  • WpVote
    Votes 316,105
  • WpPart
    Parts 108
Abygail Smith, o tânără în vârstă de nouăsprezece ani, crede că știe exact ce își dorește de la viață . Însă, după o petrecere la care merge însoțită de cea mai bună prietenă , lumea ei perfectă este zguduită din temelii . Dylan Turner obține întodeauna ce vrea. Sexy si provocator, băiatul o face să simtă dragostea și pasiunea, dar îi face cunoștință și cu durerea și suferința. Povestea lor este condimentată cu certuri, întâlniri romantice şi despărţiri dureroase. „Iubirea poate fi de mai multe feluri, dar toţi tindem să o alegem pe cea periculoasă. Căci aceasta este cea care ne pune limitele la încercare, care ne face să ne simţim vii, dar şi cea care ne poate distruge cel mai uşor. Nu mă îndoiesc că vei lua cea mai bună decizie, dar vreau să ştii că ,atunci când ai de ales trebuie să o faci cu inima, nu cu mintea." -Capitolul 17 *Cartea necesită editare. Conține greșeli ce urmează să fie remediate.*
The Mischievous Mrs. Maxfield by ninyatippett
ninyatippett
  • WpView
    Reads 70,880,283
  • WpVote
    Votes 1,564,698
  • WpPart
    Parts 37
***The wrong girl is sometimes The Right One.*** Charlotte Samuels thought she'd be stuck waiting tables at Marlow's until all her debts are paid off-in about ten thousand years or so. She definitely didn't expect a marriage proposal from the arrogant Brandon Maxfield who was blackmailed by his father to make her his wife if he didn't want his least favorite cousin to run Maxfield Industries. Charlotte's instinct was to say HELL NO! but she's stumped by a few obstacles: 1.) His old man Martin Maxfield is dear to her heart and has been recently deteriorating in health. 2.) She gets a million dollars if she stays married to Brandon for a year. 3.) She would rather like the opportunity to teach the attractive but awfully rude man a few lessons he didn't think he needed from a 'teenage gold-digger' which was his term of endearment for her on their first date-er, business meeting. So what's a girl got to do, right? Sure, she's young and a little rough around the edges but there's something her would-be husband didn't know about her yet-she's nothing like he ever expected. Thrust into the glitzy world a standard-issue Mrs. Maxfield would fit perfectly and rule with impeccable social grace, Charlotte will either have to force herself into the mold or break free of it, risking what little she has left for everything that she can gain. *** Copyright © 2014 by Nina Tippett. All rights reserved. No part of this document may be reproduced or transmitted in any form or by any means, electronic, mechanical, photocopying, recording, or otherwise, without prior written permission of Nina Tippett. This is a work of fiction. All of the characters, organizations, and events portrayed in this novel are either products of the author's imagination or are used fictitiously. Images, music and videos used in the cover art and any of the multimedia content posted in this story are the sole property of their respective owners.
Chasing Red by isabelleronin
isabelleronin
  • WpView
    Reads 261,682,971
  • WpVote
    Votes 3,952,861
  • WpPart
    Parts 73
It started on Wattpad but now is EVERYWHERE! with a published book, a captivating Webcomic on WEBTOON, a published graphic novel, and an upcoming film adaptation by Wattpad WEBTOON studios in Partnership with Stampede. Read, scroll, or watch - Enjoy this romance in any way you like. Stay tuned for film release updates! Basketball star Caleb Lockhart had it all - until a chance encounter with a mysterious woman in red changed everything. For the first time in his life, Caleb wanted something; something he could never have. ***** College heartthrob Caleb Lockhart is the last person a girl like Veronica Strafford should be involved with. Intelligent and ambitious, with good reason to be cynical of the world, Veronica refuses to be the campus player's next conquest, even after a chance encounter sparks an undeniable attraction between them. But with nowhere to stay, and running from recent tragedy, Veronica finds herself leaning on someone else for the first time. Caleb has never wanted something like this before and he's determined to pursue her, even as the secrets of their pasts threaten to break them apart. Book 1 in the Red series
The Entanglement Clause ✓ by amberkbryant
amberkbryant
  • WpView
    Reads 9,967,529
  • WpVote
    Votes 326,938
  • WpPart
    Parts 52
On the WATTYS 2017 SHORTLIST and Featured in COSMOPOLITAN!!! A Wattpad featured story with LOTS OF STEAM! A new life, new friendships, new love... and a secret that may destroy all three. Emmie Marsden's past is a closed book locked in a secure vault. Alone in a new town and two months pregnant with the child of a man she wants nothing more to do with, she is attempting to start her life over again. When she meets the handsome owner of a successful robotics company, she decides to embrace her new life by having a one-night stand with him. Recently betrayed by his money-hungry fiancée, Ryker James isn't looking for anything more permanent than Emmie is. They make a deal: Sex without entanglement. This agreement works at first, but as their one-night stand turns into a month of nights, Emmie realizes she wants to tell Ryker the truth; she can't keep her baby a secret forever, after all. Will telling Ryker of her shrouded past destroy the life they'd begun to build together? ***Note: This story will include adults engaging in fun, adult sexy times. Each scene of this nature will be noted so that delicate readers can skip over it and indelicate readers can dive in with gusto. Enjoy!