"Suntem condamnați să fim liberi", este ceea ce afirmă filosoful francez Jean-Paul Sartre. De câte ori n-am ridicat noi libertatea-n slăvi, interpretând-o după bunul plac, fără să ne întrebăm măcar o dată ce înseamnă ea cu adevărat. N-o să vă vorbesc despre filosofia lui Sartre sau despre a mea, folosind texte lungi și pompoase. Vreau să scriu direct, simplu și să transmit emoții, așa cum încerc de fiecare dată. Mă adresez tuturor ființelor sensibile, care lasă ca durerea și anxietatea să le copleșească și care, ca ființe pline de iubire și compasiune, uită să mai trăiască individual și independent.

”Știu că mi-a mai rămas puțin timp. Vreau ca în acest ultim drum să trăiesc tot ce nu am trăit în douăzeci și unu de ani. Vreau să îmi îndeplinesc douăzeci și una de dorințe. Și vreau să te iubesc pe tine, necunoscutule, deși nu știu cine ești. Vreau să mă asculți, să trăiești cu mine, chiar dacă nu te-am văzut niciodată. Fiindcă te iubesc. Cu dragoste, Joyce” coperta e făcută de xhomicidium. ah, te iubesc.:3

Şi ne naştem, şi vedem, şi ne-aprindem, şi-ascultăm, şi vorbim, şi ne mişcăm, creştem şi-nflorim, şi luptăm şi naştem, şi iubim şi iar luptăm, pân' murim şi ne-ngropăm.

Never stop dancing, never stop feeling.

”cum te cheamă?” - citi ea de pe bilețelul de la el. ”numele meu e mai puţin important, atât timp cât tu nici nu te arăţi” - îi scrise ea înapoi și puse bilețelul lângă automat.

Ai putea fi surprins de cât de mult am tânjit să îți spun asta. Dar cum n-am putut să îți spun m-am decis să îți scriu.

Tu ce ţi-ai dorit la 16 ani? O petrecere frumoasă de ziua ta, alături de prieteni şi familie? Bani ca să îţi cumperi câte haine vrei? Ciocolată şi un iubit drăguţ care să te răsfeţe? Nu şi Anastasia. Singurul lucru pe care şi-l doreşte este să iasă din iadul în care tatăl ei adoptiv a împins-o, obligând-o să se căsătorească cu un bărbat mult mai mare decât ea, pentru nişte amărâţi de bani. Dar ce face când se trezeşte că viitorul soţ nu e tocmai cum crede ea şi este doar un fluture căruia i s-au frânt aripile prea devreme? Te acomodezi sau renunți? Ar fi grozav să trăieşti acolo dacă n-ai fi supravegheat la fiecare pas de paparazzi sau de ochiul critic al viitoarei soacre. *** Probabil ştiţi povestea după numele "Iubirea nu are vârstă", dar am decis între timp să îl schimb. Varianta este needitată şi va rămâne aşa, deci îmi cer scuze pentru eventualele greşeli. Toate drepturile rezervate ©Sense_less, 2014

După un pas important, făcut la o vârstă prea fragedă, Eva pune piciorul în prag și părăsește Sydney-ul, în căutarea unei vieți noi în Manhattan. Niciodată nu ar fi crezut că asta va veni la pachet cu un vecin petrecăreț, necioplit, care-i ațâță viața, încă din prima seară în New York. Însă Christian se dovedește a fi o enigmă intrigantă, poate prea intrigantă, pe care vrea cu toată puterea să o deslușească, chiar dacă prețul este suferința. Toate drepturile rezervate ©LaraBlais 2016

Tot ce te înconjoară te poate face să nu vezi ceea ce contează. Trăiau unul pentru celălalt, dar și-au dat prea târziu seama. 20.05.2016 - #100 in Proza scurta 22.05.2016 - #70 in Proza scurta ©LaraBlais 2016

Te-ai trezit vreodata simţindu-te gol? Poate... ca un balon spart? De parcă brusc ar fi dispărut o piesă din tine? Ariel nu are nici un dignostic pentru golul din ea si nici leacuri care sa o scape. Asa ca ce ar putea sa-i aduca soarta in cale, in cea mai urata zi din viata ei? Sau pe cine? Si ce ar putea face un chirurg oftalmolog la inima?