Lista de lecturi a lui Eshkan
16 stories
Tabăra proscrişilor by MrsssD
MrsssD
  • WpView
    Reads 2,757
  • WpVote
    Votes 1,027
  • WpPart
    Parts 14
Mergi. Cazi. Lumea arată diferit de la pământ. Te gândești: "Merită să mă ridic?", și răspunsul apare imediat... Totul se întâmplă cu un motiv, chiar și atunci când nu suntem suficient de înțelepți ca să ne dăm seama... Nu te dai bătut. Te ridici. Mergi mai departe. Scopul tău în viață este unul. Nu-ți trăi viața doar ca să mulțumești alte persoane! Dar dacă unii dintre noi suntem neîndreptățiți? Dacă scopul vieții noastre nu este cel la care ne așteptăm? Viața lui Josephie Nowak este departe de a fi perfectă. La prima vedere este o adolescentă ca oricare alta, -în vârstă de 15 ani- de altfel... Jossie nici nu bănuiește că viața ei este pe cale să se schimbe, în special după ce află că este înzestrată cu puteri neobișnuite. Viitorul ei este amenințat de Străinii al căror scop este să distrugă și ultimele familii de supravieţuitori ai Satului de pe fața Pământului, considerându-i o amenințare pentru muritori. Cele nouă căpetenii descendente ale familiilor originale, Consiliul, cum se autoproclamau, ascund informaţii esenţiale faţă de ceilalţi locuitori ai Tribului Khio. Curiozitatea fetei o împinge spre a afla aceste secrete. Dar ce va face acesta când va afla că ea este piesa principală în următoarea mutare a Consiliului? Că defapt ea este moştenitoarea de drept a reformatorului Ruphus Khio? Se va afla oare adevărul despre darul ei? Adevărul despre un teribil secret, ascuns printre minciuni...un secret care ar putea distruge cele două lumi, doar prin cuvinte... "Născută din moarte... Ești ultima din mulți. Au așteptat. Vei aduce sfârșitul ! " Credits copertă: @yoonymi
Cavalerul Negru by athennae
athennae
  • WpView
    Reads 51,078
  • WpVote
    Votes 3,909
  • WpPart
    Parts 26
Fantezie/Romantic Prințul demon Quaser din regatul Valhania,un conducător dur, a cărei frumusețe fizică nu il poate întrece oricărui. Dar ajunge spirit în urma unei magii vodoo și este trimis în lumea oameniilor . Leana "Lea" Gauthier, o scriitoare care în urma morții tatălui ei, în urma unui accident de mașină, moștenește o imensă bibliotecă din Moonpolis. Aceasta îl vede pe Quaser de două ori în vis. Vrând să afle mai mult despre el, acesta o condiționează să nu plece din bibliotecă. Ceea ce pare pentru ea o pedeapsă se dovedește a fi un mister, în legătură cu identitatea ei și apariția demonului în formă umană. Este o întorsătură neașteptată când aceasta începe să scrie ,,Cavalerul Negru" și evenimentelor ce vor urma. Publicare 23 martie 2014-29 iunie 2014 Copertă făcută de xenomorphius Ⓒ 2014 Yuki Kazeno- All rights reserved Atenție: Cartea are niște greșeli și erori gramaticale și este nevoie de editare și de completare. Citiți pe propria voastră răspundere.
Fiul grădinarului by RemmsR
RemmsR
  • WpView
    Reads 21,629
  • WpVote
    Votes 2,842
  • WpPart
    Parts 23
*IN CURS DE EDITARE* „Ce loc dezolant ar fi lumea fără nici o floare! Ar fi ca o față fără surâs, ca o petrecere fără un bun venit. Nu sunt, oare, florile stelele pământului, iar stelele, florile cerului?" (A.J. Balfour) „Fiul grădinarului" o poveste de dragoste îmbinată cu fantasticul și epoca victoriană. Protagonista, Felicia, beneficiază de un statut social remarcabil, o familie interesată doar de imagine, bani și prestigiu, şi nu în ultimul rând un prieten adevarăt ce o apreciază pentru ceea ce este ea cu adevarăt. Deşi mulţi visează la averea ei, ea este total dezinteresată de lucruri materiale, preferând în schimb micile gesturi făcute din inimă. Este pusă la încercare, viața oferindu-i numeroase teste ajutând-o să îşi găsească adevăratul suflet pereche, totodată descoperind legende, vrăjitori, creaturi şi nu numai. Această carte face parte din seria #Iubireanuare...? „#Iubireanuare...?" este o serie cu povestiri nelegate, însă cu același scop. 03.12.2016 - #1 în Fantezie (28 iulie 2016) Copertă realizată de Enkel Dika (Thank you buddy!)
Crazy Porn *Yaoi* by Dirtypoke
Dirtypoke
  • WpView
    Reads 11,050
  • WpVote
    Votes 257
  • WpPart
    Parts 4
Baiat care sufera de o forma avansata de personatitate multipla. Nu stie ce vrea. Se indragosteste de cine nu trebuie, ia decizii proste si ajunge chiar in industria pornografica. O situatie contradictorie intre dragostea lui fata de un baiat si a vocilor pentru o altora. Top: 4 -gay 🤧☝️ 4- crima🎉 2- nebunie [boyxboy; gay; yaoi; perversitate; nebunie]
Secretele culorilor by No_hope_here
No_hope_here
  • WpView
    Reads 101,384
  • WpVote
    Votes 6,540
  • WpPart
    Parts 42
V-ati intrebat vreodata ce semnifica fiecare culoare ? Kim a aflat ce semnifica negrul , albastrul , albul si in final violetul . Aceasta trebuie mai intai sa inteleaga aceste culori . Negru- autoritate,putere ----Caden Albastru- intelepciune , cunoastere , liniste ----- Mary Rosu - competitiv , infocat ----- Edana Alb - vindecare , puritate ----- Elora Violet - paranormal , magic ----- Kim Acesti copii Caden , Mary , Edana , Elora si in final Kim, poarta in ei , ''Darul culorilor '' , acestia avand puterea si personalitatea culorii respective . Kim afla ca ea poarta culorea Violet , culoarea cu care poate face magie reala . Oare ce puteri au ceilalti copii ? Ce se va intampla mai departe ?
Asaltul demonilor by VenomTDA
VenomTDA
  • WpView
    Reads 239,590
  • WpVote
    Votes 8,559
  • WpPart
    Parts 35
Un joc bun trebuie să fie distractiv, să aibă o poveste interesantă și personaje bine conturate sau să prezinte un sistem inovator care să pună la încercare îndemânarea jucătorilor. Un joc excelent trebuie să aibă toate cele trei elemente de mai sus și încă ceva în plus. Last of the Heroes, la apariția sa, nu întrunea niciuna dintre condițiile care l-ar fi putut clasifica drept un joc bun. Cu timpul, însă, compania producătoare, Arc Games Entertainment, i-a adus tot felul de îmbunătățiri, scoțându-l astfel din anonimat. Devenind un joc bunicel, acesta a început să se răspândească pe tot globul, aducând companiei profituri tot mai mari. La scurt timp după ce Marc Evans își creează cont și începe să joace Last of the Heroes, el trece prin câteva experiențe îngrozitoare: devine martorul unor scene macabre, în care oamenii sunt omorâți în fața lui de către un individ ascuns în spatele unei mantii negre. Mai mult chiar, Marc simte agonia victimelor de parcă el ar fi cel ucis. Din acest motiv, renunță să mai joace. Dar coșmarurile nu dispar, îl urmăresc chiar și după ce se îndepărtează de tehnologia de realitate virtuală. Cu timpul, învață să se descurce cu aceste experiențe, dar devine tot mai retras, tot mai închis în el. Într-o zi, însă, descoperă că acele crime nu se petrec doar în mintea sa, ci sunt cât se poate de reale. Pus în fața acestui adevăr cumplit, hotărăște să se întoarcă în joc, acolo unde a început totul, și să pună capăt coșmarurilor. De data aceasta, fuga nu mai este o opțiune.
Atingerea morții by DianaBlehoeanu
DianaBlehoeanu
  • WpView
    Reads 223,248
  • WpVote
    Votes 16,499
  • WpPart
    Parts 3
Nu sunt ruptă dintr-o carte de ficțiune proastă, însă port povara unei atingeri mortale. Încă dinaintea nașterii mele, moartea mi-a fost mamă. Am crescut în sânul ei cu o pereche de ochi schimbători- uneori de demon, alte ori de înger- cu o pereche de mâini capabile să omoare cu o singură mângâiere pe obraz și vise ciudate despre ce îmi este hărăzit mie și altora. Am ascuns și negat totul cu stângăcie multă vreme. Însă David a răsărit de nicăieri și într-o singură zi a reușit să-mi afle secretul. Mi-e teamă și lacrimi îmi șiroiesc pe obraji, căci știu cine va fi următoare victimă colaterală a puterilor mele. Întâi a murit mama.Urmează David. E numai o chestiune de timp până când puterile mele vor reuși "accidental" să îl ucidă.
Dragoste și mătase albă (Seria Salem #1) (publicată) by corina_conny
corina_conny
  • WpView
    Reads 260,910
  • WpVote
    Votes 10,889
  • WpPart
    Parts 15
- volumul I al seriei Salem- Salem. Un oraș al cărui nume te duce cu gândul la vrăji și supranatural. Logan Savage. Un contract îl aduce în Salem și totul se schimbă pentru el. Obișnuit să nu stea prea mult într-un singur loc, să nu se atașeze de nimeni și de nimic, atunci când o întâlnește pe Faith Dalton, Logan se trezește prins într-un vârtej de întâmplări și sentimente ciudate care îi răscolesc existența și îl fac să se întrebe dacă nu cumva există, totuși, o soartă sau un destin pentru fiecare dintre noi. O glumă îți poate schimba viața? Uneori, da. Iar dacă totul se întâmplă în Salem, atunci totul capătă sens... Drepturile de autor asupra cărților scrise de mine au fost declarate, iar cei care le vor copia sau publica vor răspunde legal pentru plagiat. Drepturile îmi aparțin în exclusivitate. © All rights reserved to Corina Cindea (corina_conny), 2016 Cartea conține și scene licențioase.
Măști și secrete (publicată) by corina_conny
corina_conny
  • WpView
    Reads 415,204
  • WpVote
    Votes 14,704
  • WpPart
    Parts 14
Deși pare să aibă întreaga lume la picioare și o viață perfectă înainte, Brittany Cavannough descoperă că nimic nu este ceea ce pare. Chiar dacă este conștientă de riscurile la care se expune, este iremediabil atrasă de aura întunecată și plină de mister pe care o emană Maddox Wright. Și, exact ca un fluture atras de flacăra unei lumânări, riscă să se ardă. Trădată de persoanele la care se aștepta mai puțin să o facă, descoperă cu stupoare că toată lumea poartă o mască și ascunde secrete. Că nimeni nu este cine pare. Va ajunge să poarte ea însăși o mască și își va îngropa secretele cât mai adânc în suflet. "Viața este un bal mascat și numai de tine depinde cum alegi să o trăiești: privind de pe margine, pierdut în anonimat și lăsând totul să treacă pe lângă tine, sau savurând fiecare moment al ei în așa fel încât, atunci când vine momentul demascării, să ai curajul să o faci" - Brittany Cavannough Drepturile de autor asupra cărților scrise de mine au fost înregistrate, iar cei care le vor copia, parțial sau integral, vor răspunde legal pentru plagiat. Drepturile îmi aparțin în exclusivitate. © All rights reserved to Corina Cîndea (corina_conny), 2016 Cartea conține și scene licențioase.
Iubire periculoasă by MirellaFlori
MirellaFlori
  • WpView
    Reads 8,072,665
  • WpVote
    Votes 316,023
  • WpPart
    Parts 108
Abygail Smith, o tânără în vârstă de nouăsprezece ani, crede că știe exact ce își dorește de la viață . Însă, după o petrecere la care merge însoțită de cea mai bună prietenă , lumea ei perfectă este zguduită din temelii . Dylan Turner obține întodeauna ce vrea. Sexy si provocator, băiatul o face să simtă dragostea și pasiunea, dar îi face cunoștință și cu durerea și suferința. Povestea lor este condimentată cu certuri, întâlniri romantice şi despărţiri dureroase. „Iubirea poate fi de mai multe feluri, dar toţi tindem să o alegem pe cea periculoasă. Căci aceasta este cea care ne pune limitele la încercare, care ne face să ne simţim vii, dar şi cea care ne poate distruge cel mai uşor. Nu mă îndoiesc că vei lua cea mai bună decizie, dar vreau să ştii că ,atunci când ai de ales trebuie să o faci cu inima, nu cu mintea." -Capitolul 17 *Cartea necesită editare. Conține greșeli ce urmează să fie remediate.*